Ce este spasticitatea? Simptome, cauze și metode de tratament

Ce este spasticitatea? Care sunt simptomele? Cum se realizează diagnosticul și tratamentul?

Ce este spasticitatea? Este o afecțiune manifestată prin contracții musculare involuntare, apărute din cauza perturbării semnalelor transmise de sistemul nervos către mușchi. Este o tulburare de mișcare care afectează peste 12 milioane de oameni la nivel mondial.

Simptomele spasticității se manifestă de obicei sub formă de rigiditate musculară și spasme. Această afecțiune poate apărea în urma multor boli care afectează creierul și/sau măduva spinării, cum ar fi paralizia cerebrală, leziunile cerebrale traumatice, accidentul vascular cerebral, leziunile măduvei spinării și scleroza multiplă. Diagnosticul precoce și tratamentul adecvat pot reduce la minimum efectele negative ale spasticității.

În acest articol, veți găsi răspunsuri la întrebări precum ce este boala de spasticitate, ce fel de simptome are și ce sisteme afectează. De asemenea, veți obține informații despre metodele utilizate pentru tratamentul spasticității. Astfel, puteți înțelege mai bine ce trebuie să faceți atunci când dumneavoastră sau o persoană dragă vă confruntați cu această situație.

Ce este spasticitatea?

Apărută ca urmare a leziunilor de la nivelul sistemului nervos central, spasticitatea este o afecțiune caracterizată prin apariția unor contracții necontrolate în mușchi. Provocând de la cuvântul grecesc "spasticus", acest termen înseamnă "a trage" și exprimă starea mușchiului care se contractă și rămâne încordat în mod necontrolat.

Ce este boala de spasticitate?

Spasticitatea este o tulburare de mișcare cauzată de leziuni ale căilor nervoase din creier sau măduva spinării care controlează mișcarea mușchilor. Această afecțiune se manifestă prin faptul că mușchii sunt mai tensionați, rigizi sau se contractă involuntar decât în mod normal. La persoanele cu spasticitate, împiedicarea capacității mușchilor de a se alungi poate duce la limitarea mișcărilor articulare și, în timp, la deformări.

Spasticitatea se poate manifesta în diferite forme, cum ar fi contracția spastică, contracția tonică (pe tot corpul dintr-o dată) sau contracția clonică (agitație). Această afecțiune îngreunează îndeplinirea activităților zilnice și poate reduce semnificativ calitatea vieții.

Este spasticitatea o boală sau un simptom?

Spasticitatea nu este de fapt o boală, ci un simptom asociat cu leziuni la nivelul creierului, măduvei spinării sau nervilor motori. Se manifestă de obicei ca un semn al unei altetulburări neurologice. Afectează peste 12 milioane de oameni din întreaga lume și este prezentă la aproximativ 80% dintre persoanele cu paralizie cerebrală și la 80% dintre persoanele cu scleroză multiplă.

Unele dintre bolile care declanșează această afecțiune sunt:

Paralizia cerebrală (PC)

Scleroza multiplă (SM)

Accidentul vascular cerebral

Leziune traumatică cerebrală sau a măduvei spinării

Scleroza laterală amiotrofică (SLA)

Paraplegii spastice ereditare

Boli metabolice (Adrenoleucodistrofie, Fenilcetonurie, Boala Krabbe)

Ce sisteme sunt afectate?

Spasticitatea afectează în principal sistemul muscular și nervos. Atunci când comunicarea dintre neuronii motori din creier și măduva spinării și mușchi este întreruptă, apar probleme în mecanismul normal de contracție și relaxare a mușchilor. Această afecțiune provoacă rigiditate, contracții involuntare și restricție de mișcare, în special la mușchii brațelor și picioarelor.

Atunci când nu este controlată, spasticitatea poate afecta nu numai sistemul muscular și nervos, ci și structurile articulare și osoase. Contracțiile musculare și rigiditatea de lungă durată pot duce la o mobilitate redusă a articulațiilor și, în timp, la deformări permanente.

Care sunt simptomele spasticității?

Simptomele spasticității în corpul nostru afectează în mod semnificativ viața de zi cu zi a multor oameni. Aceste simptome rezultă din perturbarea comunicării dintre sistemul nervos și mușchi și pot limita mobilitatea oamenilor.

Rigiditate musculară și spasme

Cel mai frecvent simptom al spasticității este rigiditatea excesivă a mușchilor. Mușchii afectați se pot simți mai tensionați, rigizi și încordați decât în mod normal. Această afecțiune apare ca urmare a contracției involuntare a mușchilor. Contracțiile bruște și involuntare numite spasme musculare sunt adesea dureroase și pot provoca dureri musculare atât de severe încât pot face ca o persoană să se oprească brusc din mișcare sau să se trezească din somnul de noapte.

