Ce este deficitul de surfactant? Care sunt metodele de tratament?

Ce este deficitul de surfactant? Care sunt metodele de tratament?

La nou-născuți, la baza unor boli ale sistemului respirator se află deficitul de surfactant. În special la bebelușii născuți prematur, în primele câteva ore după naștere, apare o lipsă a lichidului care conține surfactant, ce se manifestă prin anumite simptome. Pentru acești bebeluși sunt necesare monitorizare atentă și sprijin imediat în terapie intensivă. Boala cauzată de lipsa surfactantului în sistemul respirator al nou-născuților prematuri se numește „Sindrom de detresă respiratorie”. Această boală mai este cunoscută și sub denumirea de „Boala membranei hialine”. În cazul nașterilor premature, asistate de pediatri cu experiență, simptomele din primele minute sau ore de viață ale bebelușului pot fi urmărite, astfel încât diagnosticul precoce poate fi stabilit. Din acest motiv, clinicile care dispun de un medic neonatolog și de o unitate de neonatologie sunt foarte eficiente atât pentru diagnosticul precoce, cât și pentru tratamentul corect în cazul nașterii premature. Cu ajutorul echipei specializate în terapie intensivă neonatală, sindromul acut de detresă respiratorie poate fi rezolvat printr-o monitorizare și un tratament corecte.

De ce apare deficitul de surfactant la nou-născuți?

Surfactantul este o substanță secretată începând cu perioada embrionară, din momentul în care bebelușul își finalizează dezvoltarea, pentru ca sistemul respirator să își îndeplinească funcția fără probleme. Surfactantul începe să fie sintetizat în a 20-a săptămână de sarcină. Deși producția începe în a 20-a săptămână, coborârea în alveole, începerea funcționării depline și depozitarea acestuia ajung până în săptămâna 24. Această substanță este o lipoproteină produsă de organism pentru a reduce la minimum tensiunea superficială dintre alveole. În structura sa există 90% lipide (grăsimi) și 10% proteine.

Structura internă a plămânilor are ca bază alveolele, niște mici saci care constituie piatra de temelie a sistemului respirator. Alveolele sunt formate din mici saci ce se ramifică în interiorul plămânului. Fiind dispuse în multe structuri și lipite unele de altele, asemenea boabelor de strugure, ele se umflă și se dezumflă la fiecare schimb de aer. Aceasta asigură mișcarea plămânului. Totuși, în timpul acestui proces, contactul dintre alveole provoacă un fel de frecare. Această situație generează tensiune superficială în plămân. Fenomenul, care apare în mod natural, are un efect negativ asupra schimbului respirator și împiedică umflarea alveolelor. Surfactantul, prin structura sa alunecoasă, reduce la minimum tensiunea superficială, permițând umplerea alveolelor cu aer și desfășurarea sănătoasă a schimbului respirator.

În timpul dezvoltării embrionare, plămânii nu sunt organe respiratorii. Bebelușul respiră prin schimb de gaze prin cordonul ombilical. Prima respirație a bebelușului are loc în momentul în care plămânii se activează și încep să se umfle la naștere. În perioada embrionară, interiorul plămânilor este plin de lichid. În acest proces de dezvoltare, în sistemul respirator începe să fie sintetizat în primul rând surfactantul. Până în săptămâna 35 se secretă surfactant suficient, ceea ce permite bebelușului să respire și să expire normal la naștere. Surfactantul este sintetizat de celulele alveolare de tip 2, situate în spațiul dintre alveole. Se așteaptă ca prima respirație a bebelușului, la naștere, să se desfășoare normal datorită surfactantului.

