Ce este anosmia (pierderea mirosului)? Simptome, cauze și tratament

Anosmia (Pierderea mirosului - Cecitatea olfactivă)

Anosmia înseamnă pierderea completă a simțului mirosului din punct de vedere medical. Deși nasul pare să funcționeze, semnalele olfactive nu ajung la creier. Deși această afecțiune se poate dezvolta uneori după o infecție trecătoare, la unii indivizi poate fi congenitală. Deși simțul mirosului nu pare a fi o parte critică a vieții, el este de fapt direct legat de memoria emoțională, apetit, siguranță și relațiile sociale. Uneori poate rezulta în incapacitatea de a observa pericole precum incendii sau scurgeri de gaz, iar alteori poate pregăti terenul pentru prăbușiri psihice precum depresia.

Ce este anosmia?

Boala de anosmie reprezintă starea în care o persoană își pierde complet simțul mirosului. Acest termen medical este cunoscut și sub denumirea populară de cecitate olfactivă sau lipsa mirosului. Mirosurile din aerul pe care îl respirăm prin nas sunt transmise centrului corespunzător din creier prin intermediul nervilor olfactivi, dar atunci când această comunicare este întreruptă din anumite motive, persoana nu mai percepe niciun miros. Anosmia poate fi uneori temporară și alteori permanentă. Multe cauze diferite, de la infecții ale căilor respiratorii superioare până la traumatisme craniene, de la sinuzită la boli neurologice, pot duce la această afecțiune. Uneori, persoana nu își pierde doar simțul mirosului, ci experimentează și o scădere a simțului gustului, deoarece simțurile gustului și mirosului sunt strâns legate între ele. Anosmia nu este doar o problemă de sănătate fizică; ea are și dimensiuni sociale, emoționale și psihologice, fiind o afecțiune care trebuie luată în serios din această perspectivă.

Care sunt simptomele anosmiei?

Cel mai evident simptom al anosmiei este, bineînțeles, incapacitatea de a percepe mirosurile, însă de multe ori această conștientizare nu se dezvoltă brusc, ci în timp. Unele persoane se adresează medicului observând că nu pot simți anumite mirosuri. Alții vin acuzând pierderea gustului și se dovedește de fapt că simțul lor olfactiv a slăbit și el. Simptomele cecității olfactive sunt următoarele:

Incapacitatea de a remarca mirosurile la care suntem expuși frecvent în viața de zi cu zi (de exemplu: cafea, mâncare, parfum),

Perceperea ștearsă sau plată a gusturilor,

Scăderea plăcerii simțite la masă,

În unele cazuri, lipsa poftei de mâncare și scăderea în greutate,

Depresie emoțională, izolare socială.

Care sunt cauzele anosmiei?

Cauza anosmiei poate fi uneori la fel de obișnuită precum o simplă infecție a căilor respiratorii superioare sau poate indica un tablou mai complex care afectează sistemul nervos. Iată câteva dintre cauzele comune:

Infecțiile căilor respiratorii superioare: În special după gripă și răceală se poate dezvolta o anosmie de scurtă durată. Lipsa mirosului nazal este o problemă temporară frecvent întâlnită după infecțiile respiratorii.

COVID-19: Odată cu pandemia, pierderea bruscă a mirosului, care durează uneori luni de zile, a început să fie observată mai des.

Sinuzita: În special infecțiile sinusale devenite cronice pot bloca căile olfactive, ducând la anosmie.

Tulburări de anatomie nazală: Afecțiuni structurale precum polipii nazali sau deviația de sept.

Traumatismele: Loviturile primite în zona capului sau a nasului pot cauza deteriorarea nervilor olfactivi.

Boli neurologice: O scădere a simțului mirosului poate apărea ca prim simptom în boli precum Parkinson sau Alzheimer.

Cauze congenitale: Nedezvoltarea genetică a centrelor olfactive.

Cum se diagnostichează anosmia?

