Ce este Sindromul de Impingement Femuro-Acetabular (SIA)? Care sunt simptomele?

Impingement-ul femuro-acetabular este o afecțiune a articulației șoldului frecvent întâlnită, în special la persoanele active cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani. Această afecțiune provoacă dureri severe de șold, limitarea mișcării și o scădere a calității vieții de zi cu zi. Dacă sindromul de impingement al șoldului nu este tratat, acesta poate duce în timp la artroză. În acest articol, vom explica tot ce trebuie să știți despre simptomele, cauzele, metodele de diagnostic și tratamentul sindromului de impingement al șoldului.

Ce este Sindromul de Impingement Femuro-Acetabular (SIA)?

Structura și funcția articulației șoldului

Pentru a înțelege articulația șoldului, trebuie mai întâi să privim structura acesteia. Această articulație se formează între partea superioară a femurului (osul coapsei) și zona concavă a pelvisului (acetabul). Fiind o articulație de tip sferoid, șoldul este una dintre cele mai mari și mai puternice articulații ale corpului dumneavoastră.

Articulația șoldului se mișcă în 6 direcții diferite și are o mișcare unghiulară totală de aproximativ 340 de grade. În timpul mersului, aceasta suportă o sarcină de 4 ori mai mare decât greutatea corporală. În special în timpul așezării, ridicării și îngenuncherii, această sarcină creează o forță de forfecare pe suprafața articulară.

Structura circulară cu secțiune triunghiulară care înconjoară marginea acetabulului se numește labrum. Labrumul asigură funcționarea armonioasă a componentelor articulației în timpul mișcărilor. Țesutul cartilaginos care acoperă suprafețele articulare asigură o mișcare lină și reduce frecarea.

Definiția sindromului de impingement femuro-acetabular

Sindromul de impingement femuro-acetabular este o afecțiune caracterizată prin frecare excesivă în articulația șoldului. Practic, capul femural (sfera) și acetabulul (soclul) se freacă unul de celălalt într-un mod care dăunează anormal șoldului dumneavoastră. Leziunea apare la nivelul cartilajului articular sau al structurii cartilaginoase din jurul acetabulului, numită labrum.

Sindromul de impingement al șoldului este împărțit în trei tipuri. În impingementul de tip CAM, este vorba despre un cap femural care nu este sferic, nu este perfect rotund. Ca urmare a pierderii rotunjimii capului, apar contacte anormale între cap și soclu.

În impingementul de tip PINCER, acetabulul, adică soclul articulației, acoperă capul femural mai mult decât în mod normal. Ca urmare a acestei forme de acoperire, apare o leziune a labrumului din partea anterioară din cauza compresiei dintre colul femural și acetabul. În multe cazuri, aceste două forme apar împreună, ceea ce se numește impingement de tip mixt.

Mecanismul de apariție a bolii

Sindromul de impingement al șoldului începe atunci când proeminențele osoase lovesc celălalt os în timpul mișcării, împiedicând articulația să se miște mai mult. Oasele cu proeminențe se freacă unul de celălalt, provocând durere. Această frecare dăunează țesuturilor din jur.

Sindromul de impingement femuro-acetabular este asociat cu leziuni ale cartilajului, rupturi de labrum, artroza șoldului care se dezvoltă precoce și dureri lombare. În timp, blocajele care persistă mult timp deteriorează articulația și cartilajul.

Nu se știe cu certitudine dacă boala este congenitală sau dacă se dezvoltă în timpul creșterii. Se consideră că, pe lângă faptul că persoana are un fond genetic predispus, factorii de mediu joacă, de asemenea, un rol important. Diverse activități sportive intense efectuate înainte de finalizarea dezvoltării scheletice pot crește riscul.

Cauzele și factorii de risc ai sindromului de impingement al șoldului

Factori anatomici și genetici

Cauza principală a sindromului de impingement al șoldului este faptul că oasele șoldului nu se dezvoltă în forma ideală în timpul creșterii din perioada adolescenței. Combinația de factori genetici și mecanici duce la această situație. Sindromul de impingement al șoldului se manifestă sub forma unei proeminențe la nivelul capului femural, a unei acoperiri excesive a osului care înconjoară articulația șoldului sau a ambelor situații.

