Sciatica falsă sau sindromul piriform?

În ultima perioadă, aveți dureri lombare intense, deși nu aveți hernie de disc, sau dureri care se extind din zona lombară spre șold atunci când stați mult timp așezat sau în picioare? Mai ales, ați fost nevoit să faceți injecții frecvent în ultima perioadă din cauza altei afecțiuni? Atenție, s-ar putea să suferiți de sindromul piriform, cunoscut și ca durere de sciatică falsă...

Aflați de la specialiștii în ortopedie și traumatologie ai Hisar Hospital Intercontinental ce nu se știe încă despre sindromul piriform, o afecțiune care, deși are simptome asemănătoare cu sciatica, este complet diferită.

Ce este sindromul piriform?

Prima dată în 1928, Yeoman a descris afecțiunea ca o inflamație non-microbiană a nervului sciatic. Boala apare din cauza spasmului mușchiului piriform sau a contracturii acestuia, care determină o compresie temporară sau cronică a nervului sciatic, imitând durerile radiculare din hernia de disc. De aceea, afecțiunea mai este denumită și „sciatică falsă”.

Sindromul piriform reprezintă, în principal, o entitate clinică în care nervul sciatic este comprimat sub mușchiul piriform, fiind adesea confundată cu herniile de disc lombare. Din punct de vedere istoric, se consideră că injecțiile intramusculare repetate în șold au un rol important în dezvoltarea afecțiunii. În realitate, diferențele anatomice, înțepenirea mușchiului piriform, rigiditatea articulară și anumiți factori externi duc la apariția bolii. Mușchiul piriform este un mușchi plat, de formă piramidală, cu dispunere oblică, care pornește din fața vertebrelor coccisului și se inserează pe partea posterioară a femurului. Atunci când șoldul este în extensie, el rotește coapsa spre exterior, dar când coapsa este flectată, ajută la îndepărtarea picioarelor una de alta.

Un traumatism contondent asupra șoldului și îngroșarea mușchilor scurți rotatori externi, urmată de formarea unui hematom, pot determina compresia nervului sciatic. Uneori, o lovitură violentă în zona șoldului poate obstrucționa vasele foarte fine care hrănesc nervul, ducând la distrugerea acestuia și la apariția unor simptome similare.

Din ce cauză apare sindromul piriform?

Părerea generală și răspândită este că abcesul, sângerarea și formarea de cicatrice, care pot apărea după injecțiile intramusculare, duc la apariția bolii. Totuși, nu există dovezi pentru această informație. La majoritatea pacienților nu există nici antecedente de injecții intramusculare. Ca alte cauze ale bolii sunt incriminate lordoza lombară accentuată, dezvoltarea anormală a mușchiului și anomaliile nervoase (variații anatomice). Pseudoanevrismul arterei glutee inferioare și şederea prelungită în timpul intervențiilor de neurochirurgie pot fi, de asemenea, considerate printre alte cauze rare. La persoanele care practică culturism, la sportivii care practică sporturi cu sărituri și la alergătorii de distanțe lungi se întâlnește sindromul piriform. La acești indivizi s-a considerat că dezvoltarea excesivă a mușchiului piriform joacă un rol în apariția afecțiunii. Sindromul piriform are o incidență de aproximativ 6%, dar a fost observat de 6 ori mai frecvent la femei decât la bărbați. Dacă luăm în considerare și faptul că cei nediagnosticați corect, precum și faptul că 90% dintre adulți au cel puțin un episod de durere lombară pe an, această rată ar putea fi mai mare.

Care sunt semnele clinice ale sindromului piriform?

Din punct de vedere clinic, predomină durerea radiculară din zona lombară care se extinde spre șold, asemănătoare herniei de disc. La pacienții la care nu există compresie radiculară sau aceasta este minimă, dar care au durere sciatică pronunțată, adică durere care se extinde din zona lombară spre șold, suspectăm cu certitudine sindromul piriform. La 50% dintre pacienți există antecedente de traumatism. Leziunea poate fi fie o lovitură directă asupra șoldului, fie o entorsă a acestuia. La palparea profundă, se constată sensibilitate a mușchiului piriform. Test de rezistență, rotația externă forțată a coapsei și apariția unei dureri sciatice intense (Testul Pace) și durerea apărută atunci când pacientul, aflat în decubit dorsal cu coapsa întinsă, este forțat la rotație internă (Testul Freiberg) sunt foarte utile în diagnosticul clinic. Durerea la nivelul coapsei și al șoldului în timpul staționării în picioare, dificultatea de a sta așezat și tensiunea în picioare atunci când pacientul se află în decubit ventral sunt alte semne clinice ale sindromului piriform. În cazul sindromului piriform, analizele de laborator nu prezintă particularități. Radiografiile convenționale nu evidențiază nicio patologie. Tomografia computerizată lombară și rezonanța magnetică (RMN) sunt utile pentru excluderea herniei de disc lombare. Cea mai utilă și cea mai precisă metodă de diagnostic în sindromul piriform este RMN-ul șoldului, care permite identificarea clară a nervului sciatic și a mușchiului piriform.

Cum se tratează sindromul piriform?

În reabilitare se urmărește întinderea mușchiului piriform. În acest scop, printre metodele aplicate se numără exercițiile de întindere și pilatesul. Pacientului i se recomandă, de asemenea, ajustări ale vieții de zi cu zi, prin limitarea activităților care provoacă durerea. Șezutul în poziție de turc, șederea prelungită pe suprafețe dure și sporturile cu sărituri sunt interzise. Pacientului i se cere să facă exerciții de întindere acasă în fiecare dimineață. Programele de reabilitare manipulativă, care au câștigat popularitate în ultimii ani, împreună cu tratamentele de mobilizare a nervilor și mușchilor, au dat rezultate bune. Tratamentul medicamentos are un efect parțial. Există publicații care arată succesul injecției cu cortizon sub ghidaj ecografic sau tomografic computerizat. Tratamentul chirurgical este necesar la pacienții cu durere care nu cedează în ciuda kinetoterapiei și a injecțiilor. Mușchiul este eliberat prin secționarea lui din locul de inserție pe femur.