Uro-Oncologie (Diagnostic Și Tratament Ale Cancerelor Urologice)

Secția de Urologie oferă servicii la standarde internaționale în domeniul uro-oncologic. În cancerul de prostată se efectuează în mod curent prostatectomia radicală cu conservarea nervilor, iar în cancerul de vezică urinară, cistectomia radicală. De asemenea, se efectuează tratamentul chirurgical și monitorizarea tumorilor renale, a tumorilor testiculare și a maselor suprarenale. În unele cazuri de cancer urologic, opțiunile de tratament sunt oferite pacienților în coordonare cu secțiile de oncologie medicală și radioterapie. În Departamentul de Urologie al Hisar Hospital Intercontinental, pentru bolile benigne de prostată (HBP) sunt utilizate ca metode chirurgicale TUR-P, TUR plasmakinetică și sistemele Greenlight 180 W.

Pentru cancerul de prostată se efectuează intervenția de prostatectomie deschisă și laparoscopică.

Ce este prostata?

Prostata, care face parte din aparatul genital masculin, este o glandă de mărimea unei nuci, situată chiar sub vezica urinară (vezica), în fața rectului, care înconjoară uretra. Greutatea sa este de aproximativ 15-20 de grame. Rolul său este de a lichefia sperma (lichidul seminal) și de a permite activarea spermatozoizilor din interiorul său și fecundarea ovulului feminin prin întâlnirea cu acesta.

Care sunt bolile prostatei?

Prostata are 3 tipuri de boli:

• Inflamația prostatei: Aceasta apare mai ales la bărbații tineri. Prostatita acută și cronică bacteriană se produce prin transportul urinei infectate în canalele prostatice, ajungând la glanda prostatică. Prostatita bacteriană nu este contagioasă și nu trebuie considerată o boală transmisă sexual.

• Hipertrofia benignă de prostată (HBP - Hiperplazia Prostatică Benignă)

• Cancerul de prostată.

Orice creștere a prostatei este benignă?

Nu orice creștere a prostatei înseamnă doar o mărire benignă; uneori se poate manifesta și sub forma cancerului de prostată.

Ce este hipertrofia benignă de prostată (HBP) și care sunt factorii de risc?

Este mărirea benignă a glandei prostatice, apărută la bărbatul care îmbătrânește. Poate fi numită și prostatism. Vârsta înaintată, hipertensiunea arterială și existența în familie a unui istoric de HBP sunt considerate factori de risc pentru HBP.

Hipertrofia benignă de prostată cauzează cancer de prostată?

HBP nu este cancer și nu cauzează cancer. Totuși, cele două boli pot coexista. Deoarece în stadiile incipiente ale cancerului de prostată de obicei nu există simptome, se recomandă un examen fizic anual și determinarea PSA în sânge.

În ce grupă de vârstă este mai frecventă mărirea prostatei?

În ultimii ani, odată cu creșterea vârstei medii, s-a constatat o creștere semnificativă a frecvenței acesteia. HBP este foarte frecventă. Se întâlnește la 50% dintre bărbații cu vârste cuprinse între 51-60 de ani și la 90% dintre bărbații peste 80 de ani.

Care sunt plângerile asociate cu mărirea prostatei?

• Micțiuni frecvente,

• Nevoie urgentă de micțiune,

• Incontinență urinară imediat după nevoia urgentă de micțiune,

• Micțiuni nocturne,

• Micțiune întreruptă,

• Efort la urinare,

• Scăderea fluxului urinar,

• Dificultăți la urinare,

• Arsuri la urinare,

• Picurare după micțiune,

• Senzația de golire incompletă a vezicii după micțiune.

Cum trebuie efectuate examinarea și urmărirea?

Examenul rectal digital și măsurarea nivelului în sânge a substanței numite PSA sunt cele mai importante instrumente de diagnostic. În general, se recomandă controlul anual al bărbaților sănătoși peste 50 de ani prin PSA și examen rectal digital. Totuși, bărbații care au în familie cazuri de cancer de prostată sunt sfătuiți să înceapă aceste controale de la vârsta de 40 de ani. Examenul rectal digital poate detecta doar o masă care a atins o anumită dimensiune. De aceea, măsurarea nivelului PSA este foarte importantă pentru diagnosticul precoce.

Ce investigații trebuie efectuate în cazul măririi prostatei?

