Ce sunt bolile pleurei (membrana pulmonară)? Care sunt simptomele? Cum se realizează diagnosticul și tratamentul?

Bolile pleurei sunt afecțiuni medicale care afectează structura membranei cu două foițe care vă înconjoară plămânii și este adiacentă peretelui toracic. Printre cele mai frecvente boli pleurale se numără pleurezia, efuzia pleurală (acumularea de lichid), pneumotoraxul (scurgerea de aer) și tumorile pleurale. Deoarece afectarea structurilor pleurale poate perturba direct funcțiile respiratorii, diagnosticarea precoce are o importanță majoră. În acest articol, vom explica într-un limbaj clar ce sunt bolile pleurei, simptomele, cauzele, metodele de diagnostic și opțiunile de tratament pe care trebuie să le cunoașteți.

Ce sunt bolile pleurei?

Pleura este alcătuită din două membrane subțiri care căptușesc suprafața exterioară a plămânilor și suprafața interioară a peretelui toracic. În spațiul dintre aceste membrane se găsește o cantitate mică de lichid, care permite plămânilor să se miște cu ușurință în timpul respirației. Bolile pleurei cuprind stări precum inflamația acestor structuri membranoase, acumularea anormală de lichid sau scurgerea de aer.

Pneumotoraxul (Colapsul pulmonar)

Pneumotoraxul apare prin infiltrarea aerului în spațiul pleural dintre plămân și peretele toracic. Aerul acumulat împinge plămânul și provoacă colapsul parțial sau total al acestuia. Se poate dezvolta spontan ca urmare a sprugerii unor saci de aer numiți blebs sau bule.

Această afecțiune este deosebit de frecventă la bărbații tineri, înalți și slabi, cu vârsta între 20 și 40 de ani. Traumatismele toracice, unele proceduri medicale sau boli pulmonare precum BPOC (bronhopneumopatia cronică obstructivă) pregătesc, de asemenea, terenul pentru dezvoltarea pneumotoraxului.

Efuzia pleurală (Acumularea de lichid în membrana pulmonară)

Efuzia pleurală reprezintă acumularea unei cantități de lichid mai mari decât cea normală între membranele pleurale. La o persoană sănătoasă, în acest spațiu se găsesc aproximativ 20 ml de lichid. Cu toate acestea, în caz de creștere a secreției de lichid sau de scădere a reabsorbției din diverse motive, această cantitate crește.

Lichidul acumulat exercită presiune asupra plămânului, îngreunând respirația. Insuficiența cardiacă, pneumonie, tuberculoza, cancerul pulmonar, bolile renale și hepatice pot duce la efuzie pleurală. În funcție de caracteristica lichidului, acesta este împărțit în două grupe: transudat (lichid clar) sau exsudat (lichid cu conținut bogat).

Empiemul (Infecția la nivelul membranei pulmonare)

Empiemul înseamnă acumularea de puroi (inflamație) în spațiul pleural. De obicei, apare din cauza infecțiilor bacteriene rezultate în urma unei pneumonii netratate sau a eșecului tratamentului.

În zilele noastre, rata apariției empiemului a scăzut datorită utilizării precoce a antibioticelor adecvate. Febra ridicată, durerea toracică, dispneea și expectorația sunt cele mai evidente simptome. Dacă nu este tratat, poate duce la complicații care pun viața în pericol.

Mezotelioma (Cancerul membranei pulmonare)

Mezotelioma este un tip de cancer rar, dar agresiv, care se dezvoltă în membrana pleurală. Marea majoritate a cazurilor apar ca urmare a expunerii la substanța numită azbest.

Punctul interesant este că poate dura între 10 și 50 de ani de la expunerea la azbest până la apariția simptomelor. Boala se manifestă de obicei prin acumularea de lichid în membranele pulmonare. Durerea toracică înțepătoare, dificultățile de respirație și scăderea inexplicabilă în greutate se numără printre simptomele comune.

Chilotoraxul (Acumularea de lichid limfatic)

Chilotoraxul este acumularea de lichid limfatic în spațiul pleural. Se dezvoltă ca urmare a leziunii unui vas principal din sistemul limfatic numit ductul toracic. O intervenție chirurgicală pe cord, chirurgia toracică, traumatismele sau anumite tipuri de cancer pot provoca chilotorax.

Se pot acumula până la 2,5 litri de lichid limfatic pe zi. Lichidul acumulat are un aspect de alb-lăptos și conține trigliceride în cantități mari. Dacă nu este tratat, evoluează cu complicații grave.

