Pacient intubat
Un pacient intubat se referă la starea în care unui pacient i s-a montat un tub pe calea respiratorie, asigurându-i-se ventilație mecanică sau suport de oxigen. Pentru un pacient intubat, înseamnă că un tub de intubație a fost plasat în gât și că respirația îi este susținută prin calea aeriană. Procedura de intubație se aplică prin introducerea unui tub în trahee pe cale orală sau nazală.
Intubarea unui pacient este, de obicei, o intervenție de urgență și este necesară pentru continuarea funcțiilor vitale. Dispozitivul de intubare este o unitate de terapie de susținere a vieții care îndeplinește mecanic funcția respiratorie a pacientului.
Ce este intubația?
A intuba un pacient reprezintă procedura de plasare a unui tub de respirație în calea aeriană a acestuia. A fi intubat este o intervenție salvatoare de vieți în situații precum pierderea conștienței sau insuficiența respiratorie. Pacientul căruia i s-a plasat tubul se numește pacient intubat. Pacienții intubați primesc suport respirator cu tubul de intubație atașat. Persoanele intubate la Terapie Intensivă suferă adesea de insuficiență respiratorie care pune viața în pericol. Această aplicație poate fi denumită și prin termeni precum intubație orotraheală sau intubație traheală.
Faptul de a fi intubat în timpul tratamentului înseamnă a fi plasat sub suport de susținere a vieții și se aplică în cazuri de insuficiență respiratorie gravă sau situații similare. Riscul de infecție și complicațiile unui pacient intubat în mediul de terapie intensivă trebuie monitorizate de aproape. Îngrijirea pacientului intubat este un proces delicat care necesită o formare specială și atenție din punct de vedere al asistenței medicale. Monitorizarea pacientului intubat se asigură prin controlul setărilor ventilatorului, poziționarea corpului și curățarea secrețiilor.
În ce situații se efectuează intubația?
Intubația se aplică de obicei pacienților critici care nu pot respira suficient pe cont propriu. Această procedură poate fi efectuată în următoarele situații de urgență:
Traumatisme sau leziuni: Loviturile puternice la nivelul abdomenului, toracelui sau gâtului pot bloca calea aeriană. Într-o astfel de situație, calea respiratorie este menținută deschisă prin intubație.
Pierderea conștienței: Intubația poate fi necesară în caz de pierdere profundă a conștienței, leșin sau atunci când persoana nu își poate controla respirația sub anestezie.
Necesitatea unei intervenții chirurgicale: Intubația se efectuează dacă pacientul nu poate respira spontan în timpul operațiilor chirurgicale de lungă durată.
Insuficiență respiratorie: În stări precum insuficiența respiratorie acută, se poate aplica intubația pentru suportul cu oxigen. Intubația pulmonară a căilor respiratorii poate fi inevitabilă la pacienții ale căror căi respiratorii sunt complet blocate sau grav deteriorate. Permeabilitatea căilor respiratorii și plasarea tubului la pacienții intubați pe cale orală trebuie verificate la intervale regulate.
Risc de aspirație: Dacă există pericolul ca substanțe străine, cum ar fi alimente înghițite sau vărsături, să pătrundă în plămâni, căile respiratorii sunt protejate prin intubație.
Stop cardiac sau apnee: În cazurile de stop cardiac brusc (arest cardiac) sau oprire temporară a respirației, sunt necesare intubația și pentru a transporta oxigen la inimă și a menține calea aeriană deschisă.
Prematuritate: Un bebeluș intubat primește de obicei suport respirator din cauza nașterii premature sau a problemelor pulmonare congenitale. Intubarea unui bebeluș trebuie făcută cu atenție, în condiții sterile, de către specialiști în neonatologie. Faptul că un bebeluș este intubat se observă de obicei în insuficiența respiratorie sau în tulburări grave de dezvoltare pulmonară. Bebelușii intubați sunt monitorizați îndeaproape în incubator și pot primi terapie cu surfactant dacă este necesar.
