Estetica nasului se află în fruntea intervențiilor estetice efectuate în Turcia. Odată cu creșterea operațiilor estetice, se înregistrează o creștere serioasă și a intervențiilor de estetică a nasului. Deși se efectuează foarte frecvent, cele mai dificile operații estetice sunt tot rinoplastiile.
Obiectivul principal este obținerea unor rezultate durabile, estetice și bune, precum și rezolvarea dificultății respiratorii existente la pacient sau prevenirea apariției ulterioare a unei dificultăți respiratorii.
În viața noastră de zi cu zi, atunci când ne întâlnim cu oamenii față în față, zona care atrage cel mai mult atenția este nasul, situat exact în mijlocul feței. Organ foarte important din punct de vedere estetic, nasul, prin funcțiile sale de respirație, de olfacție, de umidificare și încălzire a aerului inspirat, de filtrare a particulelor străine din aerul inspirat și de a conferi vocii noastre un caracter propriu, este extrem de important atât din punct de vedere estetic, cât și din punct de vedere al sănătății. În urma traumatismelor nazale dobândite ulterior sau din cauze genetice, pot apărea deformări ale formei nasului, curburi, stenoze. Tulburările de formă pot afecta funcțiile normale precum respirația și somnul, dar pot crea și situația sau senzația că cineva se uită cu atenție la nasul dumneavoastră în timpul unei conversații, că nasul este urât și nu se potrivește cu fața, precum și nevoia de a vă examina nasul în oglindă de multe ori pe parcursul zilei. Aceste situații și gânduri pot cauza oamenilor pierderi serioase de timp în viața de zi cu zi, lipsă de concentrare și nefericire. Odată cu schimbarea și dezvoltarea percepțiilor despre normalitate și frumusețe, crește și dorința pentru intervenția de rinoplastie.
Țesutul nasului este format din exterior din piele; în zona unde se unește cu regiunea frunții, din oasele nazale; din cartilajele care asigură formarea vârfului; iar din interior, din „septul” nazal, o structură cartilaginoasă-osoasă care oferă suport nasului, și de asemenea din țesutul mucos. Din cauza tulburărilor din aceste structuri pot apărea diverse probleme, iar planul intervenției se stabilește în funcție de structura afectată de deformare. Dacă există o deformare a formei nasului din exterior, se efectuează intervenția de „rinoplastie”, având doar scop estetic; dacă există o problemă în septul din interior, care ține mai mult de funcție, se efectuează „septoplastia”, adică intervenția de corectare a problemelor de respirație; dacă apare o problemă de respirație din cauza lipirii aripioarelor nasului în timpul respirației, se efectuează chirurgia „valvei nazale”; dacă în țesuturile numite „cornete” din interiorul nasului există o creștere care provoacă dificultăți de respirație, se efectuează „chirurgia cornetelor nazale”; dacă în sept există o gaură de la un capăt la altul, se efectuează „repararea perforației septale”. Totuși, la majoritatea pacienților, problemele din interiorul nasului și cele legate de aspectul exterior apar împreună, de aceea aceste intervenții se efectuează împreună în aceeași ședință.
Structurile nasului fiind în legătură unele cu altele, deformarea uneia se reflectă și asupra celorlalte. Mai multe deformări sunt observate simultan, asemenea pietrelor de domino care cad sprijinindu-se unele de altele. Intervenția chirurgicală efectuată luând în considerare doar o singură structură duce, în general, la scoaterea în prim-plan a unei alte deformări, sau poate chiar la agravarea acesteia. De aceea, interiorul și exteriorul nasului trebuie evaluate ca un întreg, iar tratamentul chirurgical trebuie efectuat în întregime în aceeași ședință. De exemplu, o curbură aflată în exteriorul nasului este însoțită de o curbură a cartilajului din interior, numit sept. Această curbură provoacă adesea și o creștere a cornetelor în orificiile nazale. La un astfel de pacient, „septorinoplastia și chirurgia cornetelor” trebuie efectuate în aceeași ședință. Oricum, corectarea singură a curburii externe nu este posibilă fără corectarea septului din interiorul nasului.
Intervențiile la nas se efectuează „deschis” sau „închis”.
În intervențiile deschise la nas, se face o incizie a pielii în zona numită „columelă”, structura care separă din exterior în două orificiile nazale, pentru a ajunge la țesuturile din interiorul nasului, și se efectuează septoplastia sau rinoplastia. Deoarece în zona columelei se vor pune suturi după intervenție, există riscul de a rămâne o cicatrice.
În intervențiile închise la nas, se pătrunde prin orificiile nazale și, în anumite puncte, se fac incizii în mucoasă pentru a ajunge la structurile din interiorul nasului, apoi se efectuează intervenția. Deoarece nu se face nicio incizie și sutură pe partea externă a nasului, nu există risc de cicatrice. Din acest motiv, pacienții o preferă mai des. Tehnica aleasă în timpul intervenției variază în funcție de deformarea pacientului, de preferințele pacientului și de experiența chirurgului. Intervențiile la nas pot fi efectuate și sub anestezie locală, însă, pentru confortul pacientului, se preferă, de regulă, anestezia generală. Intervenția poate dura între 30 de minute și 2 ore, în funcție de amploarea deformării. După intervenție, deși în general nu este necesar să rămână în spital, medicii și pacienții preferă ca pacientul să fie ținut sub observație în spital timp de o noapte. Prima problemă care apare la pacienți după intervenție este imposibilitatea de a respira pe nas din cauza tampoanelor de diferite tipuri aflate în interiorul nasului, ceea ce duce la necesitatea de a respira pe gură și la apariția uscăciunii gâtului. Tampoanele sunt materiale importante, deoarece reduc sângerarea din interiorul nasului și oferă suport țesuturilor cartilaginoase și osoase. Aceste tampoane rămân în nas între 1 și 7 zile după intervenție și apoi sunt scoase.
