Ce este BPOC? Care sunt simptomele? Cum se diagnostichează și cum se tratează?

BPOC, care apare la unul din cinci adulți cu vârsta peste 40 de ani, este o boală pulmonară gravă care necesită să aveți informații corecte despre tratamentul BPOC. Această afecțiune, care se poate dezvolta la aproximativ 20-25% dintre fumători, progresează insidios. Din acest motiv, este de o importanță majoră să înțelegeți simptomele BPOC, cauzele BPOC și opțiunile de tratament pentru boala BPOC. În acest articol, vom aborda într-un limbaj clar tot ce trebuie să știți, de la întrebarea dacă există un tratament pentru BPOC până la metodele de tratament pentru exacerbările BPOC.

Ce este BPOC?

BPOC este o boală pulmonară în care aerul care intră în plămâni nu poate ieși cu ușurință. Această afecțiune, care este acronimul pentru Boala Pulmonară Obstructivă Cronică, provoacă îngustarea și obstrucția căilor respiratorii. Această boală, care apare la doi din zece adulți și la unul din patru fumători, este în realitate mult mai răspândită decât se estimează.

Boala apare de obicei prin coexistența a două stări fundamentale. Se produce distrugerea unor părți ale țesutului pulmonar, mucusul blochează căile respiratorii și începe inflamația mucoasei căilor respiratorii. Toate aceste procese fac respirația din ce în ce mai dificilă.

Diferența dintre bronșita cronică și emfizem

BPOC are două forme principale și fiecare afectează plămânii în mod diferit. Bronșita cronică este inflamația și îngustarea căilor respiratorii numite bronhii, care duc la alveole. Persoanele care au plângeri de expectorație timp de cel puțin trei luni pe an, timp de doi ani consecutivi, sunt diagnosticate cu bronșită cronică.

În acest caz, bronhiile devin inflamate permanent, se umflă și produc o cantitate excesivă de mucus cu consistență groasă. Acumularea de mucus îngustează mecanic căile respiratorii și face respirația dificilă.

În schimb, emfizemul se dezvoltă prin deteriorarea sacilor de aer (alveolelor) din plămâni. Aceste bule microscopice, unde are loc schimbul de oxigen, se rup pereții și se transformă în spații mari și nefuncționale. Acești saci, care în mod normal au o structură flexibilă, își pierd elasticitatea și apare retenția de aer în plămâni.

Ca rezultat, plămânii nu mai pot expira aerul murdar pe care l-au inhalat. Emfizemul are o evoluție mai severă decât bronșita cronică, iar bronșita cronică netratată se poate transforma în timp în emfizem.

Efectele BPOC asupra corpului

BPOC nu afectează doar plămânii, ci întregul sistem al corpului. Boala îngreunează respirația și creează dificultăți serioase în desfășurarea activităților zilnice. Chiar și mișcările simple, cum ar fi mersul pe jos sau urcatul scărilor, vă pot obosi.

În perioadele avansate, apar simptome precum respirația șuierătoare și oboseala rapidă. Se poate dezvolta o presiune ridicată în arterele pulmonare, iar acest lucru pune presiune pe ventriculul drept al inimii. Se pot adăuga semne de insuficiență cardiacă, cum ar fi umflarea picioarelor și proeminența venelor gâtului.

De asemenea, pacienții cu BPOC devin mai predispuși la probleme de sănătate suplimentare, cum ar fi diabetul, osteoporoza, obstrucțiile cardiovasculare și inflamația musculară. Din acest motiv, diagnosticul precoce și tratamentul bolii BPOC sunt de o importanță majoră.

Care sunt simptomele BPOC?

Simptomele BPOC nu se manifestă de obicei până când nu se produce o deteriorare gravă a plămânilor. Din cauza progresiei insidioase a bolii, multe persoane consideră simptomele ca fiind o consecință naturală a îmbătrânirii și întârzie prezentarea la medic.

Simptomele din stadiul incipient

În stadiul inițial al bolii, se observă tusea și expectorația, care sunt mai pronunțate dimineața. Sputa este de obicei de culoare albă, lipicioasă și cu consistență groasă. Mulți pacienți numesc această stare „tuse de fumător” și o normalizează.