Deformarea capului femural, forma anormală a acetabulului, creșterile osoase suplimentare sau leziunile cartilajului se numără printre factorii de risc anatomici. Antecedentele familiale influențează riscul de a dezvolta sindromul de impingement al șoldului. Cei care au avut membri ai familiei cu probleme similare sunt mai predispuși la această problemă.

Unghiul de anteversie femurală scăzut congenital poate provoca limitarea rotației interne a șoldului, ducând la apariția sindromului de impingement femuro-acetabular. Riscul crește la persoanele care au în familie cazuri de sindrom de impingement al șoldului.

Efectul sportului și al activităților fizice

Activitățile repetitive și intense care necesită mișcarea șoldului în copilărie și adolescență pot declanșa remodelarea oaselor. Sporturi precum baschetul, fotbalul, hocheiul pe gheață și dansul se numără printre activitățile care solicită articulația șoldului.

În special sporturile practicate în perioada de creștere care solicită frecvent șoldul afectează formarea osoasă, pregătind terenul pentru dezvoltarea impingementului femuro-acetabular. Mișcările repetate continuu forțează articulația, ducând la o frecare anormală.

Sporturile în care șoldul este supus constant și excesiv mișcărilor de îndoire și rotație sunt printre cei mai importanți declanșatori. La sportivii care practică discipline precum baletul, artele marțiale și haltere, mișcările repetitive cresc compresia, determinând apariția simptomelor la vârste fragede.

În timp ce sindromul de impingement femuro-acetabular este observat la 55% din populația sportivă, această rată este de 23% în populația generală. Incidența crește în profesiile asociate cu flexia repetitivă a șoldului, rotația internă și mișcările de adducție.

Factori de vârstă și sex

Sindromul de impingement al șoldului este observat de obicei între 20 și 40 de ani. Simptomele apar de obicei în perioada tinereții sau la vârsta adultă mijlocie. Prevalența variază între 10-15%.

Diferențele de gen sunt evidente. Proeminența osoasă a șoldului este mai frecventă la bărbații tineri. Tipul CAM este mai frecvent la bărbați, iar tipul PINCER este mai frecvent la femei. În populația generală, morfologia impingementului femuro-acetabular se găsește la 4% dintre femeile sănătoase și la 24% dintre bărbații sănătoși.

Acoperirea excesivă a articulației șoldului sub formă de clește este mai frecventă la femei. Tipul mixt este observat la ambele sexe.

Leziuni anterioare și afecțiuni de dezvoltare

Antecedentele de boală de șold în copilărie, care ar fi putut modifica forma capului osului șoldului, reprezintă un risc. Cei care au suferit de luxație de șold, epifizioliză femurală sau boala Perthes fac parte din grupul de risc.

Afecțiuni precum boala Legg-Calve-Perthes sau epifizioliza femurală modifică forma capului femural, pregătind terenul pentru impingementul de tip CAM. Antecedentele de fractură de șold cresc riscul.

Afecțiuni precum fractura de col femural și necroza avasculară a capului femural se numără printre factorii de risc. Persoanele cu displazie de șold de dezvoltare prezintă un risc de impingement femuro-acetabular la vârste înaintate.

Care sunt simptomele sindromului de impingement al șoldului?

Durerea inghinală și de șold

Simptomele sindromului de impingement al șoldului pot fi confundate cu multe alte afecțiuni. Deoarece plângerile tinerilor seamănă cu artroza sau cu dizabilitățile observate la vârste înaintate, este greu de interpretat. Poate fi omis de către medici.

Cel mai frecvent simptom este durerea inghinală. Pacienții descriu de obicei durerea formând litera „C” cu mâinile, cuprinzând partea laterală și frontală a șoldului. Acesta se numește „semnul C” și este un semn destul de tipic pentru sindromul de impingement al șoldului.

Durerea începe ca o senzație profundă și surdă. Totuși, în timp, poate deveni ascuțită și înțepătoare. După sport sau efort intens, simțiți o durere intensă în zona inghinală și pe partea exterioară a piciorului. Aceasta crește în special în timpul sportului și scade odată cu odihna.

Limitarea mișcării și rigiditatea articulară

Amplitudinea de mișcare a articulației șoldului scade. Aveți dificultăți în special când vă încălțați sau vă puneți șosetele, când vă aplecați sau când vă ridicați de pe un scaun jos. Simțiți durere și înțepături când urcați și coborâți din mașină.