O evaluare corectă a unei persoane care se confruntă cu pierderea mirosului necesită o anamneză detaliată și o examinare amănunțită. În primul pas, istoricul pacientului are o importanță majoră. Medicul încearcă să adune indicii despre cauza subiacentă, întrebând când a început pierderea mirosului, dacă a apărut brusc sau în timp, în ce situații s-a agravat sau s-a ameliorat. De asemenea, sunt investigate în detaliu infecțiile și traumatismele suferite de pacient, medicamentele utilizate și bolile însoțitoare, dacă există.

Examenul fizic, în special examinarea bolilor de ureche, nas și gât (ORL), este indispensabil în procesul de diagnosticare. În interiorul nasului sunt observate obstacole anatomice care ar putea bloca calea olfactivă, cum ar fi polipii, deviația sau edemul. Dacă medicul suspectează o problemă structurală, interiorul nasului este examinat mai atent printr-un control endoscopic. Se pot aplica teste olfactive speciale pentru a clarifica diagnosticul. Cel mai cunoscut dintre acestea sunt „testele de recunoaștere a mirosurilor”, care măsoară dacă o persoană recunoaște sau nu anumite mirosuri. În aceste teste sunt utilizate mirosuri ușor de distins, cum ar fi portocala, menta sau cafeaua. Se obțin informații precum dacă pacientul percepe și definește aceste mirosuri, în cât timp le distinge și pe care dintre ele nu le sesizează deloc. În timp ce unele teste determină doar pragul de percepție a mirosului, altele evaluează și capacitatea de discriminare.

Dacă se consideră că pierderea mirosului poate fi legată de o boală neurologică, se apelează la metode imagistice avansate, cum ar fi imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) sau tomografia computerizată (TC). În special căile olfactive din creier, bulbul olfactiv (olfactory bulb) și regiunile cerebrale conexe sunt evaluate în detaliu în acest mod. În unele cazuri, se pot efectua și analize de sânge; de exemplu, în scopul investigării unor cauze sistemice subiacente, cum ar fi deficiențele de vitamine sau tulburările hormonale.

Cum se tratează anosmia?

Principiul de bază al tratamentului anosmiei este găsirea sursei problemei și producerea unei soluții orientate spre această sursă, ceea ce înseamnă că tratamentul nu se aplică la fel tuturor, ci este personalizat. Pentru tratamentul cecității olfactive, este necesară mai întâi identificarea unor cauze precum infecția, traumatismul sau tulburarea neurologică. Din acest motiv, nu există un singur tratament standard. În primul rând, pentru a înțelege dacă pierderea mirosului este temporară sau permanentă, se pune accent atât pe evoluție, cât și pe cauze.

Pierderea mirosului cauzată de infecții, care este una dintre cele mai frecvente cauze, se ameliorează de obicei de la sine în timp, fără a necesita tratament; însă, dacă simptomele se prelungesc, medicii prescriu adesea spray-uri antiinflamatoare sau medicamente care reduc edemul intranazal. Aceste tratamente ușurează accesul particulelor odorante la terminațiile nervoase prin deschiderea pasajelor nazale. Dacă anosmia provine din polipi sau anomalii structurale în interiorul nasului, poate fi necesară o intervenție chirurgicală. Simțul mirosului poate fi redobândit în special prin îndepărtarea polipilor mari sau corectarea deviației de sept care cauzează congestie nazală. Astfel de operații se efectuează de obicei prin metode endoscopice, iar perioada de recuperare este scurtă.

În ultimii ani, o metodă numită „terapie olfactivă” a atras o atenție deosebită, în special în cazul pierderilor de miros apărute după COVID-19. În această metodă, persoana face exerciții nazale de două ori pe zi cu anumite arome (de exemplu: lămâie, eucalipt, cuișoare, trandafir). Această aplicație urmărește reestimularea nervilor olfactivi deteriorați și reorganizarea căilor nervoase.