Unul dintre cele mai importante pansamente pe care pacienții se tem să le suporte în timpul urmăririi postoperatorii este scoaterea tamponului. Prin utilizarea unor tampoane de calitate și unse cu grăsime, pacienții constată că acest proces nu este atât de greu pe cât se temeau. La pacienții care afirmă că, după scoaterea tampoanelor, problemele legate de respirație s-au ameliorat, se poate observa din nou înfundare nazală în decurs de 1-2 zile. Din cauza scoaterii tamponului care exercita presiune în interiorul nasului, în țesuturile traumatizate prin intervenție pot apărea edem și umflătură, astfel încât pot exista dificultăți de respirație. Dispariția acestei umflături poate dura până la 4 săptămâni.
După intervenție, greața, vărsăturile și durerea sunt situații frecvent întâlnite. O cantitate mică de scurgere din interiorul nasului este, de asemenea, normală; nu este un motiv de îngrijorare. Infecția și așa-numitul hematom septal sunt complicații care pot apărea extrem de rar, practic inexistente. În funcție de cantitatea de piele, cartilaj și țesut osos corectată în timpul intervenției și de amploarea procedurii efectuate, după intervenție pot apărea umflături și vânătăi în jurul ochilor și nasului. Majoritatea vânătăilor și umflăturilor dispar în 7-10 zile. Pacienții pot reveni la muncă în decurs de o săptămână. Totuși, umflăturile de deasupra nasului durează mai mult să dispară. Este util să discutați aceste detalii în amănunt cu medicul care va efectua intervenția, înainte de operație.
În special în cazul intervențiilor de rinoplastie, peste nasul reformat se aplică un ghips, pentru a se menține într-o anumită formă. Acest ghips, fixat pe față cu ajutorul benzilor, se îndepărtează în ziua a 7-a după intervenție, iar apoi se face pansament cu benzi subțiri. Pentru reducerea umflăturilor și așezarea țesuturilor, pacientului i se explică tehnica masajului cu degetele. Idealul este ca dispariția tuturor umflăturilor și așezarea formei nasului să fie complete într-o perioadă de 6 luni. După intervențiile de rinoplastie, este necesar să protejați zona nasului de orice lovitură timp de cel puțin 6 luni. Așa cum orice exagerare este dăunătoare și urâtă, tot așa, în cazul rinoplastiilor, trebuie evitate cererile nenaturale și intervențiile inutile. Intervențiile de rinoplastie care duc la un vârf excesiv ridicat sau la un nas mic, care nu se potrivește cu structura feței, reprezintă rezultate nedorite. În schimb, se recomandă intervențiile de rinoplastie care respectă structura osoasă și a pielii feței pacientului, care oferă un aspect mai natural și nu lasă impresia că este vorba de o intervenție estetică, nici aspectul unei intervenții standard de estetică a nasului efectuate de aceeași mână.
Îmi cade nasul după operație?
Aceasta este una dintre cele mai frecvente întrebări înainte de intervențiile estetice ale nasului. În intervențiile de rinoplastie, cartilajele în surplus și alte țesuturi nu trebuie îndepărtate și aruncate; în special cartilajul septal din interior, care oferă suport nasului, trebuie păstrat, iar, dacă este necesar, vârful nasului trebuie susținut prin utilizarea grefelor de cartilaj. Astfel, nu se observă o prăbușire a vârfului nasului și se creează o structură nazală mai solidă.
La pacienții care au avut anterior o intervenție de nas nereușită și în care nu a mai rămas o structură cartilaginoasă de susținere în interiorul nasului, sau la pacienții la care cartilajele nasului au fost foarte fragmentate după traumatisme grave, în timpul rinoplastiei poate fi necesar să se refacă structura de sprijin, septul sau alte puncte, folosind cartilaj de la ureche sau cartilaj costal. Această decizie se ia împreună cu pacientul, înainte de intervenție, după evaluarea acestuia. Complicațiile pe termen lung care pot apărea după intervențiile la nas pot fi enumerate astfel: perforația septului, formarea de aderențe în interiorul nasului (sinechie), dificultăți de respirație, tulburări de formă, necesitatea unei noi intervenții chirurgicale. În Turcia, chiar și la cei mai buni specialiști, după rinoplastiile, care sunt printre cele mai frecvente intervenții estetice, poate fi necesară o retușare chirurgicală. Înainte de intervenție trebuie oferite informații detaliate despre dorințele pacientului, despre ceea ce se poate realiza chirurgical și despre metoda chirurgicală adecvată feței pacientului. Trebuie evaluat cu atenție dacă așteptările pacientului sunt realiste. Astfel, comunicarea dintre pacient și chirurg devine mai bună, iar evaluarea așteptărilor de la intervenție și a satisfacției postoperatorii se face mai corect.