Spasmele durează de obicei între câteva secunde și câteva minute. La atingere, se simte o rigiditate pronunțată în mușchi și, în unele cazuri, se pot observa și spasme musculare. În plus, oamenii pot simți că mușchii lor sar sau se mișcă.

Limitarea mișcării și oboseala

Mobilitatea articulară poate fi grav limitată din cauza încordării excesive a mușchilor. Această situație poate îngreuna o viață independentă și poate provoca pierderi funcționale. Din cauza spasticității, mușchii pot rămâne într-o stare de contracție involuntară pentru o perioadă lungă de timp, ceea ce împiedică fibrele musculare să se odihnească și duce la pierderea Forței în timp.

Odată cu epuizarea rapidă a rezervelor de energie, oboseala crește, iar rezistența musculară scade semnificativ. Drept urmare, oamenii întâmpină dificultăți în a-și îndeplini activitățile zilnice, iar fiecare mișcare îi face să consume mai multă energie.

Reflexe anormale și tulburări de postură

Reflexele tendinoase profunde exagerate, clonusul (contracții musculare rapide) și încrucișarea involuntară a picioarelor (foarfecare) se numără printre simptomele frecvente ale spasticității. Leziunea neuronilor motori poate provoca tensiuni dezechilibrate între mușchi, ducând la deteriorarea posturii corpului.

Problemele de echilibru se numără, de asemenea, printre simptomele importante ale spasticității. Deoarece îngreunează controlul mușchilor, poate afecta capacitatea unei persoane de a sta în picioare și de a merge. Această afecțiune se manifestă prin pierderea modelului de mers și mișcări necontrolate. Aceste tipare greșite care se dezvoltă în timp pot provoca deformații permanente în sistemul musculo-scheletic.

Simptome speciale observate la copii

La copii, spre deosebire de adulți, spasticitatea poate duce la probleme de creștere. Deoarece rigiditatea musculară și spasmele împiedică creșterea și dezvoltarea normală a copilului, ele pot provoca articulații dureroase și deformate.

Severitatea spasticității poate varia de la o persoană la alta. Se poate observa într-o gamă largă, de la rigiditate musculară ușoară până la spasme musculare severe, dureroase și necontrolate. Diagnosticul și tratamentul precoce, în special la copii, au o mare importanță în prevenirea dizabilităților permanente.

Care sunt cauzele spasticității? Boli subiacente

Leziunile celulelor nervoase din creier sau măduva spinării reprezintă cauza principală a spasticității. Această leziune poate apărea ca urmare a unor diverse boli sau leziuni. Deci, care sunt aceste afecțiuni care duc la spasticitate?

Paralizia cerebrală și traumele la naștere

Paralizia cerebrală este una dintre cele mai frecvente cauze ale spasticității, iar copiii cu paralizie cerebrală spastică reprezintă aproximativ 60% din toate cazurile de paralizie cerebrală. Provine din leziuni ale regiunilor de control motor ale creierului înainte, în timpul sau după naștere.

Complicațiile nașterii, nașterea prematură (în special înainte de 28 de săptămâni) și greutatea mică la naștere sunt factori care cresc riscul de paralizie cerebrală la sugari. Leziunile care afectează dezvoltarea creierului în primii doi ani de viață post natală pot duce, de asemenea, la paralizie cerebrală.

Scleroza multiplă și bolile neurologice

Scleroza multiplă (SM) este o boală progresivă care se dezvoltă ca urmare a atacului sistemului imunitar asupra tecii de protecție din jurul celulelor nervoase. Această perturbare a conducerii nervoase duce la rigiditate musculară și spasticitate. Această afecțiune, care este mai frecventă în special în forma progresivă primară a SM, poate afecta grav calitatea vieții de zi cu zi a pacienților.

Alte boli neurologice, cum ar fi scleroza laterală amiotrofică (SLA), pot provoca, de asemenea, spasticitate. Aceste boli perturbă funcția neuronilor motori, ducând la pierderea controlului muscular.

Leziuni ale măduvei spinării și ale creierului

Leziunea traumatică cerebrală apare ca urmare a unor lovituri la cap sau a unor răni penetrante. Astfel de leziuni vă pot afecta capacitatea de a gândi, simți și mișca. Spasticitatea care se dezvoltă în primele 6 luni după leziunea cerebrală poate perturba fluxul de mesaje nervoase între creier și mușchi.

