Ce este osteocondrita disecantă? Care sunt simptomele? Cum se diagnostichează și se tratează?

Osteocondrita disecantă este o afecțiune articulară întâlnită în special la copiii aflați în perioada de creștere și la tinerii sportivi. Aceasta apare atunci când țesutul osos și cartilaginos de la suprafața articulației slăbește și se separă din cauza unei tulburări a fluxului sanguin. Este cel mai frecvent observată la articulația genunchiului și este mai răspândită la băieți.

În acest articol, vom răspunde la întrebări precum ce este osteocondrita disecantă, care sunt cauzele acesteia și cum apar simptomele. De asemenea, vom analiza în detaliu modul în care se pune diagnosticul de osteocondrită disecantă, care sunt opțiunile de tratament și când este necesară intervenția chirurgicală.

Ce este osteocondrita disecantă și cum se dezvoltă în articulații?

Atunci când fluxul sanguin către țesutul osos de la suprafața articulației este perturbat, apare o problemă de nutriție într-o zonă limitată. Această situație duce la slăbirea osului și, în timp, la separarea acestuia de patul osos sănătos de dedesubt. Deoarece cartilajul care acoperă fragmentul separat se hrănește din lichidul sinovial, acesta își păstrează vitalitatea, însă în țesutul osos de dedesubt nu mai rămân celule vii.

Deși în stadiul incipient conexiunea cu osul principal este menținută, dacă vindecarea nu are loc, fragmentul se poate separa complet. Fragmentul desprins începe să circule liber în cavitatea articulară, devenind un corp străin intraarticular.

Boala debutează de obicei înainte de perioada adolescenței. Majoritatea cazurilor observate la adulți sunt leziuni vechi care s-au format în copilărie, dar care au început să prezinte simptome abia recent. Incidența la băieți este mai mare decât la fete. Afectarea bilaterală apare în 15-30% din cazuri, iar simptomele de pe ambele părți pot avea evoluții diferite.

Modificări apărute în structura articulară

Reducerea circulației sanguine în osul subcondral cauzează dezvoltarea necrozei în țesutul osos. Regresia sau întreruperea prematură a vaselor de sânge în timpul creșterii creează zone mici de necroză în cartilajul de creștere. Aceste zone duc în timp la perturbarea procesului normal de osificare și la transformarea cartilajului într-o zonă slabă, nesusținută.

Dacă vasele care hrănesc cartilajul nu își pot îndeplini funcția, acea zonă nu poate fi hrănită corespunzător. Zona slăbită nu se poate întări în perioada în care ar trebui să se osifice, rămânând o insulă de cartilaj subțire, fără susținere. Cartilajul articular de deasupra își pierde suportul și începe să se separe în timp.

Activitățile sportive, săriturile, alergarea sau solicitările precum entorsele pot cauza crăparea ușoară a acestei zone slăbite. Din cauza microtraumatismelor repetate, se poate dezvolta o fractură de stres subcondral, care progresează în timp, ducând la separarea fragmentului.

Cele mai frecvent afectate articulații

Teoretic, orice articulație cartilaginoasă din corp poate fi afectată de această boală, însă structura anatomică și distribuția sarcinilor la care suntem expuși în viața de zi cu zi fac ca anumite articulații să fie ținte principale. Articulația genunchiului este cea mai frecvent afectată zonă, în special condilul femural medial. Capitellum-ul la nivelul cotului și talusul la nivelul gleznei sunt punctele unde boala se localizează. Rareori, poate apărea și la articulația șoldului sau a umărului.

Incidența osteocondritei disecante la copii este de 9,5-29 la 100.000 de persoane la genunchi, 2,2 la cot și 2-4,6 la gleznă. La adulți, această rată este de aproximativ 3,4 la 100.000 de persoane. Riscul crește semnificativ la copiii de 12 ani și peste.

Cauzele și factorii de risc ai osteocondritei disecante

Deși cauza exactă nu este cunoscută, osteocondrita disecantă apare prin combinarea mai multor factori. Cercetările arată că nu un singur motiv este responsabil. Factorii biologici, mecanici și ereditari joacă un rol în dezvoltarea bolii.