Este tipic să simțiți durere în șold când vă ridicați după ce ați stat mult timp așezat. Rigiditatea apare după o călătorie lungă cu mașina sau după o ședință la birou. Aveți dificultăți când vă ridicați de pe un scaun adânc. Apar simptome precum incapacitatea de a sta turcește sau de a sta picior peste picior.

În timp, corpul dumneavoastră începe să limiteze mișcările pentru a evita durerea. O rigiditate și o limitare semnificativă se dezvoltă în articulația șoldului, în special în mișcarea de rotație internă. La unii pacienți, există rigiditate articulară și pierderea amplitudinii de mișcare fără o durere semnificativă.

Senzația de clic, blocare și agățare

O senzație de agățare, blocare sau un sunet de „clic” cauzat de problema mecanică din interiorul articulației însoțește adesea afecțiunea. Se aude un sunet asemănător cu un clic sau o blocare care apare odată cu mișcarea șoldului. Aceste simptome mecanice sunt cauzate de obicei de prinderea labrumului deteriorat sau a unui fragment liber de cartilaj în spațiul articular.

Descrieți o senzație de agățare sau blocare în partea din față a articulației șoldului sau în zona inghinală. Această senzație devine evidentă în special în timpul mișcărilor de îndoire sau rotire a șoldului. Simțiți că șoldul se blochează în anumite mișcări.

Iradierea durerii și activitățile declanșatoare

Durerea nu este întotdeauna în zona inghinală. Adesea există plângeri de dureri lombare. Această durere este localizată de obicei în zona sacroiliacă sau la nivelul marelui trohanter. Se poate propaga de la șold până la mijlocul coapsei. Durerea nu depășește de obicei nivelul genunchiului.

Intensitatea durerii crește după mers pe jos prelungit, exerciții intense sau stat prelungit pe scaun. Mișcări precum ghemuirea sau rotirea declanșează durerea. Puteți simți o durere ascuțită ca o lovitură de cuțit la o mișcare bruscă de rotire sau ghemuire. La sportivi se observă o scădere a performanței.

Tipuri și diagnosticarea sindromului de impingement al șoldului

Impingement de șold de tip CAM

Problema se află la nivelul capului osului coapsei. Există o proeminență osoasă anormală la joncțiunea dintre capul femural și col. În mod normal, această zonă ar trebui să fie ușor concavă, dar în tipul CAM are forma unei umflături care nu este sferică.

Când șoldul este îndoit, această proeminență lovește marginea soclului, rupând mai întâi labrumul și apoi exfolind cartilajul. Este mai frecvent la bărbații tineri și activi. Leziunea cartilajului este de obicei la ora 1, cu grosime completă și severă.

Impingement de șold de tip PINCER

Problema este pe partea acetabulului. Marginea soclului acoperă capul femural mai mult decât este necesar sau unghiul soclului este anormal. Când șoldul atinge limitele de mișcare, colul femural lovește această margine osoasă excesivă, comprimând labrumul.

Este mai frecvent întâlnit la femeile de vârstă mijlocie și la fetele din grupa de vârstă a adolescenței. În tipul PINCER, leziunea cartilajului este de obicei între orele 11 și 1, mai superficială și mai ușoară. În acest tip de impingement, leziunea începe mai întâi la nivelul labrumului, iar contactul repetat duce la formarea de chisturi în interiorul labrumului.

Impingement de șold de tip mixt

Este cea mai frecventă formă. Există o anomalie structurală atât la nivelul femurului, cât și la nivelul soclului. Ambele mecanisme accelerează deteriorarea articulației. Acumularea de microtraumatisme crește, iar riscul de artroză se majorează.

În tipul mixt, planificarea tratamentului necesită o abordare mai complexă. Trebuie să corectați complet ambele probleme.

Examenul fizic și testele

Medicul dumneavoastră măsoară amplitudinea de mișcare a șoldului. Se evaluează în special limitarea mișcărilor de îndoire și rotație internă. Testul FADIR este cea mai importantă metodă de examinare clinică pentru impingementul șoldului.