• Analiza completă de urină

• PSA

• Examinarea sistemului urinar prin ecografie, pentru a evalua cantitatea de urină rămasă în vezică

• Se efectuează investigațiile de uroflowmetrie.

Ce este PSA?

PSA (Antigenul Specific Prostatic) este o substanță produsă exclusiv în prostată și se determină din sânge. Valoarea normală este sub 4 ng/ml; totuși, intervalul PSA diferă în funcție de vârstă. Atunci când există o problemă a prostatei, în sânge trece o cantitate mai mare de PSA, iar creșterea nivelului PSA din sânge atrage atenția. Cauza creșterii PSA nu este doar cancerul de prostată. Hipertrofia benignă de prostată și inflamațiile prostatei cresc și ele PSA-ul. La cei cu PSA între 4-10 ng/ml, cancerul de prostată se constată la aproximativ 30%, iar peste 10 ng/ml această proporție depășește 50%.

Care sunt opțiunile de tratament?

• Monitorizare: Pacienții cu simptome nu intense, cu valoare PSA normală și fără suspiciune la examenul prostatei pot fi incluși în protocolul anual de monitorizare.

• Tratament medicamentos: Există un grup de medicamente care relaxează mușchii netezi din jurul prostatei și al gâtului vezicii și facilitează fluxul urinar. Cu un tratament de 4 săptămâni, la 60% dintre pacienți acestea determină creșterea vitezei fluxului urinar și diminuarea simptomelor.

• Tratament chirurgical: Se aplică tratament chirurgical pacienților cu complicații ale măririi prostatei, la care simptomele nu se ameliorează în ciuda tratamentului medicamentos sau care preferă o metodă de tratament mai eficientă. Alegerea metodei chirurgicale se face evaluând mai mulți factori, precum mărimea prostatei, starea generală, existența altor boli, eventualele medicamente utilizate pentru acea boală și multe alte aspecte. În funcție de decizia luată, se aplică o procedură chirurgicală deschisă sau închisă. La 90% dintre pacienți pot fi aplicate metode închise. Aceste operații pot fi efectuate sub anestezie spinală, epidurală sau generală. La 70-90% dintre pacienți se poate obține ameliorarea simptomelor și creșterea vitezei fluxului urinar. Metodele chirurgicale închise, considerate standard de aur în lume, sunt operația TUR. Metode alternative operației TUR sunt: operațiile cu laser ale prostatei, stenturile prostatice, micșorarea prostatei prin căldură, deschiderea gâtului vezicii printr-o incizie chirurgicală și extragerea prostatei prin plasmakinetică.

Tumorile renale

Masele detectate în rinichi se împart în 2 grupe: tumori benigne și tumori maligne. Există numeroase clasificări ale tumorilor renale. Cel mai frecvent tip de masă renală este chistul renal simplu. Chisturile simple de obicei nu dau simptome, reprezintă 70% din toate masele renale și pot fi unice sau multiple. Sunt întâlnite la 50% dintre persoanele peste 50 de ani. Aceste chisturi pot fi diferențiate cu ușurință prin imagistică radiologică. Chisturile renale descoperite de obicei întâmplător nu amenință niciodată viața umană. De multe ori nu necesită chiar nici un tratament; este suficientă urmărirea anuală a dimensiunii chistului. Dacă ating dimensiuni mari, provoacă durere sau duc la alterarea structurii rinichiului, este necesară intervenția. Chisturile renale sunt clasificate radiologic în 4 categorii. În această clasificare, în categoriile 1 și 2 nu este necesară investigarea suplimentară. În categoria 3 trebuie efectuată investigația avansată, iar acestea trebuie îndepărtate chirurgical. Chisturile din categoria 4 sunt denumite cancer și trebuie neapărat îndepărtate chirurgical.

Celelalte tumori benigne ale rinichiului;

Angiomiolipom: Sunt tumori renale benigne, formate din țesut muscular neted, grăsime și vase cu pereți groși, în proporții variabile. Aceste tumori sunt întâlnite mai frecvent la pacienții cu scleroză tuberoasă. Transformarea acestor tumori într-o formă malignă este foarte rară. Pot da semne sub formă de durere în flanc, masă palpabilă și sânge în urină; la 10% dintre pacienți poate apărea șoc din cauza sângerării. Sarcina poate crește sângerarea. Majoritatea cazurilor pot fi diagnosticate cu ușurință prin ecografie și tomografie. Masele sub 4 cm trebuie urmărite prin controale la 6 luni și anual. Masele peste 4 cm beneficiază de îndepărtare chirurgicală. La pacienții care se prezintă cu sângerare acută, chirurgia conservatoare a rinichiului este de obicei dificilă, fiind necesară nefrectomia.