Tulburări ale circulației sanguine

Există vase extrem de fine care hrănesc țesutul osos situat imediat sub cartilaj. Dacă fluxul sanguin din aceste capilare microscopice încetinește sau se oprește complet din diverse motive, celulele osoase din acea zonă rămân fără oxigen și nutrienți. În special în cazurile fără un istoric clar de traumatism, această problemă vasculară iese în evidență.

În timpul creșterii, unele vase își finalizează funcția și regresează. Totuși, dacă această regresie are loc prematur sau este întreruptă, se formează zone nehrănite în țesutul cartilaginos. Țesutul osos cu circulație compromisă slăbește, iar cartilajul de deasupra se prăbușește. Studiile pe animale au arătat că aceste întreruperi vasculare se vindecă de cele mai multe ori de la sine, dar atunci când se adaugă un traumatism, se dezvoltă leziuni permanente.

Microtraumatisme repetate și activități sportive

Este rezultatul unui proces mult mai complex decât o simplă cădere sau entorsă apărută brusc. Solicitările mecanice întinse pe parcursul anilor și microtraumatismele repetate declanșează boala. Stresul repetat asupra articulației cauzează slăbirea țesutului cartilaginos și osos.

Anumite sporturi cresc riscul în mod special:

• Baschet și fotbal (oprire bruscă, schimbarea direcției)
• Gimnastică (susținerea greutății, încărcare repetată)
• Baseball și volei (mișcări de aruncare)
• Lupte (presiune asupra articulației)

Solicitarea constantă a aceleiași articulații poate comprima vasele de sânge și poate perturba hrănirea cartilajului. Diferențele anatomice și alinierea articulară duc, de asemenea, la o solicitare mai mare a anumitor zone. Articulația părții dominante este cea mai frecvent afectată.

Perioada de creștere și predispoziția genetică

La copiii aflați în perioada de creștere, procesele de alungire și maturizare a oaselor continuă rapid. În această etapă critică, în centrele unde țesutul cartilaginos de la capetele articulațiilor se transformă în os, apar uneori întârzieri sau defecte de fuziune. Când procesul de osificare nu decurge perfect, riscul de dezvoltare a bolii crește.

Factorii genetici joacă, de asemenea, un rol. Probabilitatea de apariție este mai mare la persoanele care au în familie indivizi cu probleme articulare similare. Apariția în mai multe articulații în cadrul unor familii subliniază o predispoziție ereditară. Dacă există un istoric la rudele apropiate, riscul poate crește.

Factori de vârstă și sex

Apare cel mai frecvent între 13 și 21 de ani. Vârsta pacienților variază de obicei între 11 și 23 de ani. Profilul tipic al pacientului este cel al băieților cu vârste între 15 și 20 de ani.

Incidența la băieți este de două ori mai mare decât la fete. Riscul este semnificativ mai ridicat la băieți. De obicei este unilaterală, dar în unele cazuri poate apărea afectarea bilaterală. Faptul că boala apare la vârste din ce în ce mai mici poate fi legat de începerea sportului la o vârstă fragedă și de creșterea obezității infantile.

Simptomele osteocondritei disecante

Simptome în stadiul incipient

În stadiul inițial al bolii, simptomele sunt vagi și predomină o senzație de durere care nu poate fi definită cu precizie. Durerea surdă care apare ocazional în articulație nu poate fi exprimată clar de către pacienți. Uneori nu există nicio plângere, alteori se observă dureri intermitente și umflături.

Durerea este resimțită de obicei în timpul sau după activitate. Practicarea sportului, mersul pe jos sau mișcările legate de articulație cresc durerea. Se ameliorează în perioadele de repaus. Apare sub forma unei dureri profunde și se așteaptă ca aceasta să se intensifice în timp.

Se poate observa o ușoară umflătură în articulația afectată. În perioadele dureroase, șchiopătatul devine evident. Pot apărea senzația de oboseală și rigiditate temporară a articulației. În special la genunchi, aceste simptome se concentrează în partea din față a genunchiului.

Simptome în stadiul avansat

Când fragmentul de cartilaj începe să se separe de patul său, tabloul clinic se schimbă complet. Când se formează fragmentul care circulă în articulație, pacienții descriu senzația că un obiect se plimbă în interior. În articulațiile superficiale, pacientul poate simți el însuși acest fragment.

