Oculoplastia, una dintre subramurile oftalmologiei, include tratarea prin metode chirurgicale a problemelor apărute la ochi și în jurul ochilor, corectarea tulburărilor de formă și remedierea unor afecțiuni ereditare.
Uneori ereditare, alteori probleme apărute în jurul ochilor odată cu înaintarea în vârstă, pot afecta sănătatea fizică și psihică a persoanelor. Oculoplastia urmărește rezolvarea chirurgicală a tuturor acestor probleme; pe lângă intervențiile făcute din considerente estetice, tratează și boli precum tumorile pleoapei, care pot fi riscante pentru sănătate.
Ce boli include chirurgia oculoplastică?
Oculoplastia se ocupă de tratamentul a numeroase afecțiuni, de la bolile pleoapelor până la obstrucțiile căilor lacrimale. Acestea pot fi enumerate după cum urmează.
Boli ale pleoapelor
Ptoza palpebrală (Blepharoptosis)
Tratamentul ptozei palpebrale este cel mai frecvent preferat în chirurgia oculoplastică. La o persoană sănătoasă, pleoapa acoperă o porțiune de 1-2 mm din cornee. Când mușchiul care ridică pleoapa lucrează puțin sau deloc, se acoperă o suprafață mai mare a corneei, ceea ce duce la apariția ptozei palpebrale. Ptoza palpebrală, cunoscută și sub denumirea de pitozis, poate provoca ambliopie (ochi leneș) la copii și scăderea acuității vizuale la adulți. Pe lângă aceasta, nu este o stare preferată din punct de vedere estetic. La unii pacienți, această problemă poate fi însoțită și de alte boli. De aceea, persoanele cu ptoză palpebrală sunt sfătuite să se prezinte la un medic specialist pentru examinare.
Ce cauzează ptoza palpebrală?
Poate apărea ereditar sau odată cu înaintarea în vârstă.
Purtarea prelungită de lentile de contact poate declanșa afecțiunea.
Poate apărea în urma unui traumatism sau a unor boli neurologice ale mușchilor.
Formațiunile din pleoapa superioară pot provoca coborârea pleoapei.
Cum se poate înțelege dacă pleoapa este coborâtă?
Semnele ptozei palpebrale sunt următoarele:
Senzația de micșorare a ochiului afectat
Oboseală
Restrângerea câmpului vizual
Ambliopie (ochi leneș) la copii
Cum se tratează ptoza palpebrală?
Dacă afecțiunea nu s-a dezvoltat din cauza bolilor neurologice, tratamentul ptozei palpebrale este chirurgical. Tipul intervenției se stabilește în funcție de amplitudinea mișcării mușchiului pleoapei și de cauza coborârii. La persoanele la care mușchiul se mișcă suficient, se urmărește ridicarea pleoapei prin întărirea mușchiului levator.
Tratamentul chirurgical,
poate fi aplicat oricărei vârste, sub anestezie locală sau generală.
Intervenția se poate face printr-o incizie în pliul cutanat sau sub pleoapă, fără a lăsa cicatrice.
Pacientul poate fi externat în aceeași zi.
Se efectuează de către un chirurg oftalmolog specializat în oculoplastie.
După tratamentul chirurgical, vânătăile și umflăturile sunt reacții așteptate.
La persoanele la care mișcarea mușchiului este insuficientă, se aplică tehnica de suspendare. Prin această metodă, deși rar, pot apărea situații precum ochiul rămas întredeschis în timpul somnului sau pleoapa situată mai sus decât cealaltă atunci când privești în jos. Pentru prevenirea uscăciunii oculare, pot fi administrate picături de lacrimi artificiale.
Riduri, lăsare și pungi ale pleoapelor
Pe măsură ce înaintează în vârstă, sub influența factorilor genetici sau a utilizării produselor cosmetice și a factorilor de mediu precum soarele, pielea își pierde elasticitatea și, sub efectul gravitației, începe să se lase. În timp, apar riduri, pungi, pliuri sau umflături în jurul ochilor. Aceste modificări, mai ales atunci când apar la nivelul pleoapelor, fac persoana să pară mai în vârstă, obosită și tristă decât este în realitate.
Prin intervenția estetică asupra pleoapelor superioare și inferioare, se înlătură surplusul de grăsime, piele și țesut muscular, iar zona din jurul ochilor este tensionată. Intervenția, care durează 1-2 ore în funcție de procedura aplicată, se realizează în prezența medicului anestezist. Edemul și vânătaia de la nivelul pleoapei după operație sunt complicații care nu durează mult și sunt posibile. Prin operație, tulburările apărute la pacient sunt corectate chirurgical, cu scopul de a-i oferi un aspect mai tânăr și mai dinamic.