Care sunt simptomele bolilor pleurei?

Simptomele bolilor pleurei variază în funcție de partea membranei afectate și de severitatea bolii. Unii pacienți resimt disconfort ușor, în timp ce alții se confruntă cu simptome grave care le afectează viața de zi cu zi.

Durerea toracică

Durerea toracică este cel mai evident și mai comun simptom al bolilor pleurei. Această durere are de obicei un caracter ascuțit și înțepător. Durerea se intensifica atunci când respirați adânc, tușiți sau strănutați.

Mulți pacienți descriu această durere ca fiind ca o lovitură de cuțit. În caz de pleurezie, durerea este deosebit de pronunțată și provine din frecarea straturilor pleurale unul de celălalt. Poate fi simțită și sub formă de durere laterală și poate crea o senzație de strângere în piept.

Dispneea (Dificultatea de respirație)

Dispneea este un simptom frecvent întâlnit în bolile pleurei. Aceasta devine evidentă în special în cazurile de acumulare de lichid sau aer în spațiul pleural. Lichidul sau aerul acumulat împiedică extinderea plămânului, îngreunând respirația.

În cazul acumulării unilaterale de lichid, durerea poate fi mai accentuată decât dificultatea de respirație. Cu toate acestea, în acumularea bilaterală de lichid, apar ambele simptome. Pe măsură ce cantitatea de lichid crește, dispneea se accentuează și ea. Din cauza inflamației, extinderea plămânilor devine dificilă și întâmpinați dificultăți mai ales atunci când respirați adânc.

Tusea și febra

Tusea apare de obicei sub formă de tuse uscată. În unele cazuri, poate duce și la expectorație. În timpul tusei, durerea toracică se poate intensifica și mai mult.

Febra apare în bolile pleurei de origine infecțioasă. În empiem, tabloului i se adaugă simptome precum febră mare, frisoane și transpirații reci. Dacă boala este asociată cu o infecție, aceasta este însoțită și de o alterare a stării generale.

Simptome generale

În bolile pleurei se observă și unele simptome generale. Oboseala și starea de slăbiciune se numără printre simptomele comune. Deoarece organismul dumneavoastră luptă împotriva inflamației, vă simțiți obosit.

Scăderea în greutate și pierderea poftei de mâncare apar în special în bolile pleurale maligne. În mezoteliom poate apărea și tuse cu sânge. În cazurile maligne, simptomele evoluează de obicei mai insidios și se pot manifesta prin semne sistemice, cum ar fi transpirațiile nocturne. În chilotorax, dacă nu este tratat, se instalează un tablou de imunodeficiență.

Care sunt cauzele bolilor pleurei?

Cauzele bolilor pleurei acoperă un spectru foarte larg. Chiar și bolile sistemice din afara plămânilor vă pot afecta membranele pleurale. Fiecare cauză duce la boli pleurale prin mecanisme diferite.

Infecțiile

Infecțiile bacteriene se numără printre cele mai comune cauze ale bolilor pleurei. Pneumonia poate duce la acumularea de lichid în plămâni. Pneumonia netratată se extinde în spațiul pleural, formând empiem.

Tuberculoza este o cauză importantă a bolilor pleurei, în special în țara noastră. Pacienții cu TBC prezintă o acumulare de lichid în spațiul pleural mai mare decât cea normală. Această acumulare de lichid pregătește terenul pentru inflamație.

Infecțiile virale, deși mai rare, pot provoca inflamații pleurale. Infecțiile de origine fungică sunt observate la persoanele cu un sistem imunitar slăbit.

Traumatismele și leziunile

Loviturile primite în regiunea toracică duc la boli pleurale. Fracturile costale reprezintă un factor de risc important pentru dezvoltarea hemotoraxului. Riscul de deces crește de 2,5 ori la pacienții cu cinci sau mai multe coaste fracturate.

Traumatismele penetrante și contuze sunt cele mai frecvente cauze ale hemotoraxului. În timp ce trauma contuză reprezintă 73,3% din cazuri, leziunile iatrogene sunt observate în proporție de 25%. Hemotoraxul spontan apare în doar 1,7% din cazuri.

Operațiile pe cord și intervențiile de chirurgie toracică pot provoca efuzie pleurală ca și complicație. Leziunile produse în timpul procedurilor medicale, cum ar fi plasarea unui cateter venos central, declanșează, de asemenea, bolile pleurei.