Leziunile măduvei spinării sunt, de asemenea, cauze frecvente ale spasticității. În urma acestor leziuni, pot apărea contracții și rigiditate necontrolate la mușchii de sub nivelul lezat. Pentru unele persoane, această afecțiune face mai ușor să stea în picioare și să efectueze activități zilnice, în timp ce pentru altele poate fi dureroasă și restrictivă.

Spasticitatea se poate dezvolta și la pacienții care au suferit un accident vascular cerebral (AVC). De obicei, nu apare în stadiul incipient al bolii, ci în câteva luni următoare și este mai frecventă în accidentele vasculare cerebrale legate de sângerarea cerebrală.

Cauze genetice și metabolice

Paraplegiile spastice ereditare sunt un grup de boli cauzate de mutații genetice, însoțite de slăbiciune musculară la nivelul picioarelor și spasticitate. Pentru această afecțiune, care se observă la 1-10 din 100.000 de persoane, au fost descrise până în prezent peste 70 de mutații genetice.

Aceste mutații genetice perturbă structura, nutriția și comunicarea intercelulară a celulelor nervoase, provocând apariția simptomelor de spasticitate. Cel mai frecvent tip este cel cu moștenire autozomal dominantă, care reprezintă 75-80% dintre pacienți.

Boli metabolice precum adrenoleucodistrofia (ALD), boala Krabbe și fenilcetonuria pot duce, de asemenea, la spasticitate. Aceste boli afectează metabolismul normal al celulelor nervoase și perturbă controlul tonusului muscular.

Cum se diagnostichează spasticitatea?

Pentru ca spasticitatea să fie tratată corect, aceasta trebuie diagnosticată mai întâi corect. Procesul de diagnosticare începe de obicei cu ascultarea plângerilor pacientului de către medici specialiști în neurologie și continuă cu diverse examinări.

Examen fizic și anamneza pacientului

Primul pas în diagnosticarea spasticității este obținerea unei istorii detaliate a pacientului și efectuarea unui examen fizic cuprinzător. Medicul vă va întreba când au început plângerile dumneavoastră, severitatea lor și cum vă afectează viața de zi cu zi. De asemenea, colectează informații despre bolile sau leziunile pe care le-ați avut anterior.

În timpul examenului fizic, medicul vă evaluează tonusul muscular, forța musculară și reflexele. Vă examinează postura corpului analizându-vă mișcările precum șezutul, ridicarea și mersul. Reflexele tendinoase profunde și tensiunea musculară sunt evaluate cu o atenție deosebită. Acest examen este important pentru a determina severitatea spasticității și care mușchi sunt afectați.

Evaluarea tonusului muscular este una dintre cele mai fundamentale etape în diagnosticarea spasticității. Istoricul de viață al pacientului, durata plângerilor și dificultățile de mișcare sunt chestionate în detaliu. Aceste informații servesc drept ghid pentru crearea planului de tratament ulterior.

EMG și testele de conducere nervoasă

EMG (electromiografia) analizează semnalele electrice pe care mușchii le produc atunci când sunt în repaus sau în uz. Datorită acestui test, se determină dacă cauza bolii este în mușchi sau în nervii care alimentează mușchii. Testul EMG se aplică pentru diagnosticarea bolilor care apar în structura musculară și nervoasă.

Procedura EMG constă în două etape:

EMG de suprafață unde electrozii sunt lipiți de piele

EMG cu ac unde electrodul cu ac intră în mușchi

Studiile de conducere nervoasă evaluează viteza cu care nervii transmit semnalele către mușchi. Aceste teste sunt utilizate pentru a determina amploarea leziunilor nervoase care cauzează spasticitate. EMG este, de asemenea, un test important în determinarea bolilor în care transmisia electrică între nervi și mușchi este afectată, cum ar fi miastenia gravis.

Metode de imagistică precum RMN și CT

Rezonanța magnetică (RMN) și tomografia computerizată (CT) sunt metode imagistice utilizate pentru a dezvălui modificări structurale ale sistemului nervos central. Aceste tehnici arată în mod clar prezența leziunilor sau a leziunilor la nivelul creierului și al măduvei spinării.

RMN arată patologii pronunțate în majoritatea cazurilor de dipareză spastică. În special la sugarii prematuri, se observă frecvent constatări compatibile cu leucomalacia periventriculară (LVP). Cu toate acestea, este posibil să nu se observe anomalii la RMN în toate cazurile de spasticitate.