Tumorile pleoapei
Tumorile pleoapei sunt în marea lor majoritate benigne, dar apar de obicei prin proliferarea necontrolată a celulelor pleoapei și a țesuturilor din jur.
Care sunt semnele tumorii pleoapei?
Persoanele care prezintă timp îndelungat următoarele simptome sunt sfătuite să se adreseze unui medic oftalmolog.
Răni care nu se vindecă în jurul ochiului și orzul
Umflătură la ochi
Pierderea vederii
Vedere încețoșată
Roșeață a ochiului
Senzație de presiune în ochi
Cum se desfășoară tratamentul tumorii pleoapei?
Tratamentul de primă alegere pentru tumora pleoapei este intervenția chirurgicală. După ce se decide dacă tumora este benignă sau malignă, tumora este îndepărtată prin metodă chirurgicală. În unele cazuri (în tumorile din stadii avansate) poate fi necesar să se îndepărteze întregul ochi și să se aplice un ochi protetic. După îndepărtarea tumorii, în locul țesutului extras se realizează reconstrucția pleoapei prin grefă (prelevarea unui țesut dintr-o altă zonă a corpului) sau prin lambouri (deplasarea unui țesut vecin). Pentru păstrarea aspectului natural se poate solicita ajutorul chirurgiei estetice.
Întoarcerea pleoapelor spre interior (Entropion) și spre exterior (Ectropion), deformări
Entropion
Desemnează situația în care pleoapele se întorc spre interior. Poate fi ereditară sau posttraumatică, dar de obicei apare ca urmare a relaxării țesuturilor asociate îmbătrânirii. Deoarece pleoapele sunt întoarse spre interior, genele pot irita ochiul. Pentru a readuce pleoapele la forma inițială se recurge la chirurgie oculoplastică.
Ectropion
Desemnează situația în care pleoapele se întorc spre exterior. Apare de obicei la bătrânețe, dar poate să se dezvolte și din cauza paraliziei faciale, a traumatismelor sau a formațiunilor de la nivelul pleoapei. Pentru tratament se preferă chirurgia oculoplastică.
Deformările pleoapei
Traumatismele pot provoca alterări estetice și funcționale ale structurii pleoapelor. Această situație este corectată prin diverse metode de reconstrucție.
Afecțiuni ale genelor
Trichiazis
Desemnează creșterea genelor într-o direcție greșită. Genele cresc spre interior, din marginea pleoapei, astfel încât ating globul ocular.
Distichiazis
Desemnează apariția unui al doilea rând de gene, diferit de aranjamentul normal al genelor, iar genele apărute se orientează spre ochi. Această afecțiune, care poate fi întâlnită la un singur ochi sau la ambii, provoacă senzație de înțepătură la fiecare clipire. Ca tratament se preferă epilarea (îndepărtarea mecanică a genei), crioterapia (înghețarea și distrugerea rădăcinilor genelor), laserul sau electroliza (distrugerea rădăcinilor genelor cu curent electric). Dacă aceste metode eșuează, se recurge la tratament chirurgical.
Blefarospasm
Afecțiune neurologică, blefarospasmul apare prin contracția involuntară, puternică, a mușchiului care închide pleoapa. Se întâlnește mai ales la persoanele peste 50 de ani. Pe măsură ce boala progresează, odată cu creșterea numărului de clipiri, apar spasme. Uneori spasmele afectează doar mușchii din jurul ochiului, alteori pot afecta și mușchii sprâncenei, fruntei sau obrazului.
Blefarospasmul este o afecțiune care poate afecta negativ viața de zi cu zi a persoanelor și, implicit, sănătatea psihică. Pe lângă disconfortul fizic provocat de clipirea frecventă, printre simptomele blefarospasmului se numără uscăciunea sau lăcrimarea ochilor, iritația și sensibilitatea la lumină.
Ca tratament, contracțiile pot fi prevenite prin aplicarea de Botox.
Afecțiuni ale pleoapei asociate paraliziei faciale
Deoarece mușchii mimicii feței și mușchii care închid pleoapa sunt inervați de același nerv, în cazul paraliziei faciale pot apărea dificultăți de închidere a pleoapei superioare și coborârea pleoapei inferioare. Pentru că pleoapa nu se închide, pe suprafața ochiului pot apărea uscăciuni. Pentru a preveni acest lucru se folosesc lacrimi artificiale. În cazurile în care paralizia facială este permanentă și există o situație care amenință ochiul, intervenția chirurgicală asupra pleoapei este o metodă eficientă.
Obstrucțiile căilor lacrimale
Lacrimile în exces sunt evacuate în nas, trecând pe rând prin orificiile lacrimale, canalicule și canalul lacrimal comun. Dacă aceste canale se obstrucționează dintr-un motiv oarecare, lacrimile în exces se revarsă pe obraz. În această situație, primul simptom este lăcrimarea și apariția secrețiilor (chiri). Obstrucția poate fi congenitală sau poate apărea în urma unui traumatism sau a unei inflamații din timpul vieții.