Dacă aveți plângeri de expectorație timp de cel puțin trei luni pe an, timp de doi ani consecutivi, acesta poate fi un semn de bronșită cronică. Deoarece capacitatea pulmonară este suficientă la tineri, viața de zi cu zi nu este afectată negativ de aceste simptome. Totuși, tusea ușoară și dificultățile de respirație care apar din când în când trebuie luate neapărat în serios.

Dificultatea de a respira în timpul activităților fizice este unul dintre semnele importante ale stadiului incipient. Această insuficiență respiratorie resimțită la urcarea scărilor sau la mersul în pantă vă poate face dificil chiar și mersul pe teren plat pe măsură ce boala avansează.

Dacă se continuă fumatul și boala avansează, tusea se intensifică, iar cantitatea de spută crește treptat. Pacienții încep să expectoreze la orice oră din zi și, uneori, pot apărea accese de tuse atât de violente încât să provoace senzația de sufocare.

Simptomele BPOC în stadiu avansat

În stadiile avansate, dificultatea de a respira devine o problemă zilnică. Senzația de constricție toracică, respirația șuierătoare și simptomele de slăbiciune generală se intensifică. Predispoziția la infecțiile respiratorii crește, iar procesul de vindecare al acestor infecții durează mai mult decât în mod normal.

Odată cu scăderea nivelului de oxigen din corp, poate apărea cianoza la nivelul buzelor, unghiilor și în jurul limbii. Această stare, numită cianoză, este un indicator serios al lipsei de oxigen din sânge. Apariția edemului la nivelul gleznelor și picioarelor poate indica, de asemenea, adăugarea insuficienței cardiace.

În stadiul final, se resimte o dificultate de respirație severă și continuă chiar și în repaus. Din cauza reducerii semnificative a funcțiilor pulmonare, aveți dificultăți în îndeplinirea activităților zilnice. Apar scăderea în greutate, atrofia musculară și necesitatea spitalizării frecvente din cauza exacerbărilor severe.

Simptomele în perioada de exacerbare

Exacerbarea BPOC se manifestă printr-o creștere semnificativă a simptomelor precum dificultatea de a respira, tusea și expectorația. Factori declanșatori precum poluarea aerului, infecțiile și fumul de tutun pot declanșa acest moment de criză.

În timpul exacerbării, există o creștere serioasă a cantității de spută, iar culoarea acesteia se schimbă din transparent sau alb în galben sau verde. Această modificare indică de obicei o infecție. Creșterea rapidă a dificultății de respirație este cel mai important indicator al exacerbării.

Șuieratul sau sunetul de fluierat care vine din piept devine pronunțat, slăbiciunea generală și oboseala din corp cresc. Creșterea febrei indică faptul că este însoțită de o infecție. În cazuri grave, se pot dezvolta confuzie mentală, somnolență excesivă sau dezorientare. Aceste simptome indică faptul că oxigenul din sânge scade și dioxidul de carbon crește, necesitând intervenție de urgență.

Cauzele BPOC și factorii de risc

Mai mulți factori joacă un rol în dezvoltarea bolii, iar combinarea acestor factori crește riscul semnificativ. Printre cauzele BPOC se numără factori de mediu, genetici și legați de stilul de viață.

Fumatul și utilizarea tutunului

Aproximativ 80-85% din cazurile de BPOC sunt cauzate fie de fumat, fie de expunerea la fumul de țigară. Boala se dezvoltă la aproximativ 20-25% dintre fumători. Totuși, chiar și la fumătorii înrăiți, BPOC apare la mai puțin de 50% pe parcursul vieții. Acest lucru demonstrează importanța factorilor genetici și a sensibilității individuale.

Începerea fumatului la o vârstă fragedă și fumatul unei cantități mari pentru o perioadă lungă de timp determină o evoluție mai severă a bolii. Simptomele apar treptat pe parcursul unei perioade medii de 15-20 de ani. Viteza de progresie a bolii poate varia în funcție de numărul de țigări fumate zilnic.

Pipa, trabucul, narghileaua și țigările electronice provoacă același efect. S-a demonstrat că și țigara electronică provoacă leziuni pulmonare și boală. Fumatul pasiv contribuie la simptomele respiratorii și la dezvoltarea BPOC. Mai ales expunerea la fumul de țigară în perioada copilăriei vă poate crește riscul de BPOC la vârsta adultă.