Oncocitom: Constituie 3-7% din tumorile renale benigne. Este frecvent după vârsta de 50 de ani și mai frecvent la bărbați decât la femei. De obicei este unilateral, dar poate fi și bilateral sau multiplu. Diagnosticul radiologic este dificil, însă diagnosticul patologic este cert. De multe ori, în urma unui diagnostic de cancer renal, se efectuează nefrectomie sau nefrectomie parțială, iar după examenul patologic se constată că este vorba de oncocitom.

Adenom renal: De obicei au diametrul de 1-3 mm, rareori depășesc 1 cm. Sunt mai frecvente la bărbați și nu dau simptome. La investigații sunt greu de diferențiat de cancer, de obicei se efectuează nefrectomie parțială.

Cancerul renal

Cancerul renal provine din celulele care căptușesc micii canalicule urinare din interiorul rinichiului, care colectează urina (epiteliul). Din punct de vedere histologic, poate fi clasificat în: carcinom cu celule clare, carcinom papilar, carcinom al canalelor colectoare și cancer cu celule cromofobe. În rinichi poate apărea și cancer uroepitelial, originar din bazinetul renal, asemănător în multe privințe cu cancerele văzute în vezica urinară. Nefroblastomul (tumora Wilms), întâlnit în copilărie, constituie 80% dintre tumorile renale. Cel mai frecvent apare la 2-4 ani. Carcinomul cu celule renale (renal cell ca) reprezintă 85% din toate tumorile renale maligne și aproximativ 3% din cancerele adultului. Încă și azi, aproximativ 30% dintre pacienții cu cancer renal sunt în stadiu de diseminare la momentul diagnosticului inițial. De asemenea, la aproximativ 20-30% dintre pacienții la care s-a efectuat nefrectomie pentru cancer localizat, în stadii avansate se dezvoltă boală metastatică. Nu trebuie uitat că, dacă se pune un diagnostic precoce și se aplică tratamentul adecvat, cancerul renal se poate vindeca complet. Dacă diagnosticul este pus în stadiu precoce, ratele de supraviețuire ale pacienților cu cancer renal pot fi între 70% și 100%. Cea mai importantă caracteristică a carcinoamelor cu celule renale este rezistența la radioterapie sau chimioterapie. De asemenea, răspund slab la tratamentul hormonal. Dacă sunt depistate în stadiu precoce, adică limitate la rinichi, carcinoamele cu celule renale pot fi îndepărtate chirurgical. Aceasta este cea mai eficientă metodă de tratament pentru cazurile de carcinom cu celule renale limitat la rinichi.

Care sunt factorii de risc în dezvoltarea cancerului renal?

Cancerul renal apare de obicei între 50-60 de ani. La bărbați este de 2 ori mai frecvent decât la femei. Cauza cancerului renal nu este încă pe deplin cunoscută. Totuși, cercetătorii au identificat unii factori de risc pentru dezvoltarea cancerului renal. Dar nu toți cei care au acești factori de risc vor dezvolta cancer renal, la fel cum nu toți pacienții cu cancer renal prezintă acești factori de risc. Caracteristicile ereditare joacă, de asemenea, un rol important în originea cancerelor renale. Dacă tumorile renale apar la vârstă fragedă, sunt bilaterale și multiple în interiorul rinichiului, trebuie să se ia în considerare cancerele renale ereditare. Exemple de astfel de cancere sunt: sindromul von Hippel-Lindau, carcinomul papilar ereditar, carcinomul ereditar cu celule clare și oncocitomul renal ereditar.

Alți factori de risc, neereditari, sunt enumerați mai jos.

• Insuficiența renală în stadiu terminal și dializa

• Boala polichistică renală dobândită, împreună cu insuficiența renală în stadiu terminal

• Fumatul și consumul de tutun

• Obezitatea

• La lucrătorii din domeniul metalelor

• Asbestoză

• Expunerea la cadmiu

• Expunerea la arsenic

• Lucrătorii din curățătoriile chimice

• Hipertensiune arterială

• Boala polichistică renală

• Utilizarea prelungită de fenacetină

• Utilizarea prelungită de diuretice

Care sunt simptomele și cum se pune diagnosticul?