Deși pare simplă, este o formă de tratament susținută științific și care dă rezultate pozitive atunci când este aplicată regulat. În cazurile de anosmie neurologică sau congenitală, o recuperare directă ar putea să nu fie posibilă. În astfel de cazuri, tratamentul devine mai degrabă de susținere. Abordări precum recomandările menite să crească calitatea vieții persoanei, măsuri de siguranță (de exemplu, utilizarea detectoarelor de gaze) și sprijinul psihologic ies în evidență, deoarece la indivizii care suferă de o pierdere permanentă a mirosului pot apărea efecte emoționale precum izolare socială, anhedonie (incapacitatea de a simți plăcere) și depresie.

Este foarte important să aveți răbdare în timpul procesului de tratament și să rămâneți în comunicare constantă cu medicul. Deși anosmia este uneori o problemă care se poate rezolva într-un timp scurt, alteori poate necesita o perioadă lungă de recuperare. Cu o abordare corectă, în special în cauzele temporare și tratabile, este posibil să se recupereze în mare măsură simțul mirosului. O altă cheie a succesului în tratament este participarea activă a persoanei la acest proces și efectuarea regulată a exercițiilor recomandate.

Întrebări Frecvente

Incapacitatea de a simți mirosul poate apărea atât în mod temporar, cât și permanent. Durata și gravitatea acestei stări depind în mare măsură de cauza subiacentă. De exemplu, anosmiile care se dezvoltă ca urmare a infecțiilor căilor respiratorii superioare, alergiilor sau congestiilor nazale de scurtă durată sunt adesea temporare. Odată ce se intră în procesul de tratament sau infecția este depășită, simțul mirosului revine de obicei de la sine. Odată cu pandemia de COVID-19, unul dintre simptomele dezvoltate a fost pierderea bruscă a mirosului. Este acum clar stabilit științific că virusul are un impact direct asupra receptorilor olfactivi și a terminațiilor nervoase din interiorul nasului. Mulți oameni au raportat că și-au pierdut simțul mirosului încă din primele zile ale bolii, chiar înainte de instalarea febrei sau a tusei. La majoritatea oamenilor, această situație se ameliorează de la sine în câteva săptămâni. Faptul de a nu putea simți deloc mirosurile este o pierdere care afectează negativ atât viața socială, cât și siguranța persoanei. Cu toate acestea, la unii indivizi (în special la cei care au trecut prin forme grave ale bolii, la vârstnici sau la cei cu boli cronice), această pierdere a mirosului poate dura luni de zile. În unele cazuri, poate fi chiar permanentă. Motivul unei astfel de permanențe este că virusul afectează nervii olfactivi sau centrele corespunzătoare din creier, provocând leziuni pe termen lung sau ireversibile. O persoană care se confruntă cu anosmie exprimă adesea că simte o deficiență nu doar la miros, ci și în privința gustului. Această situație nu provine de fapt din funcționarea defectuoasă a limbii, ci a nasului. În special la alimentele cu gusturi complexe (de exemplu: ciorbe, mâncăruri picante, cafea), această diferență devine și mai evidentă. Gusturile sunt percepute ca fiind plane, insipide sau la fel. Acest lucru poate afecta negativ atât obiceiurile alimentare, cât și apetitul. Sinuzita este una dintre cele mai comune cauze ale anosmiei. Sinusurile sunt cavități situate în jurul nasului care produc mucus. Tabloul care se formează odată cu inflamarea acestor cavități se numește sinuzită. Când apare sinuzita, aceste zone se umflă, se blochează și particulele odorante care ar trebui transmise de la nas către creier nu pot asigura trecerea. Sinuzita acută se dezvoltă de obicei în urma unei infecții și este temporară. Cu toate acestea, în sinuzita cronică, în special dacă există situații precum formarea de polipi sau congestie nazală continuă, această pierdere a mirosului se poate prelungi și poate deveni chiar permanentă. În anosmiile cauzate de sinuzită se pot aplica tratamente decongestionante, medicamente antiinflamatoare sau metode chirurgicale, dacă este necesar. Atunci când se asigură deschiderea canalelor sinusale prin tratament adecvat, în cele mai multe cazuri simțul mirosului revine. Unii oameni nu posedă deloc simțul mirosului încă de la naștere. Această afecțiune este numită în medicină anosmie congenitală. Cecitatea olfactivă congenitală este de obicei rară și este asociată cu o afecțiune genetică. Uneori apare singură, în timp ce alteori apare împreună cu alte sindroame congenitale (cum ar fi sindromul Kallmann). La acești indivizi, nervii olfactivi sunt fie dezvoltați incomplet, fie centrele olfactivi din creier nu s-au format pe deplin. O recuperare nu este posibilă în astfel de cazuri, deoarece problema nu este doar în transmiterea semnalului, ci în absența structurală a centrului unde semnalul va fi perceput. Acești indivizi își dau seama de obicei de pierderea mirosului doar prin feedback-ul primit de la mediul social sau în perioadele ulterioare ale vieții lor. Primul domeniu de specialitate la care trebuie să se apeleze cu plângerea de anosmie, adică pierderea simțului mirosului, este departamentul de boli ale urechii, nasului și gâtului (ORL). Specialistul ORL determină dacă problema subiacentă este de origine nazală, evaluând structura internă a nasului, căile respiratorii și căile olfactive.