Fumatul mamei în perioada prenatală afectează dezvoltarea pulmonară intrauterină și dezvoltarea sistemului imunitar, creând un risc. Chiar dacă renunțați la fumat, cei care au fumat anterior trebuie să fie conștienți de simptomele de dificultate de respirație.

Expunerea la mediu și la locul de muncă

Praful și substanțele chimice din mediul de lucru, poluarea aerului interior cauzată de combustibilii organici utilizați pentru gătit și încălzire în casele neventilate corespunzător sunt alte cauze dovedite. Organizația Mondială a Sănătății estimează că 400.000 de persoane mor în fiecare an din cauza BPOC cauzată de expunerea la fumul combustibililor organici.

Lucrul în profesii precum mineritul și prelucrarea metalelor, sectorul transporturilor, fabricarea lemnului și a hârtiei, cimentul, prelucrarea cerealelor și industria textilă constituie un risc. Expunerea la substanțe precum praful de cărbune, silicea, azbestul, metalele și compușii metalici, praful anorganic provoacă pierderea funcțiilor pulmonare.

S-a demonstrat că expunerea la praful de cărbune cauzează o pierdere anuală de 3 mL în FEV1. S-a stabilit că muncitorii expuși la praful de silice au o scădere de 24 mL în FEV1 într-un an. În literatură, etiologia profesională este raportată în proporții de până la 30% în dezvoltarea BPOC.

Factori genetici și deficitul de alfa-1 antitripsină

Deficitul de alfa-1 antitripsină este o afecțiune genetică ereditară care poate fi transmisă de la părinți la copii. În acest caz, nivelurile unei proteine numite AAT, care protejează plămânii, sunt scăzute. În Europa și Statele Unite ale Americii, aproximativ 100.000 de persoane din fiecare țară sunt afectate de această situație.

Această tulburare genetică, care apare la 1% din populație, poate declanșa emfizemul chiar dacă nu există alți factori de risc. Deficitul de alfa-1 antitripsină reprezintă 1-3% din cazurile de BPOC. Alela Z în formă homozigotă provoacă un deficit sever, împreună cu emfizemul cu debut precoce (vârsta de 30-40 de ani).

Se estimează că peste 3 milioane de oameni din întreaga lume au combinații de alele asociate cu deficitul sever de alfa-1 antitripsină. Când deficitul nu este diagnosticat, pacienții primesc tratamentul standard pentru boala BPOC și sunt privați de tratamentul care modifică cursul bolii.

Metode de diagnosticare BPOC

Procesul de diagnostic începe la persoanele care au fost expuse la factori de risc și care prezintă simptome de BPOC. La pacienții cu plângeri de tuse, expectorație și dificultăți de respirație, medicul evaluează mai întâi istoricul medical și efectuează un examen fizic. Totuși, pentru un diagnostic definitiv, confirmarea cu teste de funcție respiratorie este obligatorie.

Testul de spirometrie și testele de funcție pulmonară

Testul de spirometrie este standardul de aur pentru diagnosticul BPOC. Acest test măsoară cât de bine funcționează plămânii și dezvăluie cu certitudine prezența bolii. În timpul testului, se utilizează un dispozitiv numit spirometru și vi se cere să respirați prin gură cu un aparat special atașat la nas.

Mai întâi, inspirați adânc și țineți-vă respirația. Apoi, odată cu plasarea dispozitivului în gură, expirați puternic aerul reținut. Acest proces se repetă de 4-5 ori în medie, iar testul este finalizat în 15-30 de minute.

Testul de spirometrie măsoară două valori fundamentale: FEV1 și FVC. FEV1 arată cantitatea de aer pe care o puteți expulza forțat în prima secundă. FVC determină volumul total de aer pe care îl puteți expira după o inspirație profundă. Cel mai fiabil parametru este FEV1, iar gradul de obstrucție a căilor respiratorii este determinat de această valoare.

Raportul FEV1/FVC sub 70% este acceptat ca criteriu de bază pentru diagnosticul BPOC. Când acest raport este sub 88%, se pune diagnosticul de boală, iar severitatea bolii este determinată în funcție de valoarea FEV1. De asemenea, rezultatele testelor sunt utilizate în crearea planului de tratament pentru boala BPOC și în monitorizarea bolii.