În aceste situații, intubația face ca calea respiratorie a pacientului să fie sigură, asigurând ca o cantitate suficientă de oxigen să ajungă în plămâni.
Cum se efectuează intubația?
Procedura de intubație este de obicei efectuată de personal medical cu experiență într-un mediu de terapie intensivă sau sală de operație. Pașii procedurii sunt următorii:
Personalul medical administrează mai întâi pacientului medicamente sedative și anestezice intravenos. În acest fel, pacientul care este intubat este adormit și senzația de durere este prevenită. În același timp, se aplică o mască de oxigen pentru a furniza oxigen suplimentar organismului.
Capul pacientului este dat pe spate și bărbia este ridicată. Această poziție facilitează deschiderea căii respiratorii.
Medicul, care ține în mână un dispozitiv cu lumină și cârlig (laringoscop), avansează prin gură și ajunge în spatele gâtului. Cu laringoscopul, se deschide anatomia de închidere de pe corzile vocale (laringe).
Tubul de intubație (tubul endotraheal) este avansat de obicei pe cale orală prin corzile vocale către trahee. Uneori, tubul poate fi plasat și pe calea nazală; aceasta este o metodă preferată în special în operațiile la cap și gât.
Micul balonaș (cuff) de la capătul tubului este umflat cu aer pentru a asigura fixarea tubului în trahee. Astfel, tubul nu iese afară și aerul administrat pătrunde în plămâni.
În cele din urmă, pentru a vă asigura că tubul este în poziția corectă, se efectuează o radiografie toracică sau se ascultă sunetele respiratorii. Dacă se află în poziția corectă, înseamnă că procedura de intubație a fost finalizată.
Procedura este de obicei finalizată rapid. În situații de urgență, echipa cu experiență poate efectua intubația în mai puțin de un minut.
Este intubația o aplicație riscantă?
Intubația este o procedură critică aplicată pacienților cu dificultăți respiratorii grave, iar beneficiile sale depășesc de cele mai multe ori cu mult riscurile. Intubația se efectuează pe scară largă și poate fi foarte eficientă în salvarea vieții pacientului. Cu toate acestea, ca orice procedură medicală, intubația are unele riscuri. Aspirația (pătrunderea vărsăturilor sau a sângelui pacientului în plămâni), deplasarea accidentală a tubului într-un singur plămân (pe o singură parte a bronhiei), alunecarea tubului în esofag în loc de trahee sunt exemple în acest sens.
De asemenea, în timpul intubației se pot produce leziuni la nivelul țesuturilor precum gura, dinții, limba, laringele; acestea se pot solda cu sângerare sau umflare. În timpul procesului de intubație pot apărea și efecte secundare legate de anestezie, cum ar fi febră mare sau crampe musculare. Foarte rar, se pot dezvolta complicații grave, cum ar fi prăbușirea plămânilor ca urmare a creșterii presiunii (pneumotorax în tensiune).
Cât durează intubația?
Durata intubației este determinată de severitatea bolii și de momentul în care pacientul își poate relua propria respirație. O echipă cu experiență poate acționa foarte rapid în condiții de urgență și poate finaliza intubația în câteva secunde sau în mai puțin de un minut. Într-o sală de operație planificată, procedura, împreună cu pregătirile, se încheie de obicei în câteva minute. Ceea ce contează este ca procedura să fie efectuată fără a omite controalele de siguranță necesare.
Care este procesul după intubație?
După ce intubația este finalizată, pacientul este conectat la un ventilator mecanic (aparat de respirație) și i se oferă suport respirator. Procesul de recuperare variază în funcție de starea pacientului. Majoritatea pacienților încep să își revină în câteva ore; în câteva zile se apropie de capacitatea respiratorie de dinainte de intubație. După procedură, pot apărea dureri ușoare în gât, răgușeală sau dificultăți la înghițire, dar acestea dispar de obicei de la sine în termen de o săptămână. Dacă procesul de intubație a fost foarte lung (de exemplu, săptămâni întregi), uneori, dacă apar dificultăți permanente la înghițire sau probleme de vorbire, se poate consulta un specialist în neurologie-viață. În general, după intubație, odată ce pacientul este stabilizat și începe să respire confortabil, tubul este îndepărtat (prin extubație) și procesul de îngrijire normală continuă.