Cel mai frecvent simptom clinic al cancerului renal este sângerarea în urină, masa dură palpabilă în abdomen și durerea, care formează ceea ce numim triada clasică. În stadiile incipiente ale cancerului renal, de obicei nu se manifestă niciun simptom, iar boala este descoperită întâmplător la ecografii sau investigații radiologice efectuate din alte motive. Diagnosticul se pune cel mai frecvent în boala de stadiul 2. Simptomele tumorii renale apar din mai multe cauze. Acestea sunt. Cu alte cuvinte, atunci când diagnosticul precoce este stabilit, tratamentul este mai ușor, iar șansa de a scăpa complet de cancer crește. Totuși, pe măsură ce tumora crește și se extinde, șansa de vindecare completă scade. Controalele de rutină cresc probabilitatea diagnosticului precoce și asigură scăparea completă de boală. În funcție de frecvența de apariție, unul sau mai multe dintre simptomele enumerate mai jos pot fi semn al cancerului renal. Durerea este cel mai frecvent simptom: 41% dintre pacienți se adresează medicului pentru durere. Al doilea simptom important este sângerarea, care se manifestă prin schimbarea culorii urinei, urină închisă la culoare; hematurie se constată la 38% dintre pacienți. Un alt simptom important este umflătura și masa palpabilă în rinichiul respectiv, întâlnită la 24% dintre pacienți. Alte simptome sunt cele generale întâlnite la pacienții cu cancer: pierdere în greutate, astenie și oboseală. De asemenea, pot apărea febră, cauzată de substanțele eliberate de cancerul renal, și hipertensiune arterială. Aceste plângeri pot indica cancer renal, dar pot proveni și din alte boli, precum infecțiile. Persoanele cu aceste plângeri trebuie neapărat să consulte un medic urolog. Cancerul depistat precoce poate fi tratat.

Imagistica în cancerul renal: În general, pacienților cu sânge în urină li se efectuează ca primă investigație ecografia și urografia cu substanță de contrast. Ecografia este astăzi prima alegere în imagistica sistemului urinar; trebuie efectuată ca primul pas datorită costului redus, ușurinței de utilizare și faptului că poate fi realizată în condiții de urgență. Urografia intravenoasă IVP (radiografia renală cu substanță de contrast): depozitele numite calcificări pot fi observate pe aceste radiografii ca pete albe. Acuratețea urografiei intravenoase singure este de 75%.

Tomografia computerizată: Este mai sensibilă decât ecografia și urografia cu contrast în diagnosticul cancerelor renale. Acuratețea în diagnostic a TC este de 95%. Oferă informații despre localizarea și dimensiunea masei, despre afectarea locală și extinderea în țesuturile învecinate.

Imagistica prin RMN; Avantajele principale sunt efectele secundare reduse, prezentarea structurii maselor cu acuratețe ridicată, posibilitatea de aplicare la pacienții cu insuficiență renală și alergie la substanța de contrast, precum și vizualizarea trombilor din vena renală și din vena cavă fără necesitatea unei substanțe de contrast.

Scintigrafie: Este utilă în cazurile în care se suspectează metastaze osoase, în prezența durerii osoase și a creșterii fosfatazei alcaline.

PET (Tomografia cu emisie de pozitroni): Ghidează tratamentul și evoluția pacienților cu metastaze.

Biopsia; În unele cazuri, când există o suspiciune mare în privința diagnosticului, poate fi luată în considerare și, de obicei, poate fi efectuată sub ghidaj prin tomografie computerizată. Totuși, evaluarea biopsiei prezintă dificultăți.

