Chirurgia Estetică a Nasului (Rinoplastie, Nazoplastie)

Chirurgia estetică a nasului ocupă primul loc printre intervențiile chirurgicale cu scop estetic efectuate în Turcia. Odată cu creșterea intervențiilor chirurgicale estetice, se înregistrează și o creștere considerabilă a intervențiilor de chirurgie estetică a nasului. Deși sunt foarte frecvente, cele mai dificile intervenții estetice sunt tot rinoplastiile.

Scopul principal este obținerea unor rezultate durabile, bune și estetice, rezolvarea dificultăților respiratorii existente sau prevenirea apariției ulterioare a dificultăților respiratorii

În viața noastră de zi cu zi, partea cea mai vizibilă atunci când ne întâlnim cu oamenii față în față este nasul, situat exact în mijlocul feței. Organ foarte important din punct de vedere estetic, nasul îndeplinește funcții de respirație, olfacție, umidificarea și încălzirea aerului inspirat, filtrarea particulelor străine din aerul inspirat și asigurarea caracterului propriu al vocii noastre, fiind astfel extrem de important atât din punct de vedere estetic, cât și al sănătății. Deformările nasului, curburile sau îngustările pot apărea în urma unor traumatisme ulterioare ale nasului sau din cauze genetice. Tulburările de formă pot afecta funcții normale precum respirația și somnul, dar pot crea și stări sau sentimente precum faptul că, în timp ce vorbește cu cineva, persoana se uită la nasul dumneavoastră, că nasul dumneavoastră pare urât și nu se armonizează cu fața, sau necesitatea de a vă examina nasul de multe ori pe zi în oglindă. Aceste stări și gânduri pot cauza pierdere serioasă de timp în viața de zi cu zi, lipsă de concentrare și nefericire. Schimbarea și dezvoltarea percepțiilor despre normalitate și frumusețe cresc dorința pentru intervenția de rinoplastie. Țesutul nasului este format din exterior din piele, oasele nazale în zona în care se unește cu regiunea frontală, cartilajele din vârful nasului care asigură formarea formei, iar în interior din structura cartilaginos-osoasă numită „septum”, care oferă sprijin nasului, și din structura mucoasei. Din cauza tulburărilor din aceste structuri pot apărea diverse afecțiuni, iar planul intervenției se stabilește în funcție de structura în care se află deformarea.

• Dacă există o tulburare de formă a părții externe a nasului, intervenția de „rinoplastie”, având exclusiv scop estetic,
• Dacă există o problemă a septului din interior, intervenția de „septoplastie”, mai degrabă funcțională, adică menită să corecteze problemele de respirație,
• Dacă în timpul respirației se produce o problemă respiratorie prin lipirea aripioarelor nasului, intervenția chirurgicală a „valvei nazale”,
• Dacă există o creștere a țesuturilor numite „cornete” din interiorul nasului, care provoacă dificultăți respiratorii, „chirurgia cornetelor nazale”,
• Dacă există o perforație a septului, de la dreapta la stânga, se aplică „repararea perforației septale”.

Atunci când problemele din interiorul nasului și ale aspectului exterior sunt observate împreună, aceste intervenții se efectuează în aceeași ședință

Deoarece structurile din nas sunt legate între ele, o deformare existentă într-una dintre ele se reflectă și asupra celorlalte. Multe deformări sunt observate simultan, ca pietrele de domino care, sprijinindu-se unele de altele, cad. Intervenția chirurgicală efectuată luând în considerare doar o singură structură poate duce, în general, la scoaterea în evidență a altei deformări sau poate chiar la agravarea acesteia. De aceea, nasul trebuie evaluat ca un întreg, atât interior, cât și exterior, iar tratamentul chirurgical trebuie realizat în întregime în aceeași ședință. De exemplu, o curbură situată în exteriorul nasului este însoțită de o curbură a cartilajului din interior, numit septum. Această curbură provoacă frecvent și creșterea cornetelor în orificiile nazale. La un astfel de pacient, „septorinoplastia și chirurgia cornetelor” trebuie efectuate în aceeași ședință. Oricum, corectarea curburii externe singură nu este posibilă fără corectarea septului din interiorul nasului.

Intervențiile chirurgicale ale nasului se efectuează în mod „deschis” sau „închis”.

1. În intervențiile chirurgicale deschise ale nasului, se practică o incizie a pielii în structura numită „columelă”, care desparte din exterior cele două orificii nazale, pentru a ajunge la țesuturile din interiorul nasului, și se efectuează intervenția de septoplastie sau rinoplastie. Deoarece în zona columelei se vor face suturi după intervenție, există riscul de a rămâne o cicatrice.
2. În intervențiile chirurgicale închise ale nasului, în schimb, se pătrunde prin orificiile nazale și, în anumite puncte, se fac incizii în mucoasă pentru a ajunge la structurile din interiorul nasului, iar intervenția se efectuează. Deoarece nu există incizie și sutură pe partea externă a nasului, nu există risc de cicatrice. Din acest punct de vedere, pacienții o preferă de cele mai multe ori.