Cancerul și tumorile

Afectarea pleurală este observată la 8-15% din cazurile de cancer pulmonar. Răspândirea celulelor canceroase la nivelul pleurei crește acumularea de lichid. Adenocarcinoamele pulmonare reprezintă cel mai frecvent tip de cancer care provoacă lichid pleural malign.

Localizarea periferică a adenocarcinomului facilitează extinderea acestuia la pleură prin vecinătate. Cancerul mamar duce la acumularea de lichid prin metastazare la nivelul pleurei într-un mod similar.

Mezotelioma este cancerul pleural dezvoltat în urma expunerii la azbest. Metastazele pleurale apar ca o cauză importantă în hemotoraxurile spontane.

Boli cardiace și renale

Insuficiența cardiacă congestivă duce cel mai frecvent la acumularea de lichid de tip transudat. Imposibilitatea inimii de a pompa corect sângele determină acumularea de lichid în piept. Presiunea hidrostatică crește și se acumulează lichid cu conținut scăzut de proteine.

Bolile renale produc lichid pleural atât de tip transudat, cât și exsudat. Lichidul pleural este detectat la 20% dintre pacienții care efectuează hemodializă pe termen lung. Două treimi din aceste lichide au caracteristici de transudat, iar o treime au caracteristici de exsudat.

Bolile hepatice și ciroza provoacă acumularea de lichid din cauza hipoalbuminemiei. Sindromul nefrotic duce la formarea de transudat prin scăderea presiunii oncotice. Pacienții care efectuează dializă peritoneală pot prezenta trecerea lichidului în pleură prin mici defecte ale diafragmei.

Cum se realizează diagnosticul bolilor pleurei?

Stabilirea unui diagnostic corect este primul pas pentru tratamentul eficient al bolilor pleurei. Medicii ascultă mai întâi acuzele pacientului și efectuează un examen fizic. Ulterior, aceștia confirmă diagnosticul cu ajutorul diverselor metode imagistice și teste de laborator.

Examenul fizic

Medicul începe examinarea ascultând mai întâi regiunea toracică. În caz de efuzie pleurală, zgomotele dumneavoastră pulmonare pot scădea sau pot dispărea complet. În prezența pleureziei, se aude un sunet de frecare pleurală.

Acumularea de lichid poate fi detectată prin examinarea efectuată prin percuția ușoară a peretelui toracic. Descoperirile variază în funcție de cantitatea de lichid. Dacă există mai puțin de 300 ml de lichid în spațiul pleural, este dificil de detectat prin examen fizic. Când lichidul ajunge la 500 ml, se aude o modificare a sunetului de percuție și o scădere a sunetului respirator.

Când cantitatea de lichid ajunge la 1000 ml, se observă o scădere a expansiunii peretelui toracic ipsilateral și semne până la nivelul scapulei. Când efuzia umple întregul hemitorace, se observă umflarea spațiilor intercostale și pierderea completă a sunetelor respiratorii.

Radiografia pulmonară și metodele imagistice

Radiografia pulmonară este prima și cea mai frecvent utilizată metodă în diagnosticarea bolilor pleurei. Această imagistică este primul pas în evaluarea prezenței lichidului sau a aerului în spațiul pleural.

Pe radiografia toracică PA, acumularea de lichid de până la 300 ml poate să nu fie vizibilă. Radiografia laterală poate evidenția cantități mai mici, cum ar fi 50-75 cmc. Pe măsură ce cantitatea de lichid crește, se observă o linie parabolică îndreptată în sus și spre interior.

Ecografia toracică este o metodă extrem de sensibilă în determinarea cantităților mici de acumulare de lichid. Este un ghid sigur pentru a determina locația exactă a lichidului și pentru a interveni cu un ac. Când se utilizează ecografia, rata de detecție crește la 60%.

Cu ajutorul tomografiei computerizate se realizează o evaluare detaliată a structurilor pleurale. Această metodă este utilă în special în diferențierea stărilor cum ar fi tumora sau îngroșarea pleurală complexă. PET-CT este preferat pentru a măsura activitatea metabolică în cazurile cu suspiciune de cancer.

Toracenteza și analiza lichidului

Prin procedura de toracenteză, se urmărește atât diagnosticarea, cât și ameliorarea simptomelor prin prelevarea unei probe de lichid din spațiul pleural. Procedura se efectuează cu un ac de 21 G, prelevând cel puțin 50 cmc de lichid. De obicei, se realizează sub ghidaj ecografic.