Zonele de metastazare și de extindere în carcinomul cu celule renale:

Zonă Procent(%)

• Plămân 50-60

• Oase 30-40

• Ganglioni limfatici regionali 15-30

• Vena renală principală 15-20

• Țesut adipos perirenal 10-20

• Suprarenala (aceeași parte) 10-15

• Vena cavă 8-15

• Creier 10-13

• Rinichiul controlateral 1-2

Tratamentul cancerului renal

Tratamentul tumorii renale se stabilește în funcție de starea generală a pacientului, dimensiunea tumorii, extinderea bolii și vârsta pacientului. Tumorile renale sunt, în general, cancere rezistente la radioterapie și chimioterapie, astfel încât, ca opțiune de tratament, rămâne doar tratamentul chirurgical. Chirurgia este metoda standard în tratamentul cancerelor renale. Chirurgical, fie se îndepărtează întregul rinichi, fie se îndepărtează tumora împreună cu o parte din rinichi. Nefrectomia radicală înseamnă îndepărtarea completă, prin operație, a rinichiului, a glandei suprarenale și a membranelor și straturilor de grăsime din jur. Îndepărtarea tumorii împreună cu o parte din rinichi se numește nefrectomie parțială. Din punct de vedere tehnic, intervenția poate fi deschisă, laparoscopică sau robotică. După operație, pacientul poate simți durere și disconfort.

Tratamente suplimentare în cancerul renal

Radioterapie: Radioterapia se bazează pe utilizarea razelor de energie înaltă provenite dintr-o sursă radioactivă situată în afara corpului, pentru a distruge celulele canceroase. Eficiența radioterapiei diferă în funcție de tipul de cancer. Totuși, cancerul renal este unul dintre cancerele cel mai puțin influențate de radioterapie. Din acest motiv se consideră că radioterapia nu are loc în tratamentul definitiv al cancerului renal.

Tratament biologic (imunoterapie): Interleukina-2 și interferonul sunt substanțe utilizate în tratamentul biologic, care pot fi descrise drept armele sistemului de apărare, produse și în mod natural în organism. Administrate din exterior, se urmărește utilizarea și consolidarea mai bună a sistemului imunitar al pacientului. Aproximativ 20% dintre pacienții cu cancer diseminat răspund la acest tratament. Administrarea acestor substanțe se face într-un program stabilit de medic. Datorită efectelor secundare, este adecvat ca aplicarea lor să se facă cu maximă atenție și în centre cu experiență. În timpul tratamentului biologic, pacientul rămâne adesea în spital pentru a putea monitoriza efectele secundare. Aceste tratamente pot provoca, ca efecte secundare, dureri musculare, astenie, pierderea atenției, febră, vărsături și diaree. Pacienții se simt, de obicei, foarte obosiți. Unii pot prezenta descuamarea pielii. Aceste probleme pot fi foarte serioase, dar la terminarea tratamentului efectele dispar.

Chimioterapie: Chimioterapia constă în utilizarea de medicamente pentru uciderea celulelor canceroase. Deși este eficientă în multe alte cancere, în cancerul renal are un efect foarte limitat. Totuși, cercetătorii încearcă noi medicamente și combinații de medicamente. Efectele secundare ale chimioterapiei variază în funcție de medicamentele administrate. În general, medicamentele anticanceroase afectează celulele sanguine cu diviziune rapidă și provoacă căderea părului. Ca urmare, pacienții pierd rezistența la boli și energia.

Tratament hormonal: Prin hormoni se încearcă controlul creșterii celulare. Tratamentul hormonal se utilizează în cancerele renale avansate. Progesteronul este hormonul cel mai frecvent utilizat în cancerul renal. Adesea se folosește ca tratament paliativ, pentru a reduce temporar simptomele. Astăzi nu mai este considerat tratament curativ. Efectele secundare sunt, în general, de intensitate medie. Medicamentele care conțin progesteron pot provoca modificări ale greutății. Determină transpirație și pierdere de apă. Odată cu întreruperea tratamentului, efectele secundare dispar.

Cum se face urmărirea pacientului?

Monitorizarea pacienților cu cancer renal după tratament este foarte importantă. Ei sunt urmăriți la intervalele stabilite de medic, prin examen fizic, radiografie pulmonară și analize de laborator. Medicul poate solicita, când este necesar, ecografie, tomografie computerizată sau alte investigații. Pacienții trebuie să consulte imediat medicul dacă întâlnesc o problemă diferită de cele care le-au fost explicate. După nefrectomia radicală, pacienții trebuie urmăriți în mod regulat, la fiecare 3-6 luni. Trebuie evaluat dacă există vreo progresie a bolii. Există factori care influențează prognosticul (evoluția bolii) și tipul de tratament care trebuie aplicat.