Diagnosticul precoce permite pacienților să obțină rezultate mai bune în procesul de tratament. Astfel, se urmărește o îmbunătățire semnificativă a calității vieții. Diagnosticul corect și la timp este de o importanță critică pentru a preveni progresia spasticității și pentru a preveni complicațiile.

Cum se tratează spasticitatea?

Tratamentul spasticității necesită o abordare specială care variază de la pacient la pacient. Pentru un tratament eficient, un program personalizat trebuie pregătit luând în considerare severitatea, distribuția și cauzele subiacente ale spasticității. Tratamentul este efectuat de obicei cu o abordare multidisciplinară care include kinetoterapie, tratament medicamentos și, dacă este necesar, intervenții chirurgicale.

Fizioterapie și recuperare

Kinetoterapia este baza tratamentului spasticității. Include o serie de practici concepute pentru a reduce tonusul muscular, a menține și a îmbunătăți mobilitatea. Exercițiile de întindere efectuate de cel puțin două ori pe zi reduc rigiditatea musculară și alungesc mușchiul. În plus, exercițiile de întărire îmbunătățesc starea funcțională. Tratamentele calde sau reci aplicate înainte de întindere pot crește eficacitatea. În special, efectul tratamentului cu gheață durează aproximativ 2 ore și este benefic să se aplice înainte de exercițiu.

Tratamentul medicamentos și relaxantele musculare

Cele mai frecvente relaxante musculare utilizate în terapia medicamentoasă includ baclofen, tizanidină, diazepam și dantrolen. Aceste medicamente acționează prin inhibarea neurotransmițătorilor excitatori sau prin creșterea neurotransmițătorilor inhibitori din creier și măduva spinării. Cu toate acestea, ele pot avea efecte secundare cum ar fi amețeli, vertij și creșterea enzimelor hepatice. Din acest motiv, este important să folosiți medicamentele în mod regulat sub controlul unui medic și să le monitorizați cu analize de sânge la anumite intervale.

Aplicații cu toxină botulinică (Botox)

Toxina botulinică este o metodă de tratament eficientă care reduce activitatea musculară excesivă atunci când este injectată în cantități mici în mușchii spastici. Toxina oprește temporar contracțiile prin prevenirea eliberării de acetilcolină la nivelul terminațiilor nervoase. Efectul său începe la 24-72 de ore după injecție, ajunge la nivelul maxim în 3-4 săptămâni și durează în medie 3-4 luni. Tratamentul cu toxină botulinică, atunci când este aplicat împreună cu kinetoterapia, este o opțiune eficientă și sigură în îmbunătățirea capacității funcționale a pacientului.

Pompa de baclofen și opțiuni chirurgicale

În cazurile de spasticitate generalizată și severă, se poate utiliza o pompă de baclofen. Cu această metodă, medicamentul baclofen este administrat direct în lichidul cefalorahidian, devenind eficient la doze mult mai mici, iar efectele secundare sistemice sunt reduse. Pompa este plasată sub piele pe partea laterală a abdomenului, iar cateterul este conectat la lichidul cefalorahidian. Pompa programabilă extern conține suficient medicament pentru a dura în medie 6 luni și poate fi ușor reumplută atunci când este necesar.

În cazurile grave și care nu răspund la alte tratamente, se pot lua în considerare intervenții chirurgicale precum rizotomia dorsală selectivă. În această procedură, unele rădăcini nervoase din măduva spinării sunt tăiate pentru a reduce tonusul muscular.

Suport psihologic și participare socială

Sprijinul psihologic și participarea socială joacă, de asemenea, un rol important în tratamentul spasticității. Oferirea de sprijin emoțional pacienților și rudelor acestora crește aderența la tratament. La copii, în special abilitățile cognitive, dezvoltarea socială și emoțională joacă un rol eficient în progresul tratamentului. Din acest motiv, este important ca echipa de tratament să stabilească obiective realiste cu pacientul și rudele acestora și să discute deschis așteptările.

7 Întrebări frecvente

Să răspundem la cele mai curioase întrebări despre spasticitate în lumina avizelor de specialitate. În această secțiune, vom răspunde clar și limpede la întrebările frecvente care le vin în minte atât pacienților, cât și rudelor acestora.

Dacă spasticitatea este temporară sau permanentă depinde de cauza subiacentă și de starea generală de sănătate a persoanei. În unele cazuri, poate fi temporară, în timp ce în altele poate rămâne fixă sau poate deveni mai ușoară. De exemplu, potrivit Asociației Americane a Accidentului Vascular Cerebral, spasticitatea apare la 25-43% dintre pacienții cu accident vascular cerebral în primul an. Atunci când se aplică tratamentul corect, severitatea spasticității poate fi redusă, iar pacientul își poate continua viața de zi cu zi cu mai puține contracții. În acest fel, persoana poate deveni capabilă să mănânce singură și să se îmbrace.