Când fragmentul liber se blochează între suprafețele articulare, apar blocaje și limitări ale mișcării. Devine dificil să îndrepți sau să îndoi articulația genunchiului. Persoana nu își poate deschide sau închide complet articulația. Această situație este foarte dureroasă și provoacă umflături intense.

Pot apărea sunete de tip pocnitură sau trosnitură din articulație. Limitarea mișcării devine evidentă și se observă o scădere a forței articulației. La gleznă se pot adăuga plângeri de durere pulsatilă, umflare și zgomote articulare. Dificultatea la urcarea scărilor sau la ghemuire este raportată frecvent.

Constatări la examenul fizic

În timpul examinării, zona articulară afectată este dureroasă la palpare. Această constatare este cunoscută sub numele de semnul Axhausen. Se poate detecta acumularea de lichid în articulație în grade variabile.

Testul Wilson este utilizat frecvent la genunchi. Genunchiul este îndreptat între 30 și 90 de grade, în timp ce gamba este rotită spre interior. Faptul că pacientul simte durere și că durerea scade atunci când gamba este rotită spre exterior indică faptul că testul este pozitiv. Totuși, acest test este valabil doar pentru leziunile cu localizare clasică.

La cot se aplică testul de compresie radiocapitellară. Dacă încheietura mâinii este rotită în timp ce brațul este complet drept, durerea reapare. Aceste teste pot să nu ofere rezultate concludente, iar dacă sunt pozitive, este necesară imagistica avansată.

Cum se diagnostichează osteocondrita disecantă?

Procesul de diagnosticare este susținut de metode imagistice după constatările examenului fizic. Specialistul ortoped solicită în primul rând radiografia simplă, ulterior putând fi necesare examinări mai detaliate.

Imagistica prin radiografie

Radiografia este prima metodă imagistică la care se apelează. Este suficientă pentru a pune diagnosticul la majoritatea pacienților. Pe lângă radiografiile față-profil, se utilizează imagini în poziție de tunel, realizate când genunchiul este îndoit la 30-50 de grade. Acest unghi arată clar zonele condililor din partea posterioară a femurului.

Pe radiografie, leziunea apare ca o insulă osoasă ușor albicioasă, separată de osul sănătos de dedesubt printr-o linie subțire deschisă la culoare. Totuși, radiografia arată doar țesutul osos dur. Nu poate arăta cartilajul, ligamentele sau cantitatea de lichid din articulație. În stadiile foarte incipiente ale bolii, moartea celulară din os poate fi prea mică pentru a apărea pe radiografie, iar imaginea poate fi complet normală.

Cea mai frecventă localizare în articulația genunchiului este partea laterală a condilului femural medial, în apropierea locului unde ligamentul încrucișat posterior se atașează în entorsa intercondiliană. Această zonă este numită localizare clasică și reprezintă 50-70% din cazuri.

Imagistica prin Rezonanță Magnetică (IRM)

IRM este standardul de aur în diagnosticul osteocondritei disecante. Vizualizează tridimensional nu doar osul, ci și grosimea și calitatea cartilajului, edemul din interiorul osului și starea fragmentului deteriorat. Este indispensabilă pentru a determina stadiul bolii și pentru a decide dacă este necesară intervenția chirurgicală.

Imaginile IRM pot prezice în mare măsură dacă fragmentul se va separa de patul său. Prezența unei linii de înaltă intensitate în spatele fragmentului în secțiunile ponderate T-2, care indică prezența lichidului, faptul că această linie este legată de o fisură sau un defect în cartilajul articular și faptul că densitatea nu crește în imaginile cu contrast realizate cu gadoliniu sunt indicatori ai tendinței fragmentului de a se separa de patul său.

Artroscopia este una dintre cele mai valoroase metode pentru diagnostic și evaluarea stabilității leziunii. Articulația este examinată folosind o cameră video, evaluându-se dimensiunile fragmentului, localizarea și conexiunea cu patul de dedesubt.