Pe măsură ce perioada petrecută în pântecul mamei scade, crește rata apariției bolilor neonatale la bebeluși. Bolile și problemele respiratorii cauzate de sinteza insuficientă a surfactantului sunt, de asemenea, proporționale cu timpul insuficient pe care bebelușul îl petrece în uterul mamei. Totuși, în afara acestui lucru, multe alte cauze pot explica deficitul de surfactant la bebelușii prematuri. Cele mai frecvente cauze ale problemei respiratorii provocate de deficitul de surfactant sunt următoarele:

Mai multe sarcini anterioare ale mamei

Diabet zaharat la mamă

Tăierea cordonului ombilical tardivă sau precoce

Naștere prin cezariană

Naștere multiplă

Antecedente de detresă respiratorie în sarcinile anterioare

Lipsa pulsului la bebeluș (asfixie)

Greutate mică la naștere (cazurile sub 1250 de grame sunt frecvente)

Sepsis

Aspirarea de meconiu de către bebeluș

Mutație a genei care asigură sinteza surfactantului

Deși principala cauză a deficitului de surfactant este istoricul de naștere prematură, pe lângă acestea, situațiile apărute în timpul nașterii și în timpul sarcinii pot duce și ele la deficit de surfactant. De asemenea, problema respiratorie cauzată de deficitul de surfactant apare mai frecvent la bebelușii prematuri de sex masculin.

Boala sistemului respirator cauzată de deficitul de surfactant apărut la naștere se numește sindrom acut de detresă respiratorie. Este o boală cu evoluție acută, deoarece simptomele apar în câteva ore la nou-născut, trebuie identificată de un medic specialist și tratată de urgență. Ea poate fi descrisă și ca boala cauzată de deficitul de surfactant, abreviată ARDS. Pentru boli precum ARDS, la care diagnosticul și tratamentul se desfășoară în cursă cu timpul la bebelușii prematuri, este foarte important să existe un medic cu experiență care să urmărească evoluția. Mai ales în cazul nașterilor premature, existența unui specialist în sănătatea și bolile copilului sau a unui chirurg care să însoțească nașterea este un factor care arată competența clinicilor. Deoarece bolile acute precum ARDS pot fi ușor recunoscute imediat de un specialist, bebelușul poate fi tratat corect, fără a rămâne cu o problemă de sănătate permanentă.

În ce metode de tratament se folosește surfactantul?

Deficitul de surfactant poate fi observat din primele câteva ore după naștere până în primele 2 zile. Deoarece această problemă apare de obicei mai frecvent la nou-născuți, în condiții normale bebelușii nou-născuți trebuie să fie sub observație în terapie intensivă. Bebelușul aflat sub îngrijire în clinicile care oferă servicii cu dotare suficientă și sprijin medical, inclusiv unitate de terapie intensivă neonatală, este monitorizat în fiecare minut. Prin urmărirea atentă a procesului critic la bebeluș, sindromul de detresă respiratorie care poate apărea din cauza deficitului de surfactant poate fi observat din timp. La bebelușii aflați sub monitorizare, această boală poate da alarma prin apariția uneia sau mai multora dintre următoarele simptome:

Tahipnee după naștere (respirație rapidă, frecventă și insuficientă)

Cianoză (vânătaie)

Tuse uscată

Mișcări de agitație în timpul efortului de a respira

Hipoxemie (lipsă de oxigen în sânge)

Aspect de sticlă mată la radiografia pulmonară

Aceste simptome pot apărea în primele minute ale nașterii. În general, simptomele sunt observate complet în primele 4 ore. Dacă simptomele persistă mai mult de 24 de ore, diagnosticul de ARDS se confirmă prin istoricul obținut de la mamă și tată, radiografia pulmonară a bebelușului și analizele de laborator. Odată stabilit diagnosticul, începerea tratamentului atât crește șansele de supraviețuire, cât și reduce la minimum probabilitatea apariției unei leziuni permanente. Din acest motiv, condițiile spitalului care oferă tratamentul, efectuarea investigațiilor și analizelor suficiente și confirmarea rezultatelor din perspectiva unui specialist sunt foarte importante.