Analize de sânge și măsurarea nivelului de oxigen

Analiza gazelor din sângele arterial verifică nivelurile de oxigen și dioxid de carbon din sânge. Acest test evaluează cât de eficient funcționează plămânii, în special la pacienții în stadiu avansat. Măsurarea saturației de oxigen oferă informații despre hipoxie și joacă un rol important în detectarea insuficienței respiratorii la pacienții cu BPOC.

Testele de gaze din sânge se efectuează atunci când valoarea FEV1 este sub 40%, când saturația de oxigen măsurată cu oximetrul este de 92% sau mai mică și când apar semne clinice de insuficiență respiratorie. Hemoleucograma completă evaluează starea infecțioasă.

Metode de imagistică

Radiografia pulmonară este o metodă de susținere în diagnosticul BPOC. Radiografia poate arăta diferențe cauzate de emfizem sau bronșită, dar este mai degrabă de susținere decât de diagnosticare. În BPOC ușor, radiografia poate fi normală.

Când este necesară o examinare mai detaliată, se utilizează tomografia computerizată. CT-ul de înaltă rezoluție arată detaliat modificările structurale din țesutul pulmonar și evaluează extinderea leziunilor din parenchimul pulmonar. CT-ul observă zonele cu densitate scăzută cauzate de emfizem. Metodele de imagistică joacă, de asemenea, un rol în diagnosticarea complicațiilor precum pneumonia și pneumotoraxul.

Cum se face tratamentul BPOC?

BPOC este o boală care poate fi prevenită și tratată. Tratamentul are două obiective principale: reducerea plângerilor și îmbunătățirea calității vieții, precum și încetinirea progresiei bolii. Totuși, nu există un tratament care să elimine BPOC. Pentru un tratament de succes, trebuie să stați departe de factorii de risc și să utilizați medicamentele în mod regulat.

Tratamentul medicamentos și inhalatoarele

Prima metodă în tratament este utilizarea medicamentelor bronhodilatatoare care lărgesc bronhiile și cresc aportul de oxigen. Renunțarea la fumat, evitarea mediilor prăfuite și pline de fum sunt intervenții terapeutice fundamentale. Când se renunță la fumat, severitatea deteriorării căilor respiratorii și a plămânilor încetinește.

Tratamentul principal constă în medicamentele care deschid căile respiratorii îngustate. Medicamentele expectorante și antibioticele, dacă apare o infecție, sunt administrate în cadrul tratamentului. Dozele medicamentelor utilizate prin inhalare sunt foarte mici. Totuși, deoarece medicamentele ajung direct la căile respiratorii, efectele lor sunt foarte puternice. Efectele secundare sunt aproape inexistente.

Medicamentele inhalatorii nu creează dependență, nu dăunează dinților și plămânilor. Pentru ca tratamentul să fie eficient, trebuie ales dispozitivul corect și utilizat în mod regulat. Dacă medicamentele nu sunt utilizate regulat, boala avansează și spitalizările cresc.

Oxigenoterapia

La pacienții care dezvoltă hipoxemie severă, oxigenoterapia devine obligatorie. Administrarea oxigenului pe termen lung, cel puțin 15 ore pe zi, reduce senzația de dificultate de respirație a pacienților în acest stadiu, le îmbunătățește calitatea vieții și le prelungește durata de viață. Oxigenoterapia se aplică pe termen lung, inclusiv la domiciliu, doar în cazurile de spitalizare din cauza exacerbărilor și la cei cu hipoxemie severă.

Reabilitarea pulmonară

Reabilitarea respiratorie este singura metodă de tratament care poate rupe cercul vicios în probleme precum dificultățile respiratorii, tensiunea și imobilitatea. Programul de reabilitare trebuie aplicat timp de cel puțin 8 săptămâni, cu două sau trei ședințe pe săptămână, în total 16-24 de ședințe.

Instruirea pacienților cu exerciții fizice și respiratorii personalizate, oferirea de sprijin psihologic și organizarea unei diete adecvate constituie baza programului de reabilitare.

Opțiuni de tratament chirurgical

Opțiunile de tratament chirurgical includ chirurgia de reducere a volumului pulmonar, bulectomia și transplantul pulmonar. În ultimii ani, formele de emfizem și bronșită cronică pot fi tratate în special prin metode bronhoscopice de reducere a volumului. Prin intrarea în căile respiratorii cu bronhoscopul, se plasează valve sau spirale pentru a reduce volumul plămânilor umflați.