Stadiile bolii și sistemele de clasificare

Pentru a clasifica severitatea bolii se utilizează de obicei un sistem de stadializare în 4 etape. Clasificarea International Cartilage Repair Society (ICRS) este cea mai utilă:

Stadiul 1: Înmuiat la palpare, stabil, continuitatea cartilajului nu este perturbată

Stadiul 2: Separare parțială, stabil la palpare

Stadiul 3: Complet separat, dar stă în patul său

Stadiul 4: Crater gol, corp liber (crater mai mic sau mai mare de 10 mm)

În toate clasificările, severitatea bolii crește de la stadiul 1 la 4. Leziunea care este stabilă în patul său în stadiul incipient se separă în stadiile avansate și devine un corp liber.

Diagnosticul diferențial

Trebuie distinse alte afecțiuni articulare care prezintă simptome similare. Ruptura de menisc, leziunile ligamentare, osteonecroza, condromalacia patelară și alte leziuni osteocondrale trebuie luate în considerare în diagnosticul diferențial.

Opțiuni de tratament pentru osteocondrita disecantă

Planificarea tratamentului se face individual, în funcție de vârsta pacientului, stadiul leziunii și stabilitatea articulației. La pacienții tineri cu plăci de creștere deschise și în cazul leziunilor stabile, metodele non-chirurgicale pot avea succes. În stadiile avansate, poate fi necesară intervenția chirurgicală.

Metode de tratament conservator (non-chirurgical)

La copiii la care maturizarea scheletică nu este completă și în cazul leziunilor stabile, se aplică în primul rând tratamentul non-chirurgical. Acest proces nu este o soluție magică, necesită disciplină și răbdare serioase. De obicei durează între 6 luni și 1 an.

Cea mai importantă regulă este eliminarea completă a presiunii mecanice asupra zonei osoase sensibile care încearcă să se vindece. Dacă greutatea corporală continuă să apese pe acea zonă, celulele de vindecare nu își pot face treaba. Din acest motiv, toate sporturile care implică alergare, sărituri și impact trebuie oprite imediat.

Procesul de tratament include repaus, utilizarea cârjelor, încărcare parțială, orteze speciale și kinetoterapie. Este esențial să se mențină mișcarea articulației și este necesar să se reducă pierderea forței musculare. Vindecarea este monitorizată prin IRM regulat.

S-a raportat că 50-95% din cazurile de osteocondrită disecantă juvenilă se vindecă prin tratament non-chirurgical. Osteocondrita disecantă detectată înainte de adolescență și care nu s-a separat de patul osos viu de dedesubt se poate vindeca fără operație la mai mult de jumătate dintre copii.

Situații care necesită tratament chirurgical

În unele cazuri, tratamentele non-chirurgicale sunt doar o pierdere de timp și duc la deteriorarea permanentă a articulației. Dacă pacientul este adult și creșterea osoasă s-a oprit, probabilitatea ca organismul să repare singur acea zonă este foarte mică.

Dacă fragmentul s-a desprins complet de la locul său (Stadiul 4) sau este pe cale să se desprindă (Stadiul 3), este imposibil să se sudeze singur la loc. Dacă, în ciuda unui proces de tratament non-chirurgical de 6 luni urmat cu strictețe, durerile nu trec și nu se detectează nicio îmbunătățire la imagistică, intervenția chirurgicală devine inevitabilă.

Intervenția chirurgicală este necesară în cazul leziunilor instabile, prezenței corpului liber sau în situațiile care nu răspund la tratamentul conservator. Operația este luată în considerare în cazul perturbării integrității cartilajului, simptomelor mecanice și leziunilor simptomatice mari.

Tehnici de operație pentru osteocondrita disecantă

În cazurile în care suprafața cartilajului este intactă, dar osul de dedesubt nu s-a sudat, se aplică tehnica de foraj. Chirurgii intră în articulație prin artroscopie și deschid tuneluri subțiri cu diametru milimetric în zona osoasă moartă. Datorită acestor găuri, sângele sănătos și celulele stem din profunzimea osului se scurg la suprafață.

Dacă fragmentul os-cartilaj s-a separat de patul principal, dar își păstrează integritatea, lipirea lui la loc în propriul cuib este cea mai bună opțiune. Cuibul de sub fragment este curățat, se creează sângerări proaspete, iar fragmentul este plasat exact la locul său. Pentru fixare se utilizează diverse materiale: șuruburi de titan, șuruburi de oțel, cuie biodegradabile, pini resorbabili și grefe osoase.