În timp ce stați întins pe spate, șoldul și genunchiul sunt îndoite la 90 de grade, apoi piciorul este rotit spre interior. Dacă simțiți durere în zona inghinală, testul este pozitiv. Această pozitivitate întărește suspiciunea de impingement femuro-acetabular.

În testul FABER, se aplică manevre de îndoire, deschidere spre exterior și rotație externă a șoldului. Prezența durerii indică o problemă intra-articulară.

Diagnostic prin metode imagistice

Radiografia este metoda de diagnostic de bază. Structura osoasă este examinată în detaliu prin radiografii AP de pelvis și radiografii speciale de șold. Dimensiunea leziunii CAM este evaluată prin măsurarea unghiului alfa, iar prezența leziunii PINCER prin acoperirea acetabulară și retroversie.

Imagistica prin RMN este cea mai valoroasă metodă pentru a arăta leziunile țesuturilor moi. Detectează ruptura de labrum și leziunea cartilajului. Artrografia RMN oferă rezultate mai detaliate cu substanță de contrast, dar poate arăta un labrum sănătos ca fiind rupt.

Tomografia computerizată arată structura osoasă în trei dimensiuni. Este utilizată pentru planificarea chirurgicală. Cu toate acestea, chiar dacă există probleme structurale în imagistică, dacă testele de impingement la examinare sunt negative, se evită operația.

Tratamentul sindromului de impingement al șoldului și exerciții

Metode de tratament fără operație

În prima etapă a tratamentului, se încearcă metode non-chirurgicale. Se aplică întărirea mușchilor din jurul șoldului, modificări ale activității și injecții intra-articulare. Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene reduc durerea și inflamația.

Totuși, tratamentul conservator nu corectează problema osoasă subiacentă. Simptomele persistă sau reapar frecvent. Dacă nu se obține o îmbunătățire semnificativă a durerii în ciuda utilizării metodelor fără operație, se recomandă chirurgia. De asemenea, dacă durerea persistă mai mult de șase luni și vă afectează grav activitățile zilnice, poate fi necesară operația.

Injecțiile intra-articulare conțin cortizon sau acid hialuronic. Aceste injecții oferă o ușurare temporară. Se recomandă să evitați mișcările care provoacă impingement.

Fizioterapie și exerciții pentru impingementul șoldului

Ghidul internațional actual recomandă ca tratamentul de primă linie să fie bazat pe exerciții fizice și să dureze cel puțin 3 luni. Fizioterapia se concentrează pe întărirea mușchilor centrali (core) și ai șoldului. Se întăresc în special mușchii gluteus medius, gluteus minimus și mușchii din zona core.

Exercițiile vizează întărirea mușchilor din jurul articulației șoldului. Ajută la ameliorarea simptomelor și la creșterea capacității de mișcare. Se aplică exerciții de extensie a șoldului, adducție a șoldului, abducție a șoldului, flexie a șoldului și ghemuiri.

Cu toate acestea, trebuie să evitați anumite mișcări. În special flexia peste 90 de grade, rotația internă și externă a șoldului nu trebuie forțate. Trebuie să evitați mișcări precum genuflexiunile adânci (deep squat), genuflexiunile bulgărești (bulgarian split squat), îndreptările sumo (sumo deadlift).

Opțiuni de tratament chirurgical

La pacienții care nu răspund la tratamentul conservator, chirurgia artroscopică FAI este metoda de tratament standard de aur. Artroscopia de șold se aplică prin metoda închisă minim invazivă. De obicei, se fac 3-4 incizii de aproximativ 1,5 cm.

Cea mai critică parte a operației este eliminarea impingementului osos. Proeminența osoasă anormală de la joncțiunea cap-col femural este rasă cu grijă cu un dispozitiv de ras artroscopic. Labrumul rupt este suturat înapoi la marginea osului folosind ancore de sutură. Dacă există leziuni ale cartilajului, se pot aplica proceduri suplimentare, cum ar fi microfracturile.

Procesul de recuperare și îngrijirea postoperatorie

După operație, este necesară de obicei descărcarea protejată cu cârje timp de 4-6 săptămâni. Durata medie de spitalizare este de 1 noapte. Fizioterapia este obligatorie și durează luni de zile.