Tumora vezicii urinare

Este unul dintre cancere. Tumorile care provin din uroepiteliu, epiteliul care căptușește sistemul urinar de la rinichi până la vezică, se numesc tumori ale vezicii urinare.

Cauza apariției tumorii vezicii urinare

Cea mai importantă cauză este fumatul. Unele substanțe chimice din țigară, altele decât nicotina, sunt eliminate prin urină și, ajungând în uroepiteliu, au efecte nocive numite cancerogeneză. Printre acestea, cel mai clasic exemplu este avilo bifenil. Asemenea, sute de substanțe chimice, atunci când sunt în contact îndelungat cu uroepiteliul, provoacă alterări ale acestuia. Fumatul este un factor de risc. Tumora vezicii poate apărea și la persoanele care nu fumează. Nu există nicio regulă că ‘va apărea la fumători’. Dar riscul la fumători este mult mai mare.

Grupa de vârstă și sexul cel mai frecvent afectate

De obicei nu apare la vârste tinere. Probabilitatea apariției este foarte mică, dar din anumite vârste șansa crește. La bărbați este de câteva ori mai frecventă decât la femei. Motivul principal a fost, anterior, faptul că bărbații fumau mai mult. Dar, odată cu creșterea fumatului la femei, frecvența la femei crește continuu.

Grupuri cu risc mai mare

De fapt, tumorile vezicii nu sunt asociate unui grup anume de boli. Pot apărea la orice persoană. Mai ales la fumători… Sunt expuși riscului din cauza poluării aerului, a gazelor de eșapament și a produselor chimice.

Efectul factorilor genetici

Nu este o boală de tip familial, transmisă de la tată la fiu, cum înțelege toată lumea. Dar, din punct de vedere al factorilor genetici, lipsa genelor supresoare tumorale accelerează dezvoltarea acestor tumori și determină ca ele să fie mai agresive. Din acest punct de vedere, nu este posibil să se facă o generalizare.

Rolul infecțiilor recurente ale tractului urinar în tumorile vezicii

În mod clasic ar trebui să răspund „Nu”, dar, pentru a nu induce în eroare, spun: în 90% din cazuri nu există legătură, însă la persoanele cu infecții urinare recurente foarte frecvente pot apărea cancere cu celule epiteliale scvamoase. Acestea pot fi însă pacienți care au avut calculi în vezică de foarte mult timp și nu și-au făcut controalele, pacienți neîngrijiți, netratați. Cistitele simple, care pot apărea de câteva ori pe an, nu provoacă tumori ale vezicii. Există și schistosomiaza, mai frecventă în Egipt, care se instalează în vezică prin contaminarea din apele obișnuite, din râuri; din acest motiv cistitele sunt foarte numeroase.

Simptome
Cel mai important simptom este apariția sângelui în urină. Aceasta poate fi, de obicei, vizibilă cu ochiul liber. Uneori poate fi descoperită în timpul analizelor de urină de rutină. Aici există însă o problemă: sângerarea poate trece rapid. Pacientul poate să nu o ia în serios, spunând ‘sângerarea mi-a trecut’. Ulterior, după 6 luni sau un an, poate reapărea. Din nou durează o zi sau o jumătate de zi. Între timp, plângeri asemănătoare cistitei, precum micțiunile frecvente și arsurile la urinare, pot apărea dacă tumora invadează mușchii vezicii; în astfel de situații, tumora poate fi depistată. Dacă nu sunt luate în considerare, pot avea consecințe grave.

Apariția sângelui

Poate apărea în orice stadiu. Poate fi întâlnită în cancerele din stadii incipiente, dar și în cele din stadii avansate. Apariția sângelui este cel mai important simptom.

Controale

Deoarece recomandăm examinarea anuală a prostatei, dacă în acea perioadă persoanele nu prezintă simptome precum urină cu sânge, sunt suficiente una-două analize de urină pe an. Recomand, de asemenea, o ecografie anuală a sistemului urinar. Ecografia poate detecta și tumori mici. Odată cu progresele radiologiei, ecografia depistează în mare măsură tumorile, în special cele mai mari de 3 cm. Totuși, în cazurile suspecte sau în care există riscul de a fi trecute cu vederea, dacă apare sânge în urină, dar ecografia nu permite obținerea unei imagini, cea mai precisă și sigură metodă de diagnostic este ‘cistoscopia’, adică umplerea vezicii cu apă și examinarea suprafețelor din interiorul vezicii cu ajutorul unui instrument luminos.

