Ce este paralizia facială? Cauze, simptome și procesul de tratament

Pe măsură ce iarna se instalează cu zăpadă, răcirea bruscă a vremii poate afecta negativ și organismul dumneavoastră. În special dimineața, în orele în care bate și vântul, dacă ieșiți afară fără să vă protejați fața, există riscul să faceți paralizie facială.

Cauzele și metodele de tratament ale paraliziei faciale, care sunt mai frecvente din cauza frigului în lunile de iarnă, le-am discutat cu specialiști în Otorinolaringologie și Chirurgie Cap-Gât din cadrul Hisar Hospital Intercontinental.

Ce este paralizia facială?

În fiecare jumătate a feței noastre există câte un nerv care asigură mișcarea mușchilor. După ce ies din trunchiul cerebral, acești nervi continuă în interiorul osului stâncos al urechii și, după ce ies din ureche, se împart în cinci ramuri care asigură mișcarea mușchilor frunții, pleoapei, sprâncenei, marginii nasului, marginii buzelor și gâtului. Dacă acest nerv este lezat, controlul mușchilor din zona respectivă scade. Ca urmare, mușchii încep să devină imobili. Imobilitatea musculară poate fi ușoară, dar poate fi și completă. Această situație se numește paralizie facială. Paralizia facială o împărțim în paralizie facială centrală, pe care o numim centrală, și paralizie facială periferică, pe care o numim periferică. Paralizia facială centrală este cauzată de o leziune a creierului și este însoțită de alte simptome, precum imobilitatea în alte zone ale corpului, leziuni cerebrale sau accident vascular cerebral. A doua este paralizia facială periferică, provocată de un eveniment care afectează nervul după ieșirea din trunchiul cerebral, afectând doar partea respectivă a feței și neprovocând niciun simptom în alte zone ale corpului. Specialitatea Otorinolaringologie se ocupă de paralizia facială periferică, care este mai frecventă decât cea centrală.

Care sunt simptomele paraliziei faciale?

De obicei, pacientul observă, la trezire, o diferență pe una dintre părțile feței;

Scăderea mobilității feței atunci când se privește în oglindă

Gura trasă spre o parte, imposibilitatea de a controla secreția salivară

Lăcrimarea excesivă a ochiului sau uscarea ochiului

Apare o modificare a gustului în gură.

În afara acestor simptome, durerea de ureche provocată de infecțiile virale poate apărea împreună cu imobilitatea feței și, odată cu aceasta, cu paralizia facială. Amploarea paraliziei faciale este direct proporțională cu gradul de lezare a nervului. Aceasta poate varia de la o ușoară deficiență de închidere până la imposibilitatea completă de a închide ochiul, de a mișca colțul gurii și de a dispărea liniile frunții. Aceasta reprezintă paralizia completă.

Care sunt cauzele paraliziei faciale periferice?

Paralizia facială cu cauză necunoscută, care apare brusc, poate afecta orice grupă de vârstă și are o distribuție egală între sexe; peste 90% dintre cazuri se vindecă spontan. Este cel mai frecvent tip de paralizie facială. Alte cauze includ probleme precum traumatismele craniene, în urma cărora pacientul poate suferi o fractură de-a lungul traseului nervului care trece prin zona respectivă; de-a lungul bazei craniului, aceasta poate duce la lezarea nervului. Nervul, continuându-și traseul din interiorul craniului, trece prin osul urechii printr-un canal foarte îngust. În acest canal, nervul se poate umfla, suferă o tulburare de nutriție și se lezează, ceea ce poate duce la apariția paraliziei faciale. Paralizia facială, mai rară la copii, este mai frecventă la adulții tineri și la femeile din ultimele trei luni de sarcină. De asemenea, în bolile metabolice precum diabetul zaharat, riscul de paralizie facială este de 4 ori mai mare. Riscul crește ușor în cazul bolilor lipidice (dislipidemiilor) și al tulburărilor hormonilor tiroidieni. În special hipotiroidismul crește riscul de paralizie facială, deoarece intensifică edemul din organism. Unul dintre factorii importanți care provoacă paralizia facială este expunerea feței la vânt puternic sau la frig intens. Expunerea la frig poate determina edemul nervului în interiorul acelui canal osos. Pe lângă frig, paralizia facială poate fi cauzată și de edemul nervului apărut în urma bolilor metabolice, a cauzelor traumatice, mai ales a infecțiilor virale precum herpesul labial, a otitei medii, a tumorilor glandelor salivare și a unor infecții ale căilor respiratorii superioare, precum guturaiul și gripa.

Cum se stabilește diagnosticul?

Pentru diagnosticul pacientului care se prezintă cu paralizie facială, cea mai valoroasă constatare este examenul clinic. Privind fața pacientului, îi cerem să efectueze anumite mișcări mimice, precum închiderea ochilor, ridicarea frunții și a sprâncenelor, încrețirea nasului, fluierarea cu buzele sau întinderea gâtului. Prin aceste mișcări mimice determinăm gradul leziunii de pe partea afectată. Apoi investigăm starea generală a pacientului, precum vârsta și medicamentele pe care le folosește.

Cum se tratează paralizia facială?

Atunci când pacientul suferă o paralizie facială, simte amorțeală în față, alunecarea feței, imposibilitatea de a ține saliva în gură, lăcrimare sau uscăciune a ochiului, iar această stare se poate agrava în 2-3 zile. Procesul de vindecare variază în funcție de gradul leziunii nervoase. Cu cât leziunea nervului este mai mare, cu atât există o probabilitate mai mare de sechele și cu atât procesul de vindecare este mai lung. În acest caz, este util să se înceapă tratamentul în decurs de 24-48 de ore. În primul rând se administrează tratament cu corticosteroizi (cortizon). Dintre aceste cazuri, în general, 80% se vindecă în 7-10 zile, iar 10% se vindecă în 3-4 săptămâni. Restul de 10% pot continua să aibă probleme de limitare a mișcării chiar și după trecerea a 3 săptămâni.

Dacă nervul facial prezintă o limitare completă a mișcării și nu există nicio ameliorare, recurgem la unele teste neurofiziologice. Printre acestea se numără testul EMG, adică electromiografia. Dacă, potrivit testului, nivelul de degenerare depășește 95%, atunci putem recurge la decompresie chirurgicală a nervului. În afara acestor cazuri, paraliziile faciale cauzate de frig sau de infecții virale se vindecă spontan în proporție de 90-95%. Durata medie a procesului de vindecare poate varia între 3 săptămâni și 1 an. Celulele nervoase se pot regenera cel mult 1-2 mm pe zi. În general, leziunea nervoasă începe de la extremitate și avansează spre centru. Vindecarea, în schimb, începe din centru și avansează spre capătul nervului.