Tratamentul cu toxină botulinică este o metodă care previne eliberarea de acetilcolină prin injectarea în mușchii spastici și oprește temporar contracțiile musculare. Procedura se face de obicei ca tratament ambulatoriu, într-un timp scurt. Înainte de injecție, se aplică o cremă analgezică în zonă și se introduce mușchiul determinat cu ajutorul unui ac subțire. Doza aplicată se calculează în funcție de greutatea pacientului și de mărimea mușchiului. Efectul începe de obicei în 3-7 zile și atinge nivelul maxim în a 4-a săptămână. Efectul începe să fie observat în 24 de ore în grupurile musculare mici și în 3-4 zile în mușchii mari. Efectul botoxului durează în medie 3-4 luni, dar cu un program intensiv de kinetoterapie, această perioadă poate fi prelungită până la 6-12 luni.

Da, spasticitatea poate fi progresivă. Spasticitatea care începe în orice grup muscular se poate răspândi în timp la alte grupe musculare. Ritmul și gradul de progresie variază în funcție de boala care cauzează spasticitatea. De exemplu, în bolile neurologice progresive precum SLA, spasticitatea se înrăutățește de obicei în timp. Pe de altă parte, în afecțiuni congenitale precum paralizia cerebrală, este posibil să nu existe prea multă progresie. Cu un tratament adecvat și un program de reabilitare, progresia spasticității poate fi încetinită sau ținută sub control.

Este posibilă întărirea mușchilor spastici, dar acest lucru trebuie făcut sub supravegherea unui kinetoterapeut. Aplicațiile de kinetoterapie, exercițiile regulate și ortezele care susțin postura corectă ajută la întărirea mușchilor. Exercițiile de întărire îmbunătățesc starea funcțională prin lucrul mușchiului împotriva unei anumite rezistențe. Cu toate acestea, aceste exerciții nu se aplică pacienților care au suferit o intervenție chirurgicală recentă, care au osteoporoză severă sau care au o gamă limitată de mișcare a articulațiilor. Se recomandă în special combinarea antrenamentelor de întindere, forță și rezistență.

Spasticitatea poate provoca durere. Spasticitatea post-accident vascular cerebral duce în special la pierderea mișcării și la dureri asociate. Contracțiile musculare pe termen lung, oboseala musculară și spasmele pot provoca durere. În plus, contracțiile pe termen lung pot duce la rigiditate și calcifiere la nivelul articulațiilor, provocând dureri articulare suplimentare. Aceste dureri pot duce la tulburări atât fizice, cât și psihologice.

Exercițiile fizice sunt recomandate deoarece oferă o ușurare pacienților cu spasticitate. Cu toate acestea, studiile arată că exercițiile fizice nu au un efect direct asupra tratamentului bolii. Cu toate acestea, exercițiile regulate ajută la gestionarea simptomelor pe termen lung ale spasticității, cum ar fi durerile musculare, rigiditatea sau contracturile. Exercițiile în apă sunt deosebit de eficiente; studiile arată că înotul crește elasticitatea mușchilor.

Pacienții cu spasticitate se confruntă cu dificultăți fiziologice, psihologice și sociale. Contracțiile musculare pot îngreuna activitățile zilnice, cum ar fi îmbrăcarea, mâncatul și îngrijirea personală. De exemplu, spasticitatea de la nivelul picioarelor îngreunează mersul pe jos, în timp ce contracțiile de la nivelul brațului și mâinii pot duce la dependență totală în viața de zi cu zi. De asemenea, poate provoca probleme psihologice precum deformații corporale, anxietate, depresie și probleme de stima de sine. Contracțiile de la nivelul picioarelor duc la tulburări de echilibru, risc de cădere și calusuri.

Prezentați simptome de spasticitate?

Dacă rigiditatea musculară, contracțiile involuntare sau limitarea mișcării vă afectează viața de zi cu zi, evaluarea precoce este de o mare importanță.

La Departamentul de Neurologie Hisar Hospital, diagnosticul și tratamentul spasticității sunt planificate cu metode avansate de imagistică, teste EMG și o abordare de reabilitare multidisciplinară.

Puteți afla despre opțiunile de tratament specifice dumneavoastră făcând o programare la medicii noștri specialiști.

Contactați-ne pentru informații detaliate și programări.