Tratamentul tumorilor vezicii urinare

Pentru stabilirea primului diagnostic, se efectuează o intervenție chirurgicală pentru biopsie, numită Resecție Transuretrală, pe scurt TUR. Prin uretra peniană intrăm în vezică și, endoscopic, excizăm tumora din interiorul vezicii, trimițând-o apoi la examen patologic. Acesta ne oferă informații despre așa-numitul stadiu al tumorii, adică cât de adânc a pătruns în straturile vezicii și cât de agresivă este tumora. Aceste informații sunt suficiente pentru început. În cazul tumorilor superficiale ale vezicii, adică al celor care nu au pătruns în țesutul muscular al vezicii, este suficientă prelevarea prin TUR. Pentru a preveni recidiva, în unele cazuri aplicăm tratamente intravezicale. Dacă, în fragmentul prelevat, tumora a pătruns în țesutul muscular al vezicii, opțiunile de tratament se împart în două. Cea mai eficientă opțiune este chirurgia. Există operația deschisă de îndepărtare completă a vezicii, eficientă în 85% din cazuri, pentru tumorile care nu au pătruns prea adânc în stratul muscular. În spatele acesteia urmează, desigur, derivația urinară, o metodă utilizată pentru a regla drenajul urinei atunci când vezica nu mai există. Aici, prin luarea unui fragment de intestin de 15-20 cm, numită „ileostomie”, cu un capăt conectat la ureter și celălalt la piele, cu o pungă aplicată extern, se formează un sistem numit conduit urinar. În cazurile potrivite, folosind o cantitate mai mare de intestin subțire, este posibilă și crearea unei noi vezici, numită vezică ortotopică. În afară de acestea, în unele cazuri, opțiunile de radioterapie combinate cu chimioterapie sunt, de asemenea, metode eficiente în tratamentul tumorilor vezicii.

Tumorile vezicii după tratamente

Tumorile superficiale ale vezicii, adică cele localizate în stratul muscular al vezicii, au un risc de recidivă de 70% în cinci ani, proporțional cu stadiul tumorii și gradul de diferențiere. Prin unele administrări de medicamente, prin metode numite chimioterapie sau imunoterapie, aplicate intravezical o dată pe săptămână timp de 6 sau 8 săptămâni, reducem această rată de la 70% la nivelul de 30%. Riscul de recidivă în stratul foarte superficial al vezicii și în tumorile cu risc scăzut este de aproximativ 5%. Pentru acestea nu aplicăm această administrare de medicamente. Pentru tumorile care au pătruns mai adânc, rata este de 50%. Aici există atât risc de recidivă, cât și de implicare a mușchiului. Rata de a ajunge la intervenția chirurgicală de îndepărtare a vezicii este, de asemenea, de 50%. Este absolut necesar ca acestea să fie sub control. Pentru tumorile superficiale și pentru tumorile invazive cu implicare musculară efectuăm controale și, în cazurile indicate, cistectomie. Îndepărtăm vezica și apoi, nu în interiorul vezicii, ci pentru a controla sistemul urinar superior, efectuăm cel puțin anual o investigație radiologică, la fiecare 3 luni o ecografie și analize de sânge. În tumorile superficiale ale vezicii efectuăm controalele: în primul an la fiecare 3 luni, în al doilea an la fiecare 6 luni, apoi anual. În general, controalele se fac pe toată durata vieții, dar primii 5 ani sunt foarte importanți.

Diagnosticul precoce

Prin diagnostic precoce, tumorile superficiale se vindecă complet în proporție de 85-90%.

Tumora vezicii în lume și în Turcia

După cancerele pulmonare, gastrointestinale și de prostată urmează tumorile vezicii. Acestea se află printre primele 5 în Turcia și în lume. Pe măsură ce rata fumatului scade, aceste cifre vor scădea și ele.

Alimentație și stil de viață pentru a preveni cancerul vezicii

În afară de fumat, dacă trebuie enumerate, nu este necesară nicio modificare a stilului de viață. Consumul de legume și fructe proaspete este foarte important. Este necesar să se ia vitamina C. Întrucât nu există posibilitatea de a scăpa de poluarea mediului cauzată de industrie, în prezent nu există o soluție în acest sens.