Tratamentul atacului de BPOC

În tratamentul exacerbării acute, se recomandă beta2-agoniști inhalatori cu acțiune scurtă, singuri sau împreună cu anticolinergice cu acțiune scurtă. Corticosteroizii sistemici pot îmbunătăți funcțiile pulmonare și pot scurta perioada de recuperare. Durata tratamentului nu trebuie să depășească 5-7 zile. Dacă există o creștere a purulenței sputei, se recomandă utilizarea antibioticelor. Saturația de oxigen trebuie titrată pentru a fi între 88-92%.

Întrebări frecvente despre BPOC

Există subiecte despre care pacienții și rudele lor sunt adesea curioși cu privire la boală. Răspunsurile oferite la aceste întrebări vă ajută să vă formați așteptări corecte în procesul de tratament al bolii BPOC.

La ce vârstă începe BPOC?

Boala începe de obicei să dea simptome după vârsta de 40 de ani. Deși în unele surse se menționează că devine vizibilă după vârsta de 35 de ani, vârsta majorității persoanelor diagnosticate este peste 50 de ani. În țara noastră, incidența la adulții peste 40 de ani este între 15-20%. Adică, în societatea noastră, unul din 5 persoane peste 40 de ani are BPOC.

Utilizarea fumatului scoate boala la iveală după aproximativ 20 de ani de fumat un pachet pe zi. Dacă se fumează mai mult de un pachet pe zi, acest timp se scurtează și mai mult. La persoanele cu factori genetici, cum ar fi deficitul de alfa-1 antitripsină, boala poate începe devreme, la vârsta de 30-40 de ani.

Se vindecă pacientul cu BPOC?

Nu există un tratament pentru BPOC. Totuși, boala are caracteristici care pot fi prevenite și tratate. Nu există niciun tratament pentru modificarea ireversibilă a formei care apare în plămâni. Cu toate acestea, diagnosticul precoce și renunțarea la fumat pot preveni progresia bolii.

Când pacientul renunță la fumat, evoluția bolii este influențată pozitiv. În cel puțin două luni de la renunțarea la fumat, se observă o îmbunătățire de 10% a funcțiilor respiratorii. Prin utilizarea regulată a medicamentelor și modificări adecvate ale stilului de viață, simptomele sunt atenuate și se previne agravarea bolii.

Este BPOC contagios?

BPOC nu este contagios. Boala apare din cauza unor motive precum utilizarea tutunului, expunerea profesională și de mediu, factori genetici. Deoarece pacienții cu BPOC se confruntă frecvent cu infecții respiratorii, aceste infecții pot fi contagioase. Din acest motiv, trebuie să acordați atenție regulilor de igienă și să evitați contactul cu persoanele bolnave.

La ce ar trebui să fie atenți pacienții cu BPOC?

Trebuie să stați departe de mediile unde se fumează, pline de fum, poluate și prăfuite. Consumul abundent de lichide este foarte important. Se recomandă să vă vaccinați anual împotriva gripei și să faceți vaccinul pneumococic. Exercițiile fizice regulate vă ajută mușchii să se întărească și reduc dificultatea de respirație.

Mesele trebuie luate în cantități mici și frecvent. Trebuie să evitați alimentele prăjite, băuturile carbogazoase, excesul de sare, produsele lactate și carnea procesată. Menținerea greutății ideale vă ajută ca boala să evolueze mai ușor.

Pe scurt, BPOC

Deși BPOC este o boală gravă, fără îndoială, poate fi prevenită și ținută sub control. Această afecțiune, care afectează unul din 5 persoane peste 40 de ani, se dezvoltă în special din cauza utilizării fumatului. Pentru diagnosticul precoce, trebuie să acordați atenție simptomelor de tuse, expectorație și dificultăți de respirație. După ce diagnosticul definitiv este pus prin testul de spirometrie, utilizarea regulată a medicamentelor și modificările stilului de viață încetinesc progresia bolii.

Renunțarea la fumat este primul pas. Utilizarea regulată a medicamentelor inhalatorii și neomiterea controalelor medicale vă permit să trăiți cu succes cu această boală. Luați simptomele în serios și acționați fără a întârzia.