Care sunt semnele obstrucției căilor lacrimale?
Lăcrimare excesivă a ochiului
Secreție frecvent repetată (chiri)
Puroi care curge din ochi la apăsarea rădăcinii nasului
Umflătură la rădăcina nasului
Infecții frecvente ale ochiului
Cum se tratează obstrucția căilor lacrimale?
Obstrucții congenitale ale căilor lacrimale
La nou-născuți există o membrană care împiedică trecerea congenitală a lacrimilor în nas. Această membrană se deschide de obicei spontan în primele luni. Dacă nu se deschide, cu recomandarea medicului, se poate deschide cu ușurință membrana prin masaj special aplicat pe sacul lacrimal în primul an de viață. Dacă nu se deschide nici așa, se realizează deschiderea canalului printr-o procedură numită „sondaj”. Rar, în cazurile în care nici aceasta nu reușește, este necesară introducerea unui tub în canal.
Obstrucții ale căilor lacrimale apărute ulterior
Prin introducerea unui tub în canalul lacrimal sau printr-o intervenție numită „dacriocistorinostomie”, se deschide un canal nou. Astfel, se realizează deschiderea sacului lacrimal în nas. Tipul tratamentului se stabilește în funcție de zona în care s-a produs obstrucția canalului.
Obstrucții ale căilor lacrimale apărute în urma traumatismului
În această situație, aplicarea unui tub special este una dintre metodele preferate. De asemenea, prin repararea secțiunii canalicului se asigură integritatea sistemului de drenaj lacrimal.
Afecțiuni ale țesuturilor din jurul ochiului
Oftalmopatie tiroidiană
Din cauza bolilor glandei tiroide ce apar ca urmare a deficitului de iod (gușă), pot apărea anumite afecțiuni în diferite zone ale ochiului, cum ar fi mușchii extraoculari, pleoapele și zonele adiacente. Această situație este denumită în literatura medicală „oftalmopatie tiroidiană”, iar în limbajul popular este cunoscută drept „ochi ieșiți din orbită”.
Ce cauzează oftalmopatia tiroidiană?
Semnele din ochi variază în funcție de tipul de gușă. În stadiile incipiente pot apărea roșeața ochilor, edemul pleoapei sau umflătura pleoapei dimineața. În stadiile mai avansate se constată proeminența ochiului și pierderea vederii. Pe de altă parte, din cauza proeminenței ochiului, închiderea ochilor devine dificilă, astfel încât pot apărea uscăciunea ochiului și eroziunile corneei. Simptomele pot apărea la ambii ochi, dar și la un singur ochi.
Cum se desfășoară tratamentul?
Semnele apar în diferite țesuturi. Deoarece retragerea pleoapei afectate și proeminența ochiului sunt considerate a fi cauzate de edemul orbitei, în funcție de cauza semnului pot fi preferate diferite tratamente medicamentoase și metode chirurgicale.
Afecțiuni vasculare sau tumorale
Leziunile care pot anunța un cancer pot apărea în partea anterioară a ochiului sau în orbita ochiului, denumită cavitatea oculară. Tratamentul leziunilor din partea anterioară a ochiului se realizează preferențial prin intervenție chirurgicală. În tratament se poate urma o abordare prin piele. Dar dacă leziunile sunt situate deasupra orbitei, se efectuează intervenții chirurgicale orbitale mai extinse.
Chirurgia orbitei (socket)
Din cauza unor factori genetici sau de mediu, pot apărea pierderi ale vederii la persoane. Din cauza durerii sau a preocupărilor estetice, se poate ajunge la îndepărtarea ochiului care nu mai vede. Pentru corectarea deformării apărute după îndepărtarea ochiului se folosește chirurgia orbitei.
Pe de altă parte, pentru îndepărtarea ochiului se evidențiază două metode.
Evisceratie
Desemnează golirea conținutului globului ocular. Tratamentul se realizează prin pătrunderea printr-o deschidere creată pe cornee și golirea conținutului ocular, lăsând albul ochiului la locul său.
Enucleere
Desemnează îndepărtarea completă a globului ocular. De obicei se preferă ca metodă chirurgicală în prezența tumorilor și infecțiilor oculare sau în urma unui traumatism.
După oricare dintre cele două intervenții chirurgicale, pot apărea reducerea volumului cavității orbitare și căderea spre interior a pleoapelor. De aceea, în timpul intervenției se introduc implanturi orbitale (sferă). Ulterior, pe cavitate se realizează o proteză personalizată, cu scopul de a obține un aspect asemănător cu ochiul sănătos.