Pentru fragmentele prea subțiri sau deformate pentru a permite fixarea, se aplică mozaicplastia. Cilindri de cartilaj și os prelevați din partea articulației care nu poartă greutate sunt transplantați în zona deteriorată. În leziunile mari se planifică implantarea de condrocite autologe.

Procesul de recuperare și reabilitare postoperatorie

Efectuarea impecabilă a operației ortopedice este doar jumătate din proces, cealaltă jumătate depinde în întregime de conformitatea pacientului cu programul de reabilitare. Perioada de primele 6 săptămâni este orientată complet către protejarea țesutului. Pacientului îi este strict interzis să pună greutate pe picior, dar este obligatoriu ca articulația să fie mișcată cu dispozitive speciale pentru a nu se anchiloza.

În jurul celei de-a doua luni, se începe încărcarea controlată cu cârje și se introduc exerciții de întărire a mușchilor. După a treia lună, se trece la încărcare completă și la activități precum înotul și ciclismul. Revenirea la alergare și la sportul profesionist este posibilă între lunile 6 și 12, când are loc sudarea biologică.

Întrebări frecvente

La copiii la care perioada de creștere continuă și dacă fragmentul nu s-a separat de la locul său, vindecarea este posibilă prin repaus și restricționarea activității. Totuși, la adulți și în stadiile avansate, probabilitatea de vindecare de la sine este mică. Dacă se pune un diagnostic precoce, șansa de tratament non-chirurgical crește.

Sporturile care pun presiune repetată asupra articulațiilor, cum ar fi baschetul, fotbalul, gimnastica și luptele, cresc riscul. Activitățile care implică în special oprirea bruscă, schimbarea direcției și săriturile pot cauza problema. Dincolo de un singur sport, solicitarea constantă a aceleiași articulații este cea care creează problema reală.

Procesul de vindecare completă variază între 6 și 12 luni. În primele 6 săptămâni nu se pune nicio greutate, în luna a 3-a încep activitățile controlate. Revenirea la alergare și la sportul profesionist este posibilă cel mai devreme în luna a 6-a. Viteza de vindecare a fiecărui pacient este diferită și monitorizarea medicală este obligatorie.

În majoritatea cazurilor se observă afectarea unilaterală. Rata de apariție bilaterală este scăzută și boala de pe ambele părți poate să nu evolueze în același mod. Dacă există o problemă la un genunchi, este util să verificați și celălalt genunchi.

Se formează fragmente care circulă în interiorul articulației, iar aceste fragmente deteriorează constant suprafața articulară. În timp, uzura cartilajului se accelerează și se poate dezvolta boala articulară degenerativă la o vârstă fragedă. Limitarea mișcării și durerea cronică scad calitatea vieții.

Radiografia este utilizată pentru evaluarea inițială, dar nu poate arăta stadiul bolii și starea cartilajului. IRM este necesar pentru a determina starea fragmentului, șansa de vindecare și dacă este necesară operația. Planificarea tratamentului se face în funcție de rezultatele IRM.

La copiii cu plăci de creștere deschise, organismul își poate activa mai bine propriile mecanisme de reparare. Rata de vindecare prin tratament non-chirurgical este semnificativ mai mare comparativ cu adulții. Cu un diagnostic precoce și un tratament adecvat, vindecarea completă este posibilă.

Pe scurt despre osteocondrita disecantă

Osteocondrita disecantă este o problemă articulară serioasă întâlnită în special la copiii sportivi. Când se pune un diagnostic precoce, șansa de vindecare este destul de mare. Dacă simțiți durere, umflătură sau blocaj în articulație, adresați-vă imediat unui specialist ortoped.

La pacienții la care perioada de creștere continuă, tratamentul non-chirurgical dă de cele mai multe ori rezultate de succes. În stadiile avansate, poate fi necesară intervenția chirurgicală. În orice caz, este obligatoriu să respectați cu strictețe planul de tratament recomandat de medicul dumneavoastră.

Poate fi greu să luați o pauză de la sport, dar sănătatea articulațiilor dumneavoastră este de o importanță critică pentru performanța viitoare. Aveți răbdare și luați în serios procesul de reabilitare.

Completați formularul pentru informații detaliate și contact!