După operație, durerile dispar și amplitudinea de mișcare a șoldului crește. Majoritatea activităților vieții zilnice pot fi efectuate în cel mult 6 săptămâni. Revenirea la sport durează de obicei între 6 și 12 luni.

În perioada postoperatorie, programul de fizioterapie și reabilitare este foarte important. Acest program vizează întărirea mușchilor, creșterea flexibilității și recâștigarea amplitudinii normale de mișcare.

Metode de prevenire și aspecte de luat în considerare

Exercițiile regulate și tehnicile corecte de mișcare protejează sănătatea articulațiilor. Puteți face exerciții cu impact redus pentru a întări mușchii care susțin articulația șoldului. Activități precum mersul pe jos și înotul sunt potrivite.

În special în sporturile cu impact ridicat și care necesită mișcări de rotire, trebuie să evitați solicitările excesive. Trebuie să fiți atenți la mecanica corpului atunci când efectuați mișcări precum ridicarea greutăților sau ghemuirea. Evitarea supraîncărcării poate încetini progresia.

Întrebări frecvente despre sindromul de impingement al șoldului

Impingementul de șold nu se vindecă fără operație, dar puteți beneficia de tratamente non-chirurgicale pentru o perioadă. De exemplu, durerile pot scădea prin pierderea în greutate. Evitarea mișcărilor care provoacă durere asigură o sarcină mai mică pe articulația șoldului.

În cazurile ușoare, se recomandă analgezice și medicamente antiinflamatoare. Se pot face injecții cu cortizon sau PRP în articulație. Totuși, proeminența osoasă care este mecanică nu se corectează. Pentru o soluție permanentă, este nevoie de obicei de chirurgie.

Când nu este tratat, provoacă distrugerea cartilajului și pierderea labrumului. Artroza care se dezvoltă la sfârșitul acestui proces poate condamna pacientul la o operație de proteză totală de șold la o vârstă fragedă.

Leziunile cartilajului în articulația șoldului cresc și se dezvoltă artroza la o vârstă fragedă. Apar limitarea mișcării și dureri cronice. Se pot experimenta procese care duc până la operația de protezare. Din acest motiv, persoanele care suspectează un impingement de șold trebuie să se adreseze unui specialist ortoped fără a pierde timpul.

Este frecvent în special la persoanele tinere care fac sport. Anomalii congenitale ale structurii osoase determină începerea plângerilor la o vârstă fragedă. Este observat de obicei între 20 și 40 de ani.

Este mai frecvent la sportivi, la persoanele care fac activitate fizică intensă și la persoanele care au anomalii congenitale în structura articulației șoldului.

O persoană cu sindrom de impingement al șoldului trebuie să își facă o programare la departamentul de ortopedie și traumatologie. Rezultatele procedurilor chirurgicale efectuate de specialiști în ortopedie și traumatologie care se ocupă în special cu artroscopia de șold sunt de succes.

Dacă nu există ruptură de labrum și s-a făcut doar raderea închisă a proeminenței osoase din jurul capului, vindecarea se poate obține în 1 lună. Dacă ruptura de labrum a fost reparată cu ajutorul ancorei, în acest caz vindecarea poate dura până la 3 luni.

De obicei, după artroscopia de șold, pacienții încep să revină la activitățile zilnice în 4-6 săptămâni. Totuși, pentru sport și activități fizice intense, timpul de vindecare poate varia între 3 și 6 luni. Revenirea la activitățile sportive este între 4-6 luni.

Pe scurt despre sindromul de impingement al șoldului

Sindromul de impingement al șoldului este o afecțiune care poate fi tratată dacă este diagnosticată precoce. Pe scurt, dacă aveți dureri inghinale și limitarea mișcării, trebuie să vă adresați unui specialist ortoped fără a pierde timpul. Deși metodele fără operație oferă ușurare în cazurile ușoare, soluția permanentă este de obicei posibilă prin chirurgie.

Când nu este tratat, această afecțiune poate duce la artroză la o vârstă fragedă. Totuși, cu tratamentul corect și exerciții regulate, vă puteți întoarce la viața normală. Pentru a vă proteja sănătatea șoldului, trebuie să faceți controale regulate și să evitați mișcările care provoacă durere. Intervenția timpurie aduce rezultate mai bune pe termen lung.

Completați formularul pentru informații detaliate și contact!