Tratamentul cu surfactant poate ridica rata de supraviețuire la 90% sau mai mult în cazul sindromului de detresă respiratorie din naștere prematură. Totuși, tratamentele aplicate mamei înainte de naștere pot fi utile și în cazul deficitului de surfactant al bebelușului. Ca tratament profilactic (prevenirea bolii atunci când există risc la bebeluș, înainte ca aceasta să apară), mamei i se poate administra steroid. În caz de risc de naștere prematură, tratamentul cu steroizi poate fi eficient.

După naștere, bebelușul trebuie să primească suport respirator în unitatea de terapie intensivă neonatală. Cu ajutorul dispozitivelor de suport respirator CPAP sau IPPV, bebelușului i se oferă oxigen continuu, fără a fi necesară nicio intervenție chirurgicală invazivă. Saturația de oxigen trebuie menținută între 90-95%. Acest lucru reduce considerabil morbiditatea la bebeluș. Cel mai important pas în tratament este administrarea surfactantului. Conform studiilor efectuate, pentru ARDS nu există un tratament medical la fel de eficient ca preparatele de surfactant natural. La fiecare intervenție de naștere prematură, preparatele de surfactant trebuie să fie disponibile și trebuie aplicate de medicul specialist, în modul corespunzător. Aplicarea trebuie efectuată cât mai curând după naștere. Dacă bebelușul care primește suport respirator are o respirație stabilă, a 2-a doză poate să nu fie administrată. Însă dacă valorile așteptate nu au fost atinse încă, suportul respirator se continuă, iar doza poate fi administrată din nou după cel puțin 2 ore.

Odată cu tratamentul cu surfactant, trebuie asigurată alimentația de care nou-născutul are nevoie. Poate fi recomandat un aport de lichide mai mare decât cel normal. În această perioadă, bebelușul poate primi laptele matern prin sondă nazogastrică sau traheală. În plus, pentru suport cu electroliți și alte tratamente medicale de susținere poate fi deschisă o cale venoasă. Temperatura incubatorului în care se află bebelușul se menține la 36,5-37,5 grade. Stresul respirator se tratează cu ajutorul unei echipe specializate, prin monitorizarea oxigenului, susținerea alimentației și a lichidelor.

Întrebări frecvente

Deficitul de surfactant și stresul respirator care decurge din acesta fac parte din grupul bolilor neonatale (ale nou-născutului) și, dacă nu sunt tratate, au consecințe grave. Întârzierile în stabilirea diagnosticului de ARDS și tratamentul insuficient duc, înainte de toate, la un tablou care poate conduce la deces. În cazul nașterilor premature, cea mai importantă cauză a decesului și a stresului respirator este deficitul de surfactant. Din acest motiv, cel mai important motiv pentru tratarea acestei situații, care duce la boli permanente, este prevenirea decesului bebelușului. Deficitul de surfactant apare mai frecvent la bebelușii prematuri, dar poate fi întâlnit și la bebelușii născuți la termen normal. Rata ARDS la bebelușii născuți înainte de săptămâna 28 este de 90%, un procent serios. Acest procent este foarte mic la bebelușii născuți la termen normal, dar totuși poate apărea. Stresul respirator provocat de deficitul de surfactant este o problemă care poate fi tratată. Pentru a diagnostica în momentul nașterii deficitul de surfactant, care reprezintă cea mai frecventă cauză de deces în nașterile premature, și sindromul acut de detresă respiratorie cauzat de acesta, precum și pentru a preveni boala atunci când există risc, este necesară supravegherea de către un medic specialist. Bolile precum ARDS pot fi rezolvate cu ajutorul medicilor cu experiență, care inspiră încredere pacientului și îl implică activ în procesul de tratament. Serviciile clinice care oferă medicamente suficiente, suport tehnic și chirurgical capătă importanță în acest tratament. Pentru bolile precum ARDS, care pot fi diagnosticate precoce și tratate cu succes deplin, puteți solicita consiliere și vă puteți programa imediat la o consultație în cadrul clinicii noastre, pentru a preveni apariția bolii.