Aspectul lichidului prelevat aduce diagnosticul cu un pas mai aproape. Majoritatea lichidului are o consistență galben- pai. Dacă lichidul este tulbure sau de aspect lăptos, se iau în considerare chilotoraxul, pseudochilotoraxul și empiemul.

Lichidul este analizat biochimic, microbiologic și citologic. Se examinează nivelurile de proteină, LDH, glucoză și pH. Folosind Criteriile Light, se stabilește dacă lichidul este transudat sau exsudat. Dacă nivelul trigliceridelor este de peste 110 mg/dl, se pune diagnosticul de chilotorax.

Metode avansate de diagnostic

În unele cazuri, este necesară observarea directă a membranei pleurale și prelevarea unei biopsii. Prin biopsia pleurală se prelevă mici probe din pleura parietală. Pozitivitatea biopsiei în bolile pleurale maligne variază între 40% și 60%.

Toracoscopia se aplică în cazurile în care nu se poate pune un diagnostic în urma analizelor de lichid și a biopsiilor. Această metodă poate fi efectuată sub anestezie locală și cu sedare. Contribuția sa la diagnostic este mai mare, în special în evaluarea malignităților.

Cum se tratează bolile pleurei?

Opțiunile de tratament sunt stabilite în funcție de tipul și severitatea bolii. În timp ce unele stări se ameliorează prin urmărire simplă și tratament medicamentos, altele necesită intervenție chirurgicală. Medicul vă evaluează starea și stabilește cel mai potrivit plan de tratament pentru dumneavoastră.

Tratamentul pneumotoraxului

În cazurile de pneumotorax mic, se poate aștepta ca plămânul dumneavoastră să se vindece de la sine. În acest proces, se oferă sprijin cu oxigen și se asigură accelerarea absorbției aerului.

În cazurile mai severe, se introduce un tub toracic pentru a evacua aerul din spațiul pleural. Acest tub plasat între coastele dumneavoastră permite reexpansiunea plămânului. La unii pacienți, aerul poate fi extras prin metoda aspirației cu ac.

În caz de pneumotorax recurent, se ia în considerare procedura chirurgicală. Membranele pleurale sunt lipite pentru a preveni reacumularea aerului. Această procedură se numește pleurodeză. Riscul de recidivă a bolii poate crește până la 50%.

Tratamentul efuziei pleurale

Tratamentul cauzei de bază este primul pas. În insuficiența cardiacă se utilizează diuretice. În infecții se inițiază antibiotice. În bolile reumatismale sunt preferate medicamentele antiinflamatoare.

Dacă lichidul acumulat provoacă dificultăți de respirație, se efectuează toracenteză. Simptomele dumneavoastră se ameliorează prin golirea lichidului cu un ac subțire. În cazurile recurente, se plasează un cateter pleural sau se aplică procedura de pleurodeză.

În pleurodeză, substanțe chimice precum talcul sunt administrate în spațiul pleural pentru a asigura lipirea membranelor. Astfel, se previne reacumularea lichidului. Opțiunile chirurgicale includ toracostomia cu tub, pleurectomia și decorticarea.

Tratamentul empiemului

Tratamentul cu antibiotice este abordarea de bază. Medicamentul este selectat în funcție de tipul de bacterie care a provocat infecția. Durata tratamentului este de obicei între 2 și 6 săptămâni. În cazurile dobândite în comunitate, sunt preferate medicamentele beta-lactamice.

Inflamația din spațiul pleural trebuie obligatoriu evacuată. În stadiul precoce, se plasează catetere de calibru mic sau mare prin metoda toracostomiei cu tub. În cazurile avansate, se aplică chirurgia toracoscopică video-asistată.

La pacienții aflați în stadiul organizat poate fi necesară chirurgia deschisă. În procedura de decorticare, stratul gros care înconjoară plămânul este îndepărtat. Astfel, se asigură reexpansiunea plămânului.

Tratamentul mezoteliomei și al chilotoraxului

În mezoteliom, tratamentul depinde de tipul și stadiul bolii. Există trei tipuri diferite de mezoteliom și șansa de intervenție chirurgicală există doar în tipul epiteliial. În tipurile sarcomatoid și mixt, pacientul este îndrumat spre chimioterapie și radioterapie.

Tratamentul chirurgical se aplică la pacienții în stadiul 1 sau 2, adică în stadiu incipient. Imunoterapia a început să fie utilizată în ultimii ani și oferă rezultate eficiente în special în tipul sarcomatoid. Se administrează chimioterapie post-chirurgicală și, dacă este necesar, radioterapie.