Întrebări frecvente
Un pacient intubat se recuperează, dar acest proces depinde de severitatea bolii de bază și de răspunsul la tratament. Rata de recuperare prin intubație variază în funcție de vârsta pacientului, tipul bolii și momentul intervenției. Intubația este o metodă de susținere care facilitează respirația pacientului și ajută la tratament. Într-un studiu efectuat, aproximativ 70% dintre pacienții intubați în departamentul de urgență au supraviețuit. Desigur, această rată variază în funcție de vârsta pacientului, starea generală de sănătate și motivul intubației. Printre riscurile potențiale ale intubației se numără aspirația (pătrunderea vărsăturilor/sângelui în plămâni), deplasarea tubului într-un singur plămân, deplasarea accidentală în esofag. Dacă aceste situații nu sunt observate, ele pot duce la consecințe grave deoarece nu se va putea asigura suportul de oxigen. De asemenea, crește riscul de infecție bacteriană (de exemplu, sinuzită) în timpul intubației. Pot apărea leziuni la nivelul țesuturilor precum limba, dinții, corzile vocale. În cazul intubației prelungite, se pot observa umflături în jurul gâtului, răgușeală sau dificultăți la înghițire. În afară de acestea, pot exista și complicații mai puțin frecvente, cum ar fi febră mare în timpul anesteziei, crampe musculare (hipertermie malignă) sau leziuni nervoase. Pe scurt, în timp ce intubația salvează vieți, trebuie să fii pregătit pentru aceste riscuri. Există diverse tipuri de intubație. Intubația orotraheală este cea mai comună aplicație efectuată pe cale orală. În plus, metoda numită intubație nazotraheală poate fi aplicată prin trecerea unui tub prin nas; aceasta este de obicei preferată în operațiile la nivelul capului, gâtului sau feței. Dacă pacientul va rămâne intubat timp foarte îndelungat sau dacă intubația pe cale orală nu este posibilă, poate fi necesar să se introducă un tub direct în trahee printr-o gaură făcută în gât sub piele; aceasta se numește traheostomie. Pe scurt, există două tipuri principale de intubație (orală și nazală) plus traheostomia chirurgicală efectuată pe termen foarte lung. În caz de stop cardiac (arest cardiac), oxigenul nu ajunge în corp și creierul rămâne rapid fără oxigen. Este foarte important să se asigure oxigen prin protejarea căii aeriene în timpul resuscitării cardio-pulmonare (RCP). Din acest motiv, intubația se aplică și pacienților cu stop cardiac. Potrivit experților, în stopul cardiac brusc, intubația deschide trahea pentru a oferi suport de oxigen și crește eficacitatea medicamentelor administrate intravenos. Cu alte cuvinte, intubația crește șansele de supraviețuire ale pacienților cu stop cardiac. În literatura medicală nu există o clasificare numită intubație de gradul 3. Nu există un concept standard definit ca grade de intubație. Astfel de expresii pot duce cel mai adesea la neînțelegeri. Dacă acest termen apare într-o sursă, se referă probabil la severitatea stării pacientului sau la o altă clasificare, nefiind o clasificare oficială a intubației. Intubația prelungită este utilizată de obicei pentru a descrie o stare de ventilație mecanică care durează mai mult de o săptămână. Deoarece intubația prelungită crește riscul de infecție și leziuni tisulare, în acest caz se efectuează adesea o traheostomie la nivelul gâtului pacientului. Adică, atunci când un pacient rămâne intubat o perioadă lungă de timp, după câteva zile se ia în considerare metoda traheostomiei chirurgicale. În procesul de intubație prelungită, reabilitarea pacientului și menținerea funcțiilor musculare capătă, de asemenea, o importanță deosebită. Extubația este procesul de îndepărtare a tubului de intubație. Un pacient intubat este extubat atunci când își