În unele cazuri, în special dacă se suspectează cauze neurologice, specialistul în neurologie se poate implica și el în proces. Există un tratament pentru anosmie, dar forma procesului de tratament este determinată în funcție de cauza pierderii mirosului. Nu se poate aștepta ca aceeași metodă de tratament să funcționeze pentru fiecare pacient. De exemplu, în pierderile temporare de miros cauzate de congestie nazală sau sinuzită, tratamentele medicamentoase sunt extrem de eficiente. În acest proces se utilizează spray-uri cu corticosteroizi, soluții de spălare nazală sau antihistaminice. Cele mai frecvent utilizate teste pentru evaluarea pierderii mirosului sunt testele de recunoaștere a mirosului și testele de prag olfactiv. În testul de recunoaștere, persoana încearcă să perceapă și să denumească diferite mirosuri. În testul de prag, se măsoară intensitatea minimă la care simte mirosul. Aceste teste ajută la înțelegerea gradului și a cauzei anosmiei. Când este necesar, pot fi adăugate și metode imagistice precum RMN-ul. Pierderea mirosului poate afecta grav starea de spirit. Mirosurile au o legătură puternică cu emoțiile; plăcerea de a mânca, amintirile, relațiile sociale sunt interconectate cu acest simț. Depresia, anxietatea, sentimentul de singurătate și pierderea poftei de mâncare sunt frecvente la persoanele care suferă de anosmie. De aceea, sprijinul psihologic este important și în timpul procesului de tratament. În multe cazuri, simțul mirosului revine, în special în pierderile legate de infecții sau blocaje. În anosmia dezvoltată după COVID-19, majoritatea oamenilor se recuperează în câteva săptămâni sau luni. Metodele precum terapia olfactivă pot sprijini procesul de recuperare, dar pierderile congenitale sau cele cauzate de leziuni nervoase pot fi permanente.

Pierderea simțului mirosului este o problemă importantă de sănătate care afectează direct calitatea vieții și siguranța. Anosmia; deși poate fi legată de o simplă infecție, poate fi și vestitoarea unor boli subiacente diferite. Din acest motiv, este de o mare importanță ca persoanele care se confruntă cu pierderea mirosului să treacă printr-o evaluare de specialitate fără a pierde timpul.

Specialiștii noștri experimentați în ORL care activează la Hisar Hospital evaluează cauza pierderii mirosului prin metode avansate de diagnosticare și creează planuri de tratament personalizate. Dacă și dumneavoastră resimțiți o scădere sau o pierdere a simțului mirosului, puteți face o programare la medicii noștri specialiști dindepartamentul de ORL și ne puteți contacta pentru informații detaliate.