Tehnica care va fi aleasă în timpul intervenției variază în funcție de deformarea pacientului, de preferința pacientului și de experiența chirurgului

Intervențiile chirurgicale ale nasului pot fi efectuate și sub anestezie locală, dar, pentru confortul pacientului, de obicei se preferă anestezia generală. În funcție de starea deformării, intervenția poate dura între 30 de minute și 2 ore. Deși, în general, după intervenție nu este necesar să rămână în spital, medicul și pacienții preferă de obicei să rămână 1 noapte în spital sub observație. Prima problemă care îi neliniștește pe pacienți după ieșirea din sala de operație este imposibilitatea de a respira pe nas din cauza tampoanelor nazale, care pot avea caracteristici diferite, ceea ce duce la necesitatea de a respira pe gură și la apariția uscăciunii gâtului. Tampoanele sunt materiale importante pentru reducerea sângerării din interiorul nasului și pentru sprijinirea structurilor cartilaginoase și osoase. Aceste tampoane rămân în nas între 1 și 7 zile după intervenție și apoi se scot. Unul dintre cele mai importante pansamente la care pacienții se tem în perioada de urmărire postoperatorie este procedura de scoatere a tampoanelor. Prin utilizarea unor tampoane de calitate și unsuroase, pacienții constată că acest proces nu este atât de înfricoșător pe cât se temeau. La pacienții care afirmă că, după scoaterea tampoanelor, problemele respiratorii s-au ameliorat, poate fi observată o nouă obstrucție nazală în decurs de 1-2 zile. Din cauza scoaterii tamponului care exercită presiune în interiorul nasului, pot apărea dificultăți respiratorii, deoarece țesuturile traumatizate în urma intervenției vor dezvolta edem și umflătură. Această umflătură poate dura până la 4 săptămâni până dispare.

După intervenție

Greața, vărsăturile și durerea sunt afecțiuni frecvent întâlnite. O mică scurgere din interiorul nasului este, de asemenea, normală și nu este un motiv de îngrijorare. Infecția și așa-numitul hematom septal sunt complicații care pot apărea extrem de rar, aproape deloc. În funcție de cantitatea de piele, cartilaj și țesut osos corectată în timpul intervenției și de amploarea procedurii efectuate, după intervenție pot apărea umflături și vânătăi în jurul ochilor și nasului. Majoritatea vânătăilor și umflăturilor dispar în 7-10 zile. Pacienții se pot întoarce la treburile lor în decurs de 1 săptămână. Totuși, umflăturile de deasupra nasului durează mai mult să dispară. Este util să discutați aceste detalii în amănunt cu medicul care va efectua intervenția, înainte de operație.

În special în intervențiile de rinoplastie, pe nasul reconfigurat se aplică un ghips pentru ca acesta să rămână într-o anumită formă. Acest ghips, fixat pe față cu benzi, se îndepărtează în ziua a 7-a după intervenție, iar pansamentul se realizează cu benzi subțiri. Pentru reducerea umflăturilor și pentru ca țesuturile să se așeze, pacientului i se învață masajul cu degetele. În mod ideal, dispariția tuturor umflăturilor și stabilizarea formei nasului necesită o perioadă de 6 luni. După intervențiile de rinoplastie, este necesar să protejați zona nasului de orice lovitură timp de cel puțin 6 luni. Așa cum orice exagerare este dăunătoare și urâtă, și în intervențiile de rinoplastie trebuie evitate dorințele nenaturale și intervențiile chirurgicale excesive. Intervențiile de rinoplastie care au ca rezultat un vârf prea ridicat sau un nas mic, care nu se armonizează cu structura feței, sunt rezultate nedorite. În schimb, se recomandă intervențiile de rinoplastie adaptate structurii osoase și cutanate a feței pacientului, care nu lasă impresia că este vorba despre o intervenție estetică, care nu oferă aspectul unei intervenții standard de chirurgie estetică a nasului realizată de aceeași mână și care oferă un aspect mai natural.

Nasul îmi cade după intervenție?

Aceasta este una dintre cele mai frecvente întrebări înaintea intervențiilor estetice ale nasului. În intervențiile de rinoplastie, cartilajul și alte țesuturi în exces nu trebuie îndepărtate și aruncate; în special cartilajul septal din interior, care asigură suportul nasului, trebuie păstrat și, dacă este necesar, trebuie oferit suport vârfului nasului prin utilizarea grefelor cartilaginoase. Astfel, nu se observă prăbușirea vârfului nasului, iar structura nasului devine mai solidă.

Dacă ați avut deja o intervenție eșuată la nas

La pacienții în care în interiorul nasului nu mai există o structură cartilaginoasă de susținere sau la care cartilajele nazale sunt foarte fragmentate după traumatisme severe, poate fi necesar ca, în timpul intervenției de rinoplastie, să se refacă bolta nasului, septul sau alte puncte, utilizând cartilaj de ureche sau cartilaj costal. Această decizie se ia înainte de intervenție, după evaluarea pacientului, împreună cu acesta. Complicațiile care pot apărea pe termen lung după intervențiile chirurgicale ale nasului includ: perforația septului, formarea de aderențe în interiorul nasului, dificultăți respiratorii, tulburări de formă și necesitatea unei noi intervenții chirurgicale. După intervențiile de rinoplastie, care se numără printre cele mai frecvente intervenții estetice din Turcia, poate fi necesară o retușare chirurgicală chiar și în cele mai bune mâini. Înainte de intervenție, trebuie oferite informații detaliate despre dorințele pacientului, despre ce poate fi realizat chirurgical și despre metoda chirurgicală cea mai potrivită pentru fața pacientului. Trebuie evaluat cu atenție dacă așteptările pacientului sunt realiste. În acest fel, comunicarea dintre pacient și chirurg este mai bună, iar evaluarea așteptărilor față de intervenție și a satisfacției postoperatorii se realizează mai bine.