aduce funcțiile respiratorii la un nivel suficient și devine capabil să își protejeze singur calea aeriană. Conform ghidurilor, echipa de tratament evaluează pacientul intubat în fiecare zi pentru a-l pregăti pentru extubație și, de obicei, extubează pacientul care trece cu succes de prima încercare de respirație spontană (spontaneous breathing trial). Adică, dacă un pacient intubat poate respira singur, fără un suport ridicat de oxigen, îngrijirea se încheie planificat și tubul este scos. La luarea deciziei de extubație se iau în considerare factori precum starea de conștiență a pacientului, rezultatele testelor respiratorii, necesarul de oxigen și tusea. Procedura de intubație poate fi dificilă atât pentru pacient, cât și pentru echipă. Din acest motiv, pacienții intubați sunt ținuți de obicei sub sedare (adormire). Medicii adorm pacientul administrându-i medicamente sedative și analgezice intravenos înainte de a efectua intubația. Astfel, pacientul nu simte durere sau panică în timpul intubației și poate respira confortabil în armonie cu aparatul de respirație. În concluzie, pacientul care este intubat este adormit sau plasat în sedare profundă în timpul procedurii, ceea ce este necesar atât din motive de confort, cât și de siguranță. Extubația, adică încheierea intubației, începe atunci când echipa medicală decide că pacientul își poate îndeplini singur funcția respiratorie. Mai întâi, banda sau cureaua care fixează tubul de intubație în gât este îndepărtată. Apoi, calea aeriană este curățată folosind un dispozitiv de aspirație pentru a curăța flegma și substanțele străine din calea respiratorie. După aceea, aerul din balonașul de la capătul tubului este evacuat. În ultimul pas, personalul medical îi cere pacientului să ia o respirație adâncă și apoi să tușească sau să expire; în acest moment, tubul este tras încet înapoi și scos. După ce tubul este scos, pacientul poate primi suport de oxigen cu un cateter care îi menține gura și gâtul umede pentru o vreme. După această procedură, se efectuează observații care vor dura câteva zile; de obicei, durerea în gât sau răgușeala post-intubație persistă o perioadă, dar revin la normal în timp. Efectele pe termen lung ale intubației pot fi puțin diferite de complicațiile pe termen scurt. La pacienții intubați pe termen lung, sistemul musculo-scheletic poate slăbi, iar modificările atrofice pot fi observate în special la mușchii respiratorii. De asemenea, se pot dezvolta traumatisme la nivelul gâtului și al corzilor vocale; de exemplu, pot apărea țesut cicatricial, granuloame sau răgușeală. Un studiu a raportat că intubația prelungită provoacă complicații grave. În special la cei cu tubul atașat mult timp, au fost raportate afecțiuni precum polipi ai corzilor vocale, stenoză glotică și paralizie de coardă vocală.
Servicii de intubație și terapie intensivă la Hisar Hospital
Hisar Hospital Intercontinental oferă servicii de sănătate 24/7 fără întrerupere pentru pacienții critici care au nevoie de intubație, cu o infrastructură avansată de terapie intensivă și specialiști experimentați în anesteziologie, terapie intensivă și medicină de urgență. Monitorizarea pacientului intubat, controlul infecțiilor, gestionarea ventilatorului și procesele de extubație sunt efectuate de echipe multidisciplinare în conformitate cu standardele internaționale.
În cazuri precum insuficiență respiratorie, infecții grave, traumatisme sau necesitatea terapiei intensive post-chirurgicale, puteți beneficia de abordarea de tratament sigură și holistică a unităților moderne de terapie intensivă de la Hisar Hospital.
Contactați-ne pentru a obține informații detaliate despre serviciile noastre de terapie intensivă și sănătate de urgență.