La pacienții în stadiu avansat se aplică tratamente paliative. Se introduce un tub toracic pentru a evacua lichidul și se efectuează pleurodeză pentru a preveni reacumularea. Se încearcă creșterea calității vieții cu chimioradioterapie în doze mici.

În chilotorax, alimentația pe cale orală este oprită și se aplică nutriția intravenoasă. Se recomandă o dietă cu conținut scăzut de grăsimi sau formule care conțin trigliceride cu lanț mediu. Lichidul limfatic este evacuat prin toracostomie cu tub. Acest tratament este suficient la aproximativ 50% dintre pacienți. Dacă nu se obține un răspuns, este necesară o intervenție chirurgicală de ligatură a canalului limfatic.

Întrebări frecvente

Pacienții pun multe întrebări despre tulburările membranei pulmonare. Aceste întrebări sunt în general legate de gravitatea bolii, procesul de tratament și așteptările de recuperare. Mai jos veți găsi răspunsuri clare la cele mai curioase subiecte.

Nu, nu există acumulare de lichid în fiecare caz de pneumonie. Când pneumonia este diagnosticată precoce și tratată cu medicamente, vă vindecați complet fără acumulare de lichid. Depistarea timpurie a problemei crește succesul tratamentului.

Cu toate acestea, riscul de acumulare de lichid crește atunci când diagnosticul este pus târziu și o mare parte a plămânului este afectată. În acest caz, poate fi necesară procedura de toracenteză sau tratamente mai avansate. În afară de pneumonie, lichidul apare și în stări precum tuberculoza, abcesul pulmonar și cancerul.

Efuzia pleurală este o afecțiune potențial periculoasă. Plângerile de dureri toracice sau tuse care par simple pot duce de fapt la consecințe grave asupra sănătății. Din acest motiv, este important să nu subestimați simptomele.

Gravitatea acumulării de lichid depinde de cauza de bază. Lichidul legat de insuficiența cardiacă poate fi ținut sub control prin tratament. Pe de altă parte, acumulările de lichid legate de o tumoare malignă pot evolua mai grav. Prin urmare, este obligatoriu să vă adresați medicului dumneavoastră.

O efuzie pleurală mică se vindecă de obicei de la sine. Organismul dumneavoastră poate corecta o cantitate mică de lichid prin absorbție în timp. Consumul de multe lichide și odihna vă ajută în acest proces.

Cu toate acestea, este esențial ca medicii să trateze afecțiunea care provoacă efuzia pleurală. De exemplu, dacă există pneumonie sau insuficiență cardiacă, se utilizează medicamente pentru aceste boli. Cât timp boala de bază se vindecă, efuzia pleurală dispare și ea.

Pneumotoraxul este o boală care poate recidiva. Există riscul să reapară după prima experiență. Acest risc crește mai ales dacă există o boală pulmonară subiacentă.

Frecvența recidivei scade în mod semnificativ la pacienții care au suferit o intervenție chirurgicală și la care s-a aplicat procedura de lipire. Rata de recidivă este scăzută la persoanele care au primit tratament chirurgical. Dacă sunteți fumător, renunțarea la fumat reduce riscul de recidivă.

Mezotelioma este o tumoră malignă a membranei pulmonare și este dificil de tratat. Boala este diagnosticată cel mai adesea în stadiu avansat. Când este diagnosticată precoce, există șanse de intervenție chirurgicală.

Dacă starea generală a pacientului este bună, aplicarea combinată a intervenției chirurgicale și a tratamentelor medicamentoase a arătat recent rezultate promițătoare. Opțiunile de imunoterapie și chimioterapie sunt evaluate. Deoarece starea fiecărui pacient este diferită, planul de tratament este personalizat.

În concluzie, bolile pleurei

Bolile pleurei pot duce la complicații grave, dar sunt tratate cu succes prin diagnostic precoce. Nu subestimați simptomele precum durerea toracică, dificultățile de respirație sau tusea persistentă. Medicul dumneavoastră va efectua mai întâi un examen fizic, apoi va ajunge la un diagnostic cert prin metode imagistice și analiza lichidului. Opțiunile de tratament acoperă un spectru larg, de la simpla utilizare a medicamentelor până la intervenția chirurgicală. În orice caz, urmărirea de către un medic specialist este obligatorie. Adresați-vă unei unități sanitare fără a pierde timpul când încep simptomele dumneavoastră. Cu tratamentul corect, majoritatea pacienților se vindecă complet și revin la viața lor normală.

Completați formularul pentru